SPERANTA1 min read

Dragostea este esenţa vieţii. Din dragoste se nasc copiii, din dragoste se căsătoresc oamenii, din iubire merg oamenii la Biserică.

Dar aş vrea să pomenesc şi despre o altă virtute, speranţa.

 Zilele trecute am notat în hârtiile mele următoarea idee: la înfricoşata judecată particulară, când fiecare suflet iese din trup trebuie să se prezinte în faţa lui Dumnezeu.

Hristos îi lasă, atunci, sufletului speranţa.

 La judecata particulară sufletul a rămas cu o mare virtute – speranţa, pe care nu i-a luat-o Dumnezeu.

 Chiar în sufletul cel mai păcătos rămâne, întotdeauna, speranţa. Din acest motiv, Sfânta Scriptură şi Biserica ne învaţă să ne rugăm permanent pentru cei adormiţi în Domnul.

Fiecare rugăciune făcută pentru morţi este cea mai mare binefacere, pentru că prin aceasta contribuim la eliberarea sufletului din întunericul etern.

 Rugăciunile Bisericii scot sufletul şi din iad.

Chiar dacă cineva spune că aşa ceva nu este posibil, eu vă spun că este posibil ca printr-o dumnezeiască Liturghie, o lumânare aprinsă pentru cineva plecat dintre noi, o milostenie făcută unei văduve, un ajutor dat unui bolnav să poată fi scos un suflet din întuneric.

 Pe lângă credinţă, faptele bune duc sigur la eliberarea de muncile iadului.

Pr Justinian Chira

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments