Dragostea2 min read

Astăzi nimic altceva nu-i zidește pe oameni, decât dragostea. Însă dragostea sinceră, curată, cât se poate de sfântă. Lumea are multă nevoie de această dragoste, iar nu de cea falsă, care are mulți microbi, de care se scârbesc și pe care o socotesc mincinoasă. De aceea numai harul lui Dumnezeu creează și dăruiește dragostea cea după Dumnezeu. 

 

Apostolul Iacov spune că cel care nu are dragoste, umblă în întuneric și este ucigaș de oameni. Fără dragoste, Hristos nu există în acel om. Și Apostolul Pavel ne-a pus în față oglinda, în care fiecare poate să se vadă pe sine și să cunoască dacă are dragoste în sine. „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”[1]. Dragostea nu ține minte răul, nu-l amărăște pe fratele, dragostea îl acoperă, nu-l lasă să judece, să osândească, să defaime, să tragă la păcat. Dragostea se vede din lucrările noastre, din cuvintele, din exprimări; dragostea nu se ascunde, precum guturaiul.

 

Cuviosul Mucenic și cel întocmai cu Apostolii Cosma Etolianul ne-a arătat cu faptele. Și noi trebuie să arătăm mai întâi dragostea noastră către frații cu care trăim și ne nevoim împreună. Când îi îngăduim pe ceilalți, când ajutăm, când gura noastră nu judecă, nu osândește pe frați și când simțim nevoia să ne rugăm pentru ei, atunci avem înlăuntrul nostru dragoste. „De la fratele tău vine mântuirea ta” strigă Scriptura. Vei înțelege dacă ești al lui Hristos sau nu, din ceea ce simți față de fratele tău.

 

Părintele ceresc plouă și răsare soarele și peste cei drepți și peste cei vicleni. „Dumnezeu este Dragoste și cel ce rămâne în dragoste, în Dumnezeu rămâne și Dumnezeu întru el”[2].

 Îl ai pe Dumnezeu înlăuntrul tău? Ai dragoste. Nu ai dragoste? Nu-L ai pe Dumnezeu în tine. Dacă nu avem în noi această dragoste a lui Hristos, nu suntem ai lui Hristos, chiar dacă purtăm rase, epitrahile, mitre. Nu avem dragoste în noi, nu avem nimic, ci suntem tinichele necositorite. Nu ne vor folosi anii de monahism, chiar dacă am trăi și anii lui Matusalem; fără dragoste, nu am câștigat nimic.

 

Hristos câtă dragoste avea! Hristos îl avea împreună cu sine pe Iuda. Câte nu i-a făcut Iuda! Și totuși i-a dat punga cu bani, deoarece știa că este iubitor de argint, ca să nu aibă îndreptățirea că L-a vândut fiindcă nu avea bani. Îi spăla picioarele, a mâncat cu el ultima masă, iar atunci când a văzut că nu-l schimbă nici o dăruire a dumnezeieștii iubiri, i-a spus: „Ce ai de făcut, fă-o repede!”. Și ultima masă pe care a dat-o Ucenicilor Săi era revărsarea acestei dumnezeiești iubiri a Sale!

 

De aceea trebuie să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea dragoste curată. Această dragoste este povățuitorul corect, sfânta busolă, ce ne va arăta cum trebuie să conducem corăbioara noastră, ca să trecem marea, furtuna cea mare și să ajungem în siguranță la limanul experienței cerești.

Această dragoste trebuie să ardă și în inimile noastre, atât a mea, cât și în ale voastre, fiindcă nu avem timp înainte.

 

[1] 1Corinteni 13, 4-8.

 

[2] 1 Ioan 4, 16.

 

Fragment din cartea Arta mântuirii

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments