VINDECAREA ORBULUI DIN NAŞTERE (IOAN 9, 1-38)8 min read

Este oarecum surprinzător să găsim această Evanghelie la sfârşitul perioadei pascale, pentru că evenimentul pe care îl istoriseşte se găseşte înaintea Patimilor Mântuitorului. Dar acest lucru e legat de pedagogia liturgică a Bisericii din Răsărit: primele trei duminici din perioada pascală se concentrează asupra învierii lui Hristos, după cum este firesc, iar următoarele trei duminici se concentrează asupra tainei apei, pentru a ne pregăti pentru Cincizecime, căci apa este unul dintre semnele cele mai puternice ale Duhului Sfânt. Viziunea occidentală este diferită, mai istorică: această Evanghelie se citeşte la sfârşitul Postului, în miercurea Luminării, în ziua în care ochii catehumenilor se deschideau pentru că li se transmitea solemn Simbolul de Credinţă şi Rugăciunea Domnească (Tatăl Nostru).

Elementul cheie, aici, este apa. Contextul confirmă aceasta. Domnul S-a urcat la Ierusalim pentru Sărbătoarea Corturilor, iar „în ziua cea din urmă, ziua cea mare a sărbătorii, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea! Cel ce crede în Mine […], râuri de apă vie vor curge din pântecele lui». Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce cred în El…” (In 7, 38-39). Este un moment deosebit de greu pentru Hristos, Care dă în Templu o învăţătură de o excepţională înălţime teologică ce se referă la El, personal, ca trimis al lui Dumnezeu, Fiul Tatălui ceresc, o învăţătură ce nu este primită de mulţime şi care provoacă un conflict puternic în sânul ei, pentru că Evreii vor să-l lapideze (In 8, 59) înainte de Patima Sa trupească, El suferă o Patimă sufletească.

Chiar în momentul în care iese din Templu, Iisus vede „un om orb din naştere” care cerşeşte, aşezat lângă o uşă. Domnul nu spune nimic. Dar Apostolii profită de ocazie ca să-I pună o întrebare grea: „Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”

 O problemă imensă, care îi obsedează pe oameni până în zilele noastre! Adesea abordăm probleme duhovniceşti cu o mentalitate magică (cu conotaţie juridică şi morală), care privilegiază legătura de la cauză la efect, uitând că viaţa duhovnicească e lipsităde orice automatism: omul este liber, după cum Dumnezeu este liber. Hristos dă un răspuns minunat, surprinzător: nu este vorba de păcat, ci se cuvine să arăt lumii că sunt Fiul lui Dumnezeu, Lumina lumii. Infirmitatea de care e vorba aici va contribui la această revelare. Iisus îşi învaţă ucenicii să deosebească între fire şi persoană.

Aceasta nu înseamnă că bolile omenirii, în general, nu sunt o consecinţă a păcatului. Dar această realitate teologică nu presupune faptul că o anumită boală este consecinţa unui anumit păcat pentru o anumită persoană, mai ales atunci când este vorba de boli incurabile din naştere (boli, în general, genetice), care ne par cu totul nedrepte, deoarece copilul nu poate să aleagă personal păcatul şi împărtăşirea cu el, ci este nevinovat. Trebuie deci să ne ferim de orice părere definitivă şi să avem doar milă.

Hristos este milostiv: îl vindecă imediat, dar după un ritual extrem de bogat în simboluri şi aproape sacramental. El scuipă pe jos şi amestecă „ţărâna” (= Adam, în evreieşte) cu saliva Sa dumnezeiască, pentru a face tină, apoi pune această cataplasmă dumnezeiască pe ochii orbului. Este o imagine simbolică a creaţiei Omului în cea de a şasea zi: Fiul l-a zidit pe om din ţărâna care a fost umezită de aburul ce ieşea din pământ (Facere 2, 6-7). Apoi, Duhul a suflat peste el viaţă, suflet. Saliva divină este simbolul iconomiei Duhului, căci este vorba despre „apă” (care dă viaţă) şi Duhul Care odihneş­te deplin în Fiul.

Actul sacramental pe care îl face Hristos reprezintă recrearea Omului. Dar apoi, El cere omului bolnav să se facă împreună lucrător vindecării sale, să facă un efort, un demers: să meargă şi să se scalde la scăldătoarea Siloamului.

Orbul îl crede pe Iisus pe cuvânt, ascultă şi este vindecat pe loc.Siloam înseamnă „trimis”, ne precizează Evanghelia. Faptul de a merge până la scăldătoarea simbolizează întoarcerea la Dumnezeu, iar faptul de a se spăla în ea simbolizează Botezul. Este scufundat în apele Duhului, Care îl regenerează, îl readuce la viaţă, la lumina lui Hristos. Avem aici un minunat exemplu de sinergie între Dumnezeu şi Om, iar din sinergia între Cele două braţe ale Tatălui, Cei doi Trimişi, Cei doi Mângâietori, Fiul şi Duhul, Fiul a zidit din nou, iar Duhul a redat Viaţa.

