Stiti ca se zice ca un om curajos nu este un om caruia nu ii este frica, ci un om care poate sa isi controleze frica.
Frica ne face vulnerabili si tot prin exercitiu… De multe ori, ca tanar, ti-e frica sa fii tu insuti si nu esti tu insuti din frica ca daca te manifesti tu asa cum iti vine tie s-ar putea sa gresesti. Daca gresesti, ceilalti nu vor rata sa rada de tine, deci daca ai gresit te vor executa nemilos. Si atunci, din aceasta dorinta de a te proteja pe tine insuti preferi sa zici: asta vreti, asta va dau si abordez un comportament din asta general si comun care este mult mai usor acceptat de toata lumea, este in genere acceptat. Dar porneste din aceasta frica de a te expune.
As spune ca, mai ales ca tanar, trebuie sa ai curajul de a gresi si ai foarte multe de invatat din esecuri. Atunci cand ai un esec, fie ca e vorba de un esec in comunicare, fie ca e vorba de un esec profesional, esecul ala te pune pe jar. Adica te gandesti cum ai putea sa faci sa repari, sa mai incerci o data, si a doua oara si a treia oara si a zecea oara pana reusesti sa faci lucrul acela cum trebuie. Dar in momentul in care l-ai facut cum trebuie ti-ai depasit o limita a ta. Pe cand daca nu gresesti, nu ai nici esecuri, intr-adevar, dar nici nu ajungi sa te depasesti pe tine insuti. Si inca ceva: nu trebuie sa fim atat de dependenti de propria noastra imagine, de cum ne vad ceilalti.
Suntem prea dependenti de lucrul asta: cum ne vad, ce zic ceilalti despre noi.
Eu, sa zicem, am gresit, am zis o emormitate, ceilalti au ras de mine, dar de fapt nu mai rad de mine pentru ca nu mai sunt acela care a facut greseala respectiva. Eu, cand am devenit constient de greseala respectiva, deja sunt deasupra ei, sunt mai presus de ea, sunt altcineva. Si atunci de fapt ei rad de ceea ce am fost eu in momentul in care am facut o greseala, dar nu mai rad de mine pentru ca eu nu mai sunt acela.
Deci noi avem aceasta dinamica a personalitatii noastre si nu trebuie sa ne fie frica sa ne expunem. Lasa sa ne expunem, lasa sa gresim fiindca vom ajunge si sa stapanim lucrurile la un moment dat si sa nu mai gresim. Dar trebuie sa avem acest curaj si sa nu mai fim atat de dependenti de imagine si sa nu ne mai fie frica sa suferim. Nu este creativa suferinta, dar este trezitoare. Adica orice suferinta este ca un dus rece, te aduce din nou cu picioarele pe pamant. Si atunci suferinta nu este distructiva, nu te descompune decat daca nu ti-o asumi. Orice suferinta neasumata intr-adevar, te poate descompune, dar o suferinta asumata, o suferinta careia ii gasesti un sens si un rost poate fi valorificata.
Pr Pantelimon de la Oasa
