După ce Domnul a fost vândut de prietenul şi ucenicul Lui cu treizeci de arginţi, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul.

 Acesta L-a trimis la Caiafa, care L-a scuipat şi L-a lovit peste faţă; şi pe când îşi bătea joc şi râdea de El, a auzit spunându-I-se: «Profeţeşte-ne, cine Te-a lovit!». Acolo au venit şi doi martori mincinoşi care au mărturisit că Hristos a spus: «Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!», precum şi că este Fiul lui Dumnezeu.

Arhiereul şi-a rupt hainele neputând suferi aşa-numita de el hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, «şi ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paştile».

Pilat a ieşit afară şi i-a întrebat: Care este vina Lui? Şi pentru că n-a găsit nici o vină Lui, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci şi Pilat se pornise spre uciderea Lui.

Pilat a spus: «Luaţi-L voi şi răstigniţi-L şi după legea voastră judecaţi-L». Ei au spus iarăşi: «Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni».

 Prin aceste cuvinte au aţâţat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este împăratul iudeilor.

El a mărturisit că este, dar este Împărat veşnic: «Împărăţia Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta!». Pilat, voind să-L liberezc, le-a spus mai întâi că nu-I găseşte nici o vină deosebită, apoi le-a propus să libereze pe unul dintre cei închişi. Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus.

În sfârşit Pilat L-a dat iudeilor, după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus.

Este apoi dat soldaţilor, îmbrăcat cu hlamidă roşie, încununat cu cunună de spini, şi în mâini I-au pus trestie.

 A fost batjocorit de soldaţi care-I spuneau: «Bucură-te, împăratul iudeilor!».

După ce L-au batjocorit aşa, Pilat a spus din nou: «Nu găsesc în El nici o vină de moarte».

 Ei însă au spus: «Noi Îl osândim pentru că s-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu».

 Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea.

Mulţimea a strigat lui Pilat: «Răstigneşte-L, răstigneşte-L!».

 Ei voiau să-L dea unei morţi necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună.

Pilat îşi bătea joc oarecum de ei zicându-le: «Pe Împăratul vostru să-L răstignesc?»

. Ei au răspuns: «N-avem alt împărat decât Cezarul».

 Iudeii, pentru că n-au reuşit nimic cu hulele lor, aduc în discuţie pe Cezarul, ca cel puţin aşa să-şi sature furia lor.

 Într-adevăr au spus: «Tot cel care se face pe sine împărat se împotriveşte Cezarului».

În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoşată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: «Să nu faci nimic Dreptului Acestuia!».

 Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopţii.

Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui. Iudeii însă au strigat: «Sângele Lui peste noi şi peste copiii noştri! Dar dacă-L slobozeşti pe El nu eşti prieten Cezarului!».

Aşadar Pilat L-a legat, deşi ştia bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, şi l-a slobozit pe Varava. Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginţii a plecat şi, ducându-se, a luat o frânghie şi s-a spânzurat.

 

Ostaşii L-au bătut peste faţă cu trestia şi I-au pus în spate crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea.

Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpăţânii şi acolo L-au răstignit.

 A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie şi El socotit un făcător de rele.

 Pentru a-L înjosi, soldaţii au împărţit hainele Lui, iar pentru cămaşa Sa, care era făcută dintr-o bucată şi nu avea nici o cusătură, au aruncat sorţi, săvârşind cea mai mare nelegiuire.

 Dar pe lângă acestea, şi pe când era pe cruce îşi băteau joc de El, zicând: «O, Cel ce strici Templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine!».

Şi iarăşi: «Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască». Şi iarăşi: «Dacă eşti împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe cruce şi vom crede în Tine!».

 Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nici o îndoială, căci într-adevăr Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca Împărat al lui Israel, ci şi al întregii lumi.

Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea adică în miezul zilei?

Ce însemna cutremurarea pământului?

Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoşarea inimii iudeilor?

Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credinţa în învierea obştească şi puterea Celui ce-a pătimit?

 Ce însemna sfâşierea în două a catapetesmei Templului, ca şi cum şi ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea şi pătimeşte acum?

Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute?

 Aşadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al şaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutaşul, când a văzut aceste lucruri minunate şi mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: «Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!». Unul dintre tâlhari îl insulta pe Iisus; celălalt însă îl ţinea de rău cu asprime pe acesta şi a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credinţa lui şi i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El.

În sfârşit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce şi cuvintele: «Împăratul iudeilor».

Deşi iudeii s-au împotrivit să scrie aşa, zicând că El s-a numit împărat al iudeilor, totuşi Pilat a spus împotriva lor din nou: «Ce-am scris, am scris!».

Apoi Mântuitorul a strigat: «Mi-e sete!». Ei au amestecat oţet cu fiere şi I l-au dat să bea.

 Şi spunând:  «Săvârşitu-s-a», înclinând capul şi-a dat Duhul.

Toţi s-au îndepărtat de acolo. Lângă Crucea Lui stăteau numai Mama Lui şi sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copii.

Mai era încă şi Ioan, iubitul Lui ucenic. Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paştelui şi era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiţilor spre a muri mai repede.

Şi au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus şi L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma.

Unul dintre ostaşi, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins suliţa şi L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă şi îndată a ieşit sânge şi apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om.

Sau altă explicaţie: sânge din pricina împărtăşirii cu dumnezeieştile sfinţenii, iar apă din pricina botezului.

Aceasta a văzut-o Ioan şi a mărturisit-o, şi adevărată este mărturia lui. El a fost de faţă la toate şi le-a văzut şi ceea ce a văzut a scris.

Căci dacă ar fi minţit, n-ar fi scris şi cele care par că sunt spre necinstirea Învăţătorului. Se spune că Ioan fiind de faţă atunci a strâns din coasta curgătoare de viaţă într-un vas preasfântul şi dumnezeiescul Sânge.

 După ce s-au săvârşit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui care se ascunsese ca şi ceilalţi, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoştea, şi i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie.

 Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smirnă şi aloe.

 L-a înfăşurat în giulgiuri, după cum obişnuiau să facă iudeii, şi L-au îngropat în apropiere în mormântul săpat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte.

 S-a făcut aşa, ca nu cumva să se creadă că altul a înviat, atunci când a înviat Hristos. Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe şi smirnă; aceste mirodenii aveau însuşirea de a lipi; şi s-a întrebuinţat amestecul de smirnă şi aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci când vor vedea giulgiurile şi mahrama lăsate în mormânt.

Într-adevăr, cum ar fi fost cu putinţă furtul, o dată ce smirna şi aloea nu mai lăsau să se dezlipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca şi cum s-ar fi născut o dată cu el?

Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri.

Pentru aceasta purtătorii de Dumnezeu Părinţi au rânduit ca Vineri să se facă pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă şi cu umilinţă.

 

Trebuie să se ştie că Domnul a fost răstignit în ziua a şasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la creaţie omul a fost făcut în ziua a şasea.

A fost răstignit în ceasul al şaselea din zi pentru că în acest ceas, după cum se spune, şi Adam şi-a întins mâinile, şi a luat fructul din pomul oprit şi a murit.

 Pentru aceasta trebuia să fie recreat omul în acelaşi ceas în care a fost zdrobit.

A fost răstignit în grădină, pentru că şi Adam a călcat porunca în grădina raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam.

 Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră.

 Scuiparea şi purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră.

Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească, în locul hainelor de piele.

Piroanele, desăvârşita nemişcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din rai.

Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii.

Suliţa arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc.

 Apa din coastă este icoana botezului. Sângele şi trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roşii, vechea patrie. Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, se afla căpăţâna lui Adam.

Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numeşte locul Căpăţânii este aceasta: pe vremea potopului, căpăţâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ şi colinda de colo-colo despuiată de carne şi stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau.

Solomon, din respect pentru strămoş, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre.

De asta a şi fost numit de atunci locul acela: «pardosit cu pietre».

Unii sfinţi aleşi spun, pe temeiul predaniei, că şi Adam a fost îngropat acolo de un înger.

 Aşadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a aşezat vulturul Hristos, veşnicul Împărat.

 Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn.

 

Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

0 Shares