Adevărata dulceață a minții este să se îndeletnicească întotdeauna și să se desfete cu frumusețile gândite. („Căci cele gândite sunt hrana minții”, după Sfântul Maxim).
Aplecarea ei către dulceața cea simțită [trupească, materialnică] este împotriva firii [obișnuite] a ei.
[Această tendință] este silnică, împătimită, stricăcioasă, și cu totul străină de ea. „Căci când mintea este robită de simțuri – zice filosoful meu de-Dumnezeu-purtător, Sfântul Isaac -, atunci ea mănâncă hrana fiarelor.
Cu alte cuvinte, ea se face ca dobitoacele și ca fiarele.”„Căci dulceața gândită este – după Sfântul Calist – adevărata dulceață, pentru că ea aduce bucurie și când o dobândim și după dobândirea ei, iar dulceața cea simțită – trupească – nici n-ar trebui numită dulceață, acesta este un nume mincinos pentru ea, întrucât și când o dobândim și după aceea pricinuiește scârbă în inimă.
Sfântul Isaac spune despre cele două [dulceți]: „Aceasta se numește într-adevăr dulceață, căci nu este întinată de fire și de rațiune, ci se înalță din ce în ce mai sus prin lucrare și lasă în inimă bucurie și veselie după ce [omul] s-a îndulcit de ea.
Deci să caute oricine dorește dulceața cea curată, fără de scârbă, înțelegătoare și duhovnicească.
Căci ea este dulceața cea adevărată din inimă.” Și referindu-se la cealaltă zice: „Este greșit a numi «dulceață» pe cea a trupului și nu pe cea înțelegătoare și duhovnicească. Căci ea aduce pe urmă, după îndulcirea cu ea, amară căință.
Deci este evident că numele ei este o minciună.”
De aceea și dumnezeiescul Ioan Gură de Aur numește dulcețile trupești ca fiind călăii trupului și fiind chiar mai rele decât călăii, zicând: „Dulcețile sunt cumpliți călăi ai trupului și sunt mai cumplite chiar și decât călăii, pentru că întind foarte tare legături nefăcute de mâini” (Omilie la întâia muceniță Tecla).
Și, ca să adaug și eu o asemănare personală, spun că dulceața se aseamănă cu pila unsă cu untdelemn pe care lingându-o pisica, linge în același timp și sângele limbii sale. Aceasta este musca în miere care, după ce bea dulceața mierii, se prinde de aceasta și moare; este înșelăciune, la suprafață dulce, dar care odată înghițită aduce moarte în chinuiri. Înțeleptul Solomon a zis: Nu te uita la muierea rea, că miere pică din buzele muierii curve, care până la o vreme îndulcește gâtlejul tău, iar mai pe urmă mai amară decât fierea o vei afla (Pr 5, 3-4).
Fiindcă de atâția ani organele simțurilor tale s-au obișnuit a se porni spre dulceața cea simțită și a trage împreună și mintea spre ele, nelăsând-o a se desfăta de cele proprii ei, ca nu cumva să dobândească din ele creșterea cea normală – gânditoare -, viața și dulceața care se cuvine a o da, din această pricină iată că ți-am adus aminte prin toate cele spuse până aici că este nevoie să te sârguiești și să cârmuiești, [atât] cât vei putea, cu multă înțelepciune cele cinci organe ale simțurilor, dându-le ceea ce este de trebuință spre alcătuirea trupului și tăind de la ele toate câte prisosesc și caută [au ca scop] dulceața. Întru aceasta stă a te arăta stăpân cu adevărat. Adică în a-ți pune toată bărbăția spre a-ți elibera toate organele simțurilor de dulcețile cele stricăcioase, dureroase și mincinoase, slobozind împreună cu ele și pe domnul său, mintea, de împătimirea lor, lăsându-o să se întoarcă la doritele sale frumuseți ale celor gândite, adevărate și cu adevărat bune.
Marele Vasile spune că într-adevăr este un lucru necuviincios ca omul să-și lase biruite simțurile de cele materiale, iar mintea să și-o oprească de la lucrarea sa și de la cele gândite: „judeci că necuviincios lucru este a lăsa simțurile să se umple la nesfârșit de materiile lor, iar mintea a o opri de la lucrarea ei; căci precum simțurile câștigă cele simțite, tot așa și mintea pe cele gândite.”
Pentru că așa cum aceste organe ale simțurilor au fost prinse de către dulcețile cele simțite ca și cu o undiță nu numai în primii ani ai copilăriei, ci și în cei care au urmat, tot așa și mintea și tot neamul omenesc au fost prinse ca și cu undița de înșelăciunea acelorași dulceți materiale. Și astfel ne-am lipsit și am prăpădit – vai! – cu toții fericita și adevărata noastră dulceață.
Revenind, [vom spune că] dacă nu se vor scoate ca dintr-o undiță – deci din dulcețile cele materialnice – aceleași organe ale simțurilor noastre, nici mintea noastră nu va putea să se elibereze din ele ca dintr-o undiță și să se întoarcă la dulceața ei cea firească.
Sfântul Nicodim Aghioritul