Această incredibilă minune creează o răsturnare în microcosmosul evreiesc din Ierusalim. Toată lumea este neîncrezătoare, vecinii, fariseii, părinţii… Nimănui nu-i vine să creadă. Evanghelia ne istoriseşte îndelung cele patru întâlniri care urmează evenimen­tuluişi care au un caracter aproape comic. Fariseii sunt foarte încurcaţi de această minune care deranjează. Singurul lucru care contează pentru ei este că Iisus a făcut această minune într-o zi de sâmbătă! Ei nu se arată nicidecum bucuroşi de vindecarea acestui bolnav incurabil, nu au nici o admiraţie, nici o recunoştinţă faţă de acest rabbi care, totuşi, a făcut lucruri „pe care nimeni altul nu le-a mai făcut” (In 15, 24); chiar orbul vindecat răspunde fariseilor: „Din veac nu s-a auzit să deschidă cineva ochii unui orb din naştere”. Mai mult: în cele din urmă îl jignesc şi îl alungă pe omul ce fusese orb din naştere.

Orbirea omului poate fi tragică. Poate aduce oameni normali, chiar oameni „de bine”, să devină ucigaşi, monştri. Pe acest rabbi din Nazaret, Care vindeca bolnavi incurabili şi învia morţi, îl vor duce peste câteva luni la moarte… în tot timpul misiunii Sale pământeşti (3 ani) Hristos a spus mereu că trebuie pus duhul mai presus decât litera, conţinutul mai presus decât conţinătorul, realitatea interioară mai presus de aparenţa exterioară. Şi nu a fost auzit. I s-a reproşat că nesocoteşte Legea, Lui, de a Cărui mână dumnezeiască a fost scrisă!,

 Si noi facem adeseori aceleaşi păcate. Suntem foarte stricţi în ceea ce priveşte aplicarea legilor, a regulilor, a canoanelor, a obiceiurilor – care totuşi sunt toate relative şi schimbătoare – şi ne îngrijim mai puţin de starea interioară a sufletelor, a vieţii lor duhovniceşti, de relaţia lor intimă cu Dumnezeu.

Prima persoană care L-a văzut pe Hristos înviat (Maria Magdalena) şi primul care a intrat în împărăţia lui Dumnezeu (Tâlharul cel Bun) erau foarte puţin canonici… Mulţi dintre cei care se cred duhovniceşti sunt atât de plini de ei înşişi că nu pot să mai primească pe Dumnezeu: trec pe lângă Cel Care este Viaţa, fără să-L vadă.

Personajul cel mai remarcabil în acest vodevil religios este orbul vindecat. Nu numai că Sfântul Duh i-a deschis ochii trupeşti, dar i-a deschis şi ochii sufleteşti. La fiecare întrebare care i se pune, răspunde printr-o „antienă” remarcabilă: „Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci ducându-mă şi spălându-mă, am văzut”.

 Dar face mai mult decât atât: are îndrăzneala de a răspunde fariseilor, cu inteligenţă, şi îi face de râs. Nemaiştiind ce să spună, îl alungă cu dispreţ („În păcate te-ai născut tot tu ne înveţi pe noi!’”).

Domnul, însă, a dispărut. Aici este altă învăţătură de căpătâi: Hristos săvârşeşte acte taumaturgice, dar nu se leagă de persoane, spre deosebire de orice guru şi pseudo-duhovnic; El îi lasă pe oameni liberi. Dumnezeu nu Se impune niciodată: Se propune numai. Aşteaptă ca şi noi să-L căutăm: aruncă nada şi nădăjduieşte că peştele va muşca. După toată această agitaţie, întâlneşte din nou pe fostul orb, în Templu, şi Se arată dinadins lui. Omul s-a pregătit lăuntric prin vindecarea trupească: s-a schimbat, a evoluat, iar acum spune: Cred în Fiul lui Dumnezeu; şi se închină Lui.

Ce paradox uimitor! Fariseii, ucenicii lui Moise, care urmează litera Legii şi în aparenţă trăiesc duhovniceşte, nu L-au văzut pe Mesia, pe Hristos. Iar orbul din naştere L-a văzut.

Adevărata orbire este cea a inimii. Numai inimile curate – cei care se leapădă de ei înşişi – pot vedea pe Dumnezeu.

 

Părintele Noel TANAZACQ (Paris) – Predici

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments