Când sufletul stăruie în frică e semn al prezenţei vrăjmaşului. Căci dracii nu desfiinţează frica aceasta, cum a făcut marele Arhanghel Gavriil cu Maria şi cu Zaharia şi cel arătat femeilor la mormânt. Ci când îi văd pe unii înfricaţi le măresc şi mai mult nălucirile, ca să-i îngrozească şi mai mult, şi năvălind îşi bat joc de ei, zicând: “Căzând, închinaţi-vă” (Matei 4: 9). (…) Dar pe noi nu ne-a lăsat Domnul să fim amăgiţi de diavolul. Căci certând pe cel ce îi pricinuia astfel de năluciri, i-a zis: “Mergi înapoia Mea, Satano! Căci s-a scris: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti” (Matei 4: 10).
Diavolul nu poate prevesti viitorul
Iar dacă se prefac că prevestesc să nu socotească cineva aceasta un motiv de a se încrede în ei. De fapt de multe ori ei spun de unii fraţi că vor veni peste câteva zile. Şi aceia vin cu adevărat. Dar o fac aceasta nu de dragul auzitorilor, ci ca să-i convingă să creadă în ei, şi aşa, supunându-şi-i, să-i piardă. De aceea să nu li se dea atenţie, ci chiar spunând astfel de lucruri, trebuie să-i respingă zicând: nu avem nevoie de acestea. (…) Că singur Dumnezeu este cel ce le ştie toate înainte de facerea lor (Dan. 13:42).
Aceştia, ca nişte furi, alergând înainte vestesc cele ce le văd. (…) Aşa trebuie înţeles ceea ce spun: dacă a pornit cineva la drum de la Te-baida, sau din alt ţinut, înainte de a fi plecat, ei nu ştiu de va pleca. Dar după ce l-au văzut plecând aleargă înainte şi vestesc venirea aceluia înainte de a ajunge acela. Şi aşa se întâmplă ca aceia sosesc după câteva zile. Dar adeseori întorcându-se cei ce au plecat la drum, aceştia au minţit.
Deci numai de Dumnezeu trebuie să ne temem, dispreţuindu-i pe aceştia şi netemându-ne deloc de ei. Ci cu cât mai mult încearcă să facă acestea, cu atât mai mult să ne încordăm nevoinţa împotriva lor. Căci mare armă este împotriva lor viaţa dreaptă şi credinţa în Dumnezeu. Căci se tem de post, de priveghere, de rugăciuni, de blândeţe, de linişte, de neiubirea de arginţi, de neiubirea de slavă de-şartă, de smerita cugetare, de iubirea de săraci, de milostenii, de nemâniere şi în primul rând de dreapta credinţă în Hristos a nevoitorilor. (…) Fiindcă cunosc harul dat de Mântuitorul celor ce cred, împotriva lor, odată ce El însuşi a zis: “Iată v-am dat vouă putere să călcaţi peste şerpi şi scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşu-lui” (Luca 10, 19).
Sfântul Atanasie cel Mare, “Viaţa Sfântului Antonie cel Mare”
