Trebuie sa ne impartasim? Ne impartasim o data pe an, sau cand? Stiti, ca exista si o traditie care spune ca trebuie sa ne impartasim de patru ori pe an in timpul posturilor. A face asta este un minim. Traditia Bisericii ne invita sa ne impartasim destul de frecvent, dar aceasta impartasire necesita o pregatire, in mod evident. Adica primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa ne spovedim in mod frecvent. Si deci, inainte de a vorbi de o impartasanie frecventa trebuie sa vorbim de o spovedanie frecventa. Spovedania este una din modalitati pentru pregatirea pentru impartasanie.
Ce este Spovedania? Spovedania nu este faptul de a spune o lista de pacate pe care am citit-o undeva, si stiti, facem o cruce in dreptul celor pe care le-am facut si pe urma o dam preotului, ca un fel de aparat care va va spune rezultatul: “Pe tine nu te las sa te impartasesti, pe tine te las, …” Deci asta nu merge asa, nu are cu nimic de-a face [cu o adevarata pregatire]. Spovedania este constiinta ca ne-am indepartat de Dumnezeu, si este constiinta ca ceea ce am facut ne-a indepartat de Dumnezeu.
Acuma vedeti ca intrebarea este: cum ne pregatim pentru Spovedanie? Va dau un exemplu. O casa care a fost abandonata, timp de 10 ani sau 20 de ani, si e plina de praf si de atatia paianjeni care s-au instalat. Acum intrati in casa si aprindeti un chibrit. Timpul cat tine chibritul aprins veti putea vedea un pic de dezordine. Daca aprindeti o lumanare claritatea va fi mai importanta si veti putea vedea in mod precis in ce constata dezordinea. Daca aprindeti becul, in mod normal detaliile apar. Daca intr-o zi cu soare deschideti larg ferestrele si prin ele trece o raza de lumina, aveti cu totii experienta vederii particulelor de praf, care se vad in lumina soarelui. Aceasta este spovedania. Cu cat ne spovedim [mai mult] cu atat vom avea constiinta a ceea ce ne indeparteaza de Dumnezeu.
Va amintiti ca in rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, spunem in timpul Postului Mare: “Da-mi sa vad greselile mele“. Dar nu este cepocaintava morbid pentru ca suntem coplesiti de ceea ce am vazut. “Da-mi sa vad greselile mele” nu inseamna asta. Cerem vederea pacatelor pentru ca avem constiinta ca suntem indepartati de Dumnezeu. Si in acelasi timp voi depune pacatele pe care le vad, in timpul spovedaniei, precum o greutate, in fata Lui, avand in acelasi timp constiinta acestei iubiri care sterge toate pacatele. Pacatul nostru – si sunt sfinti care au spus asta – in fata lui Dumnezeu este precum o picatura de apa pe o placa incinsa. Ea este absorbita de a aceasta caldura [a iubirii lui Dumnezeu]. […]
Trebuie deja sa avem aceasta constiinta. Putem spune: “Doamne am pierdut timp, iata cum am facut asta, iata cum am pierdut timp“. Toate acestea le depunem in fata Domnului si aceasta spovedanie pe care nu am facut-o de mult timp ne va permite sa foram in adancul nostru, in subteranul inimii noastre, si a aduce la suprafata ceea ce am vrut sa ascundem, cateodata de mult timp. Si le depunem in fata lui Hristos. Nu este preotul cel care da iertarea pacatelor, ci este Hristos. Preotul, episcopul este un martor.
O spovedanie poate sa dureze ani, si poate sa fie aceeasi spovedanie, dar vom fora incetul cu incetul si vom curata si ne vom vindeca. De ce? Pentru ca nu suntem judecati! Spovedania nu este un tribunal, ci este un spital. Domnul nu vrea moartea pacatosului. Ceea ce vrea in primul rand este sa avem constiinta modului in care ne-am indepartat de Dumnezeu, si aceasta constiinta soseste incetul cu incetul.
Va voi vorbi acum de o Parabola, pe care o cunoasteti bine, si care consista in felul cum ne pregatim le Spovedanie. Va aminitit de acel rege care invita prietenii sai la masa. Iar prietenii refuza avand pretexte bune. Unul s-a insurat, altul si-a cumparat pamant. Regele in mod evident este Dumnezeu. Palatul unde face invitatia este Imparatia Cerurilor catre care toti suntem chemati. Si mai apoi, cum este intristat ca prietenii sai nu vin, isi trimite mesagerii: ingerii, apostolii, discipolii, episcopii, preotii, pentru a strange pe toata lumea, adica pe noi toti, toti care sunt pe drumuri, toti care sunt la cumpene (intersectii), care sunt urati, care sunt prost imbracati, care sunt vlaguiti, si care in fond nu sunt demni de a intra in palat. Ce sunt acesti oameni? Suntem noi care suntem deformati de pacat, dar El ne cheama sa intram in palat. E ceva incredibil.
