Ne găsim în a VII-a duminică după Sfintele Paști, când li se face pomenire specială, ca-n fiecare an, duminică aflată între praznicul Înălțării Domnului și cel al Pogorârii Sfântului Duh.
De aceea ne-am adresat cu salutul „Hristos S-a Înălțat!”.
„Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”.
Această invitație de a-L cunoaște ca singur Dumnezeu adevărat, are darul să alunge spusele ateilor ignoranți și răutăcioși, din trecut și de azi, care susțin – fără temei – că în Biblie ar scrie crede și nu cerceta.
Trebuie să spunem răspicat că nicăieri în Sfânta Scriptură nu întâlnim această expresie! Dimpotrivă: Cercetați Scripturile, spune Mântuitorul (Ioan 5, 39), că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea mărturisesc despre Mine. Se face referire, desigur, la Scripturile Vechiului Testament, mai ales la profețiile mesianice.
La vremea când Mântuitorul a rostit aceste cuvinte încă nu erau scrise cărțile Noului Testament, dar acum expresia cercetați Scripturile este, desigur, valabilă și pentru aceste scrieri. Așadar, cercetați! Nimeni nu trebuie să creadă orbește. Tot Mântuitorul a spus, într-un alt context: „Cereți și vi se va da, căutați și veți afla” (Matei, 7, 7). Iar Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: „Toate să le cercetați (încercați), țineți ce este bun!” (I Tes. 5, 21).
E adevărat că în Scriptură întâlnim și aceste cuvinte: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut.” (Ioan 20, 29), dar ele se referă la cei care nu au trăit în vremea în care Mântuitorul a viețuit pe pământ și au crezut (și vor crede) pe temeiul mărturiilor din Sfânta Scriptură, al Sfinților Apostoli și al urmașilor lor.
Ne amintim, așadar, că aceste cuvinte i-au fost adresate lui Toma, cel care o vreme s-a îndoit de învierea Lui, iar apoi, văzându-L, același apostol care se îndoise a exclamat, de data aceasta convins dar și gâtuit de emoție: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.
Cercetarea Scripturii, pentru a-L cunoaște pe Dumnezeul cel adevărat, nu se poate face la întâmplare. Tainele Scripturii pot fi pătrunse doar de omul cel duhovnicesc. Mintea celui care dorește să înțeleagă drept aceste taine, trebuie să fie antrenată în acest sens, altfel se poate cădea ușor în înțelegeri greșite și chiar în erezie.
Biserica dreptmăritoare a avut mult de luptat (și încă mai are) cu ereziile și nefericiții care le susțin.
Nu întâmplător se face pomenire în calendar de Sinodul I Ecumenic și Sfinții Părinți participanți.
Să ne amintim mereu de râvna acestor bărbați aleși ai Bisericii, nu numai de la acest sinod, ci și de la celelalte șase, căci, în total, Biserica Ortodoxă recunoaște 7 sinoade ecumenice.
N-a fost ușor, bunăoară, celor 318 Sfinții Părinți de la Sinodul I, pomenit astăzi, să înfrunte argumentele, în aparență valabile, ale ereticilor, în frunte cu Arie, preot în Alexandria. Și încă unul care se dovedise un bun predicator, din nefericire pentru el căzut în patima mândriei și care a îndrăznit să coboare tainele dumnezeirii la măsură omenească.
Căci, în esență, a îndrăznit – contrar cuvintelor Mântuitorului „Eu și Tatăl Una suntem” (Ioan 10, 30) – să predice că Iisus Hristos, din moment ce-și zice fiu, nu este din veci, fiind, adică, o creatură a Tatălui.
Și n-au fost puțini adepții lui… .
Acest fapt l-a determinat pe împăratul Constantin cel Mare, care dorea pace în Biserică, să convoace întâiul Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325.
Nu-i timpul și locul acum să intrăm în amănuntele discuțiilor ce s-au desfășurat. Ele pot fi cunoscute fără greutate, de către cei interesați, din cărțile de istorie bisericească, tipărite acum în tiraje din ce în ce mai mari.
Printre acestea, una dintre cele mai importante este a lui Eusebiu de Cezareea (volumul 14 din colecția Părinți și scriitori bisericești). Să reținem, totuși, că la acest sinod s-au formulat primele 7 articole din Crez, pe care le rostim la fiecare Sfântă Liturghie, ca mărturisire dreaptă despre dumnezeirea Tatălui și a Fiului.
Greșeala fundamentală a lui Arie și adepților săi, era că prin negarea dumnezeirii Fiului, nega puterea Lui de mântuire a omenirii. Căci dacă Fiul era creat, nu putea mântui creatura. Numai ca Dumnezeu, Fiul este și Mântuitor!
De aceea tainele dumnezeiești nu pot fi judecate cu raționamente simple sau simpliste, omenești. Cum spuneam mai sus, numai o rațiune luminată, înduhovnicită, se poate apropia să cunoască, fără a greși, cele despre Dumnezeu.
În această privință Sfântul Apostol Pavel grăiește: „Omul trupesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește. Dar omul duhovnicesc toate le judecă” (I Cor. 2, 14). „Le judecă”, în sensul că e capabil să gândească drept, cu discernământ, s-au dreaptă-socotință, după limbajul Patericului.
Rămânem de-a pururi recunoscători celor 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I, pomeniți azi, care prin rugăciune și râvnă deosebită au cugetat și formulat dreapta credință cu privire la dumnezeirea Fiului, Mântuitorul nostru.
Cuvântul pe care l-am rostit se dorește a fi o invitație pentru o cercetare duhovnicească a scripturilor: deodată Biblia și Sfinții Părinți, cu încredințarea că în acest mod vom putea găsi, după cuvintele Mântuitorului (Ioan 17, 3), viața veșnică spre care ne îndreptăm. Amin.
Pr. Vasile Gordon
