Tatăl preafericitului Onufrie a fost împăratul Narsita al Persiei, care a trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305).
După mulţi ani de rugăciuni adresate lui Dumnezeu, împăratul Narsita a căpătat un fiu.
Pizmaşul diavol, luând chipul unui om străin, l-a îndemnat pe împărat să-şi arunce copilul în foc.
Dar Atotputernicul Dumnezeu a păzit pruncul nears de foc, viu şi întreg. Mai mult chiar, pruncul, aflându-se în foc, a ridicat
către cer mânuţele sale mici ca şi cum s-ar fi rugat lui Dumnezeu. Tatăl copilului, văzând această minune, s-a înspăimântat şi a înţeles că a fost amăgit. Scoţând pruncul din foc viu şi nevătămat,
Îngerul Domnului s-a arătat împăratului şi i-a poruncit ca pruncul să fie botezat, să fie numit Onufrie şi să fie dus în pustie, acolo
unde îi va arăta Dumnezeu.
Ascultând porunca îngerului, împăratul a pornit împreună cu pruncul Onufrie spre pustietăţile Egiptului. În timpul drumului, copilul a fost hrănit cu lapte de o căprioară albă, trimisă de Dumnezeu pentru a-i însoţi în mod minunat.
Ajungând în ţara Egiptului, ei au găsit o mânăstire, ce se numea a Eritului, unde trăiau mulţi monahi cu viaţa sfântă.
În vis, Dumnezeu i-a poruncit împăratului să-l lase acolo pe copilul său Onufrie.
Micuţul a fost hrănit de căprioara albă până la vârsta de trei ani, iar după aceea a început a se hrăni cu hrana cea de obşte. După ce Onufrie a ajuns la vârsta de şapte ani, se ducea adesea la trapeză şi, cerând câte o bucăţică de pâine, se ducea în tinda bisericii unde era zugrăvită icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu care ţinea pe mâinile ei pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Apropiindu-se de icoană, micul Onufrie grăia astfel către Pruncul Iisus:
– Şi Tu eşti mic, dar Tu nu mănânci niciodată. Pentru ce Te chinuieşti aşa, nemâncând nimic? Iată, primeşte partea mea şi mănâncă.
Iar Pruncul Hristos, Cel zugrăvit în icoană, ca şi cum ar fi fost viu, întindea mânuţa sa şi lua pâinea din mâinile lui Onufrie.
Odată, trapezarul l-a pândit pe Onufrie pentru a vedea ce face cu pâinea şi unde o duce. Văzând minunea, s-a
înspăimântat, înţelegând că Însuşi Hristos ia pâinea din mâinile lui Onufrie.
După aceea, a vestit degrabă Părintelui stareţ şi celorlalţi monahi despre minunea săvârşită.
Părintele stareţ, care era om cu viaţă sfântă, l-a învăţat pe trapezar să nu-i mai dea pâine lui Onufrie, ci să-i zică: “Du-te de cere pâine de la Acela Căruia I-ai dat de multe ori”.
Trapezarul a ascultat sfatul stareţului, iar copilul Onufrie, fiind flămând, s-a dus plângând la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a zis către Pruncul Iisus:
– Trapezarul nu voieşte să-mi dea pâine şi-mi este foame. Dă-mi Tu de la Tine, că şi eu Ţi-am dat de multe ori!
Atunci Pruncul Iisus îndată i-a dat o pâine mare, frumoasă, curată, albă ca zăpada şi caldă.
Luând pâinea din mâinile lui Hristos, Onufrie a dus-o cu greutate către trapeză. El a povestit stareţului si celorlalţi monahi
întâmplarea minunată. După aceea, pâinea a fost împărţită, pentru binecuvântarea şi sfinţirea tuturor monahilor.
Onufrie, crescând întru asemenea fapte bune, s-a sălăşluit în pustie vreme de şaizeci de ani şi a ajuns la o mare măsură de sfinţenie.
Iar acum Sfântul Onufrie se roagă pentru toţi cei care cer mijlocirea şi ajutorul său.
“Sfinte Părinte Onufrie, ţie când erai copil ţi-a dat Pruncul Hristos o pâine mare şi frumoasă şi, de aceea, te
rugăm ca prin rugăciunile tale să ne rânduieşti şi toate cele spre trebuinţa trupului, ca astfel să putem creşte
mari şi să putem urma pilda vieţii tale. ”
Pomenirea Sfântului Onufrie se săvârşeşte în biserica noastră în ziua a douăsprezecea a lunii iunie.
