TU ai putea ?4 min de citit

„Întâmplarea a făcut ca un copilaş să fie adus, pentru prima dată la biserică, tocmai în joia sfintelor pătimiri.

 A stat de mânuţa mamei şi a auzit glasul Evangheliei: pălmuirile, biciuirea, scuipările, piroanele, suliţa şi Crucea, toate aşa cum le-a îndurat Domnul.

Sfârşindu-se slujba, toată lumea se îndrepta spre casă.

 Doar pruncului nu-i venea să plece, stând cu ochii aţintiţi la Hristosul pironit pe lemn.

 «Mamă, dar de ce plecăm, căci El a murit ÎN LOCUL NOSTRU? De ce nu Îl ajutăm să(-I) fie bine? Noi plecăm şi Îl lăsăm aici, singur şi răstignit, în mijlocul Bisericii?»”.

 

In teologie, în predici, în textul cântărilor Sfintei Biserici folosim, de foarte multe ori, termenul de „răscumpărare” – „Răscumpăratu-neai pe noi cu scump Sângele Tău, Hristoase Dumnezeule ”.

Din păcate, folosim acest termen, de „răscumpărare”, din ce în ce mai des cu valenţe filosofice, teoretice şi scolastice. În esenţă, aşa cum şi-a dat singur seama pruncul din povestire, nu vorbim despre altceva decât despre moartea lui Hristos pentru noi.

Realitatea este că Hristos a murit pe Golgota şi se jertfeşte nesângeros, în fiecare Sfântă Liturghie. El, „Om al durerii şi al suferinţei” (Isaia 53,3), şi-a pus „viaţa răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20,28), neamul omenesc primind posibilitatea mântuirii. El a murit şi noi am înviat, aşa cum cântă Biserica.

 Ce a făcut ca Hristos să moară în locul nostru? Răspunsul ni-l dă tot Sfânta Scriptură – „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca pe Fiul Cel Unul‑Născut L-a dat” (Ioan 3,16).

Iubirea lui Hristos, ai cărei moştenitori suntem, este una jertfelnică: e dăruirea totală a sufletului, spre singurul folos al aproapelui – în care se descoperă chipul lui Dumnezeu. Teorie, am spune. Practic, câţi dintre noi am putea, am avea curajul să murim în locul altuia? Ar fi o nebunie! Pentru că avem copii, familie, un viitor în faţă, vrem să mergem la nunţile nepoţilor, să apucăm bătrâneţi liniştite. Să recunoaştem!

 Cu toţii ne gândim la noi şi la ai noştri! Însă, printre noi se mai găsesc şi „nebuni” care îl urmează pe Hristos întru totul.

 

“ Obaid Sardar Khokhar. Un tânăr pakistanez, creştin al Bisericii Siriene Iacobite unite cu Roma. Soţ şi tată al unei fetiţe de trei ani şi al unui îngeraş, care este pe drum. Ca şi noi, om cu familie şi griji, luând în considerare situaţia unei ţări în care, de 50 de ani, războiul nu se mai sfârşeşte.

Aşa cum notează World Watch Monitor, preluat apoi şi de către cotidianul Christian Post, în ziua de 15 martie 2015, toată familia a mers la biserica Sfântului Ioan din localitatea Yahounabad – Pakistanul de Nord. Liniştea Liturghiei a fost tulburată de apariţia în uşa bisericii a unui bărbat jihadist „îmbrăcat” cu câteva kilograme de dinamită!

Intenţia era clară – să înainteze spre mijlocul bisericii şi acolo să se detoneze!

Nu ne putem da seama ce au simţit cu toţii, cler şi popor, văzând sfârşitul în uşa bisericii! În vâltoarea şi în panica momentului, Obaid Sardar Khokhar l-a „îmbrăţişat” pe soldat, reuşind să îl trântească dincolo de uşa bisericii – acolo unde bomba a fost detonată… Khokhar a sfârşit Liturghia din acea duminică în Împărăţia lui Dumnezeu.”

 

Parcă ne rămân cuvintele în gât… Ce răscumpărare, ce mântuire, ce suflet pus pentru aproapele, când noi ne supărăm şi vociferăm chiar şi în biserică, atunci când cineva ne înghesuie, când stăm să luăm agheasmă, la praznicul Bobotezei!

 Repet: soţ şi tată, tânăr cu necazuri, fără multe şcoli, a înţeles că a fi creştin este să fii întru totul următor al lui Hristos. Nu ştim la ce s-a gândit în acele clipe, putem doar presupune.

Noi oare ce am fi făcut, dacă eram în acea biserică?

Păi, ar zice cineva, „noi, ce putem face? Ei sunt acolo, noi aici, fiecare cu lumea sa, nu sunt eu de vină că ei s-au născut în Pakistan…”

Într-o oarecare măsură, afirmaţia este valabilă. Însă, putem învăţa ceva… de câte ori vom mai participa la dumnezeiasca Liturghie, să avem conştiinţa că acolo, pe Sfânta Masă nu este simbol, nici aducere aminte, ci Însuşi Hristos care se jertfeşte pe Sine, pentru ca noi să avem şansa mântuirii!

 

 Rămâne o singură întrebare, a Mântuitorului Hristos, dar şi a lui Khokhar din Pakistan:

„Tu ai vrea să mori în locul Meu?”.

Sursa: Nicolae Pintilie – Tu ai vrea să mori în locul Meu?

Buna Vestire.net

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments