În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh!
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Am stat mult şi m-am gândit, ce-i uneşte în mod deosebit, dincolo de moartea lor martirică în aceeaşi zi a aceluiaşi an. Şi mi-am adus aminte că unul a văzut slava Învierii înainte de Înviere, iar celălalt a văzut slava învierii fără să creadă în înviere.
Şi într-un caz, acela al Taborului la care Sfântul Apostol Petru era participant, şi în celălalt, al Sfântului Apostol Pavel, al Saulului întors cu faţa la Dumnezeu, s-a vădit că, şi de trăim, şi de murim, ai Domnului suntem şi că, dacă Domnul voieşte, ne întoarce cu toate ale noastre, dăruindu-ne bucuria Împărăţiei Sale.
Şi ştiindu-vă pe fiecare dintre voi în parte şi ştiindu-mă pe mine, mi-am pus întrebarea de câte ori în viaţă nu suntem Sauli, ca să devenim mai apoi Paveli, şi de câte ori în viaţă Dumnezeu nu ne dăruieşte bucuria vederii minunii înainte de minune, făcându-ne astfel urmaşi ai Sfântului Apostol Petru, în vederea luminii celei mari a Taborului.
„Ce-ar fi fost universul fără Evanghelie în el?”.
Hristos ar fi venit. Era acolo, era acolo în chivot. Mucenicii ar fi ţinut înaintea oamenilor în mod sigur chivotul lui Hristos înaintea feţei tuturor popoarelor. Dar lipsea ceva fundamental: De unde am fi ştiut noi ce mult a iubit Dumnezeu lumea, atât de mult, încât pe Unul Născut Fiul Său L-a dat ca jertfă pentru noi şi pentru a noastră mântuire? De unde am fi ştiut noi că un pescar se poate face, prin harul Duhului Sfânt, vânător de oameni şi păstor de mieluşei în pajiştea înverzită de har a Împărăţiei Cerurilor? De unde am fi aflat noi, netrebnicii, că, uneori, cei care prigonesc pe Domnul primesc har de la Acesta şi sunt interogaţi: „Pentru ce Îl prigoneşti pe Domnul?”
Dacă vreţi, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este sărbătoarea a două întrebări: „Pentru ce Mă prigoneşti?”, „Mă iubeşti tu pe Mine?” şi a două îndemnuri: „Vino după Mine!”, „Du-te în cetate şi vei vedea!”
Să ne lăsăm, aşadar, în voia Domnului de câte ori simţim că e prea departe cetatea, că e prea departe tihna, că-s prea departe toate şi fiecare vom avea bucuria de a ne veseli împreună cu Domnul la masa atât de bine garnisită şi cu băutură duhovnicească şi cu mâncare duhovnicească şi cu dans duhovnicesc, a Împărăţiei cerurilor. M-am gândit: când eram mic nu înţelegeam ce înseamnă „rămăşiţa lui Israel” şi niciodată n-am să fiu mare întratât încât să înţeleg ce înseamnă „rămăşiţa lui Israel”.
Aşadar, rămăşiţa lui Israel, să ne bucurăm că ne-au îngăduit Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel să fim împreună cu ei părtaşi bucuriei acestui miez de noapte!
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
