Slabanogule, cu tine vorbesc! Cu tine si cu tine si cu tine… Au nu esti slabanog si tu? Sau nu te simti slabanogit?! Stii bine ca pacatele ne slabanogesc. Te simti lipsit de pacate, de nu te simti slabanogit de ele?
Slabanogule, vrei sa te faci sanatos?
Sau faci si tu ca slabanogul din Evanghelia de astazi? Te ocupi si tu mai intai de boala si apoi de pacate? Alergi si mai intai, ani in sir, pe la toti doctorii de care ai auzit? Astepti si tu sa-ti cheltuiesti mai intai toata averea pe la doctorii trupului, ca cel din Evanghelie, si abia apoi te vei ocupa de suflet?
Daca faci asa, poate va trebui sa astepti si tu, ca si el, 38 de ani tamaduirea.
Pacatele te-au slabanogit, de pacate trebuie sa scapi mai intai!
Nu stii cum te slabanogesc pacatele? Am sa-ti spun, dar nu o sa-ti placa ce auzi. Iata cum: prin pierderea harului intaritor. Zici ca nu ai inteles? Am sa-ti explic asa ca sa nu mai uiti.
Cand Dumnezeu, spre binele tau viitor, ingaduie sa treci acum printr-o incercare pe care tu o numesti ispita iti da si harul necesar de a o birui. Daca nu folosesti harul primit, odata cu inclinarea spre pacat, harul nefolosit ti se retrage. Redobandirea lui cere o osteneala asa de mare, incat, ca cei mai multi, nu te angajezi sa o faci, ci te impaci cu pierderea. Asa a inceput slabanogirea ta. Deocamdata nu te incurca in exercitarea pacatului, ci chiar il ajuta sa-si faca loc si sa te ia in stapanire ca patima.
Toate se invart insa in cerc si cand in centrul cercului nu este Dumnezeu, cercul se inchide vicios. Iata, slabanogirea tot creste cu fiecare pacat pana ajunge neputinta care te stinghereste chiar in implinirea patimii care intre timp te-a robit. La inceput te ajuta prin firea ta de om pe care ai ruinat-o; acum te incurca prin boala adaugata, care este darul si dovada iubirii lui Dumnezeu, ca doar-doar sa pui astfel capat pacatului. Numai cand s-a ajuns asa de departe ai vrea sa scapi de ea, nu de frica pacatului, ci ca sa-ti vezi de placerile dinainte. Nu mai poti sa bei alcool, pentru ca te doare ficatul; nu mai poti sa bei cafea, pentru ca te doare inima. Nu mai poti una, nu mai poti alta, este vremea sa te duci la doctor ca sa poti iar sa bei si sa mananci nelimitat.
De frica pacatului si de cuvantul lui Dumnezeu nu te-ai infranat, dar de frica mortii si de cuvantul doctorului o vei face. Dar prea tarziu; multe s-au deteriorat atat incat el nu mai poate face nimic.
Si o iei usor spre Domnul. Slabanogule, dar tu te indoiesti, nu ai destula credinta! Te strecori pe langa ziduri ca sa nu te vada lumea ca intri in Biserica. Cu asemenea mod de a te apropia de Dumnezeu nu ai sa primesti mare lucru la inceput. Ma tem ca nu vei avea rabdare sa astepti si vei pleca la vrajitori. Daca nu cumva deja ai fost inainte de a veni la Biserica. Sau te dai singur afara din Biserica mergand si acum sa ispitesti si colo si colo…
Daca vei sta insa ani de zile in Biserica printre cei care cauta ca si tine ajutor de la Dumnezeu, vei vedea, ca si slabanogul de la Vitezda, cum unii in jurul tau se tamaduiesc. Vei incepe sa nadajduiesti: da, se poate! Este o minune, dar se poate!
Curand vei constata insa cu durere ca tu nu poti provoca pentru tine minunea pe care o vezi la altii, pentru ca tu nu poti face pocainta necesara: nu poti sa postesti, nu poti sa te rogi, nu poti sa rabzi fara cartire, nu poti sa iubesti pe cei care nu te iubesc. Si iar vei deznadajdui. Vei zice:
„Slabanogul din Evanghelie a trait pe vremea cand era Hristos in trup pe pamant si L-a putut intalni ca sa-l tamaduiasca. Dar eu, slabanog al zilelor noastre, cum ma voi intalni cu Hristos”?
Esti atat de singur! Singur ca un om, nu tocmai tanar, nu tocmai vanjos si probabil nu tocmai sanatos, dar neajuns la limita slabanogelii, pe care il priveam cu mila zilele trecute cum se ostenea sa castige ceva pentru trupurile din familia sa. Nu stiam credinta lui, dar stiam ca si a doua zi si in toate zilele avea sa faca acest lucru.
Si de tine, slabanogule mi-e mila, caci si tu, neajuns la limita slabanogelii, faci la fel. Cata prioritate mai putea avea Dumnezeu in viata ta?! Pentru slabanogii ca tine, viata este alcatuita mai ales din aceste zile de truda, iar zilele de sarbatoare vin sa strice rostul atator lucruri pe care le aveai de facut, de aceea nu-ti mai sunt bucurie. Asta mai lipsea Duminica, sa mergi si la Biserica! Macar Duminica sa te odihnesti si tu, nu-i asa? Viata ta inseamna serviciu si mersul la Biserica este o osteneala mai grea decat serviciul.
Ce grea este viata cu Dumnezeu doar printre altele! E grea si ziua de lucru traita departe de El, e grea si ziua de sarbatoare in care trebuie sa te stramtorezi intr-ale tale ca, in mod exceptional, sa-I faci si Lui un loc.
Inca-nu-de-tot-slabanogule, trebuie sa-ti umpli viata cu Dumnezeu si sa simti dureros cum obligatiile acestei lumi te indeparteaza de El. Trebuie sa intorci pe dos ierarhia lucrurilor si sa devina serviciul o exceptie care te indeparteaza de la ce ai de facut permanent. Serviciul sa fie o servitute inevitabila, nu Serviciul Divin din Biserica o servitute evitabila.
Slabanogule, cei din jur iti vorbesc despre Dumnezeu, despre pocainta, despre ce trebuie sa faci, dar trebuie sa le faci singur. Cine vrei sa te arunce in scaldatoare intr-o lume egoista in care fiecare se ocupa doar de sine?
Nu deznadajdui, pentru ca tot Hristos o va face si cu tine, chiar daca intr-un mod mai tainic. El este Cuvantul lui Dumnezeu, deci te poti intalni cu El in cuvant. Ascultand cuvintele Lui, de fapt ascultand de cuvintele Lui, adica implinindu-I poruncile, te vei intalni tainic cu El si te va tamadui ca si pe acela fara sa te mai arunce in scaldatoare. Cuvantul lui Dumnezeu tamaduieste cu cuvantul, caci Cuvantul Lui este Tamaduitor si Mantuitor.
Dumnezeule, tamaduieste-ne si mantuieste-ne si pe noi, slabanogii! Amin.
(din: Ieromonah Grigorie Sandu, “Hrana pentru cei ce iubesc numele Domnului. Predici duminicale”.