Scuzati-ma, intru acum intr-o realitate de ultim moment. Stiti ca regina Angliei a sarbatorit 60 de ani de cand are tronul. Presupun ca invitatii la palatul regal din Buckingham sunt triati ca prin sita, compatibili cu regele si regina care invita. Aici insa este invers: Regele invita pe cei care sunt incompatibili, prin originea lor, prin starea lor. E incredibil! Aceasta este invitatia la impartasanie.
Cunoasteti urmarea din Evanghelie. In sala mai este inca loc. “Haideti, chemati si pe altii“, spune regele. Sala se umlpe si regele se plimba si deodata vede pe unul pe care il intreaba: “Tu, prietenul meu, de ce nu ai imbracaminte de nunta? De ce nu esti ca ceilalti? Haide, afara!“ Acuma e bizar: nu numai ca ii forteaza pe oameni sa vina, dar odata ce sunt acolo il trimite pe unul afara. De ce? Ei bine pentru ca acesta nu avea constiinta locului de unde venea. Credea ca e normal.
Masa Imparateasca este Impartasania. Regele face din noi egalii sai cand ne invita la masa, cand ne invita sa ne impartasim. Regina Angliei invita oameni care sunt din aceeasi lume. Dumnezeu face din fiecare dintre noi egalii Sai cand ne cere sa venim sa ne impartasim. Dumnezeu, cel ce a creat cerul si pamantul, a lumii vizibile si invizibile [ne face egalii Lui]. Ceva incredibil! Noi, specii de viermi de pamant, pacatosi, devenim din momentul in care ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului, devenim asemenea Lui. Iar cel care este trimis afara, este cel care gandeste: “vin asa, e normal“. El n-avea constiinta nebuniei, acestui lucru incredibil, ca el, care era acum cateva momente inainte mizerabil, putind, de neatins, devine acum egalul lui Dumnezeu. Credea ca este normal. Deci, neavand constiinta bolii lui – vorbim de pacat acum – nu putea avea recunostinta. Cineva care n-are constiinta bolii lui, nu poate fi recunoscator medicului care il vindeca.
Deci iata cum ajungem la Impartasanie, cu: “Cred, Doamne, si marturisesc, ca Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, care ai venit in lume -[…] – pentru a mantui pe cei pacatosi, dintre care primul sunt eu“. Nu este un cuvant asa, un fel de hiperbola ecleziala. Cum spune Sfantul Pavel, noi avem constiinta de unde venim, marturisind “eu sunt primul dinte pacatosi“.
Nu este niciun pacat in lume de care sa nu fiu capabil. Poate ca nu am ucis. N-am ucis, dar intr-o zi sau alta am dispretuit sau osandit pe cineva, iar aceasta este o ucidere spirituala. Cand dispretuim pe cineva, nu vrem sa-l vedem, il ignoram, e transparent. Asta e ca n-avem curajul sa-i trimitem un glont in cap ca sa nu-l mai vedem. Dispretul este deja un gand de moarte.
Nu exista vreun pacat de care sa nu fim capabili.
Doamne sunt capabil de orice, de toate pacatele, dar Tu esti cel care ma cheama. Nu ma chemi pentru ca sunt fara de pacat.
Cand preotul da sfanta impartasanie, nu spune: “robul lui Dumnezeu, sau roaba lui Dumnezeu se impartaseste cu Trupul si Sangele Domnului pentru ca este fara pacate, pentru viata vesnica“, ci zice “pentru iertarea pacatelor si viata de veci“. Nu pentru ca suntem fara de pacat. Nu! Ci pentru iertarea pacatelor.
Deci spovedania este legata de impartasanie. Spovedania este o modalitate de vindecare, dar nu ne impartasim pentru ca suntem fara pacat, nu!
Sunt unii care, daca ar putea, s-ar spovedi trei minute inainte de impartasanie, astfel incat sa nu aibe probleme intr-un mod material, dar aici nu este o problema de timp. Conditia noastra umana este pacatoasa. Si asta este extraordinar, ca Dumnezeu nu cheama oameni perfecti, nu vrea moartea pacatosilor, ci vrea ca ei sa se converteasca si sa aibe viata [vesnica]. Convertirea inseamna faptul de a fi constient ca eu sunt cel care era afara, acela care este incapabil sa fie egalul Regelui, si Regele ma face egalul Lui. Aceasta este pregatirea pentru Impartasanie.
Deci ceea ce va sfatuiesc este de a va spovedi cat mai des posibil.
Convorbiri duhovnicesti cu PS Marc Nemteanul
