,,Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare! Paștile Domnului, Paștile!”[1]
Patimile, moartea și Minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos s-au petrecut când împărat la Roma era Tiberius Iulius Cesar (14-37), iar Ponțiu Pilatus era guvernatorul provinciei Palestina (26-36).
Denumirea populară de ”Paști”, are originea etimologică din ebraică ”Pesah” care înseamnă trecere, având legătură cu sărbătoarea din Vechiul Testament a eliberării poporului evreu din robia egipteană, de trecere a poporului prin Marea Roșie spre țara făgăduinței.
Data Praznicului Învierii Domnului a fost oficial stabilită la Sinodul 1 Ecumenic de la Niceea din anul 325, și anume, în prima duminică de după lună plină, după echinoțiul de primăvară(21 martie).
Fără îndoială, cel mai important moment din istoria mântuirii neamului omenesc îl reprezintă Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Este episodul care redeschide Paradisul ce rămăsese încuiat după alungarea protopărinților noștri Adam și Eva.
Așadar, Învierea Domnului începe din adâncurile iadului, printr-o iradiere luminoasă a energiilor Lui necreate, iubirea și puterea Lui inundând sufletele care-L așteptau și ridicându-le în rai, în comuniune deplină cu Tatăl prin Duhul Sfânt. Astfel și iadul sa luminat pogorând în el Hristos cu sufletul plin de puterea Duhului Sfânt și împlinind așteptarea grea a drepților din Vechiul Testament. Mântuitorul le aduce acestora eliberarea și le vestește viitoarea lor înviere cu trupul: ,,mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților s-au sculat”.[2]
MARTORELE ÎNVIERII ȘI CONSTATAREA MORMÂNTULUI GOL
,,Și Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Și după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis- de- dimineată, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb și sau spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus. Și ieșind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică și de uimire, și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau”.[3]
Evanghelia care se citește în Duminica Mironosițelor ne trimite un pic în urmă, la Vinerea Mare, în clipa tensionată în care Iosif cel din Arimateea preia responsabilitatea înmormântării Domnului, îngropării Lui. Acest sfeșnic numit și „Iosif cel cu chip bun”, în graba cea mare, pentru că veneau Paștile, cumpără giulgiu de in, ia de pe lemn trupul Domnului și-L înmormântează în mormânt nou, acolo în apropiere de Crucea Golgotei. Este o înmormântare în grabă. Nu a mai fost vreme nici de cântare de laudă.
Privind către mormânt se mai aflau acolo două suflete care Il iubeau pe Domnul și urmăreau cu mare atenție actele lui Iosif și ale lui Nicodim. Erau cele doua” femei mironosițe”: Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi. Mai întâi sunt menționate două femei și apoi trei. Primele două au fost martore la toate cele întâmplate pe Golgota, ele i-au văzut pe cei doi ucenici tăinuiți ai lui Hristos cum au coborât de pe cruce trupul Lui. Apoi au văzut tot ce au făcut cu trupul mort și, ce le interesa cel mai mult, au văzut mormântul în care L-au pus.
Mironosițele sunt femei evlavioase, onorabile, unele sunt chiar mame, printre care și Maica Domnului, sunt cele care L-au admirat și care L-au însoțit deseori pe Hristos în activitatea Sa, unele dintre ele au participat cu sufletele sfâșiate de durere, pentru nedreptatea ce se făcea unui om sfânt pe care îl iubisera cu iubire curată, la ultimele evenimente din viața Mântuitorului: patimile, răstignirea, moartea și punerea în mormânt a Domnului. De aceea, cu multă duioșie și mult respect, dimineața, în ziua cea dintâi a săptămânii, care urma după sâmbătă, au mers la mormântul Mântuitorului ca să împlinească ceea ce nu sa putut face înainte de grabnica înmormântare și anume ungerea cu mir a trupului Lui Iisus, pentru a cinsti după obicei pe Domnul Cel îngropat și, în același timp, pentru a împiedica descompunerea sau stricăciunea trupului Său. Mirul este un fel de untdelemn alcătuit din foarte multe substanțe aromate, cu care se îmbălsămau morții. De aici și numele de mironosițe sau ,, purtătoare de mir”, cu care nume au intrat și au rămas în Istoria Bisericii.
Faptul că ni s-au transmis numele la câteva dintre ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iosi, Salomeea, Ioana subliniază autenticitatea martorilor. Ele porniseră de acasă conștiente că vor găsi trupul neânsuflețit al lui Iisus, față de care mai aveau de îndeplinit o ultimă datorie, după datină, voiau să-și facă treaba până la capăt, voiau să-și ducă până la sfârșit prinosul de recunoștință.
În dimineața Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, femeile mironosițe au fost cele mai curajoase ființe umane dintre toți oamenii care L-au cunoscut. Dis-de-dimineață, pe când răsărea soarele, femeile mironosițe, înfruntând teama că li se poate întâmpla ceva neprevăzut, întrucât mormântul fusese sigilat și păzit de către ostașii romani, se întrebau cine le va prăvăli piatra de pe mormânt. Trebuia dată la o parte cu grijă, ca să poată apoi fi pusă la loc.
Mormintele erau săpate în orizontal în stânci, nu în adâncime ca astăzi, și erau astupate cu pietre ce puteau fi înlăturate, ca să ungă după ritual corpul înfășurat în giulgiuri albe de pânză.
Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că îndată după ce și-au exprimat această preocupare sau grijă, ridicându-și ele privirea spre locul unde se afla mormântul, au văzut piatra răsturnată. Cu toate că nu era acolo nici un bărbat puternic ca să le dea ajutor, pentru dragostea, îndrăgirea, curajul și prețuirea lor fată de Hristos, s-a făcut o minune. Un înger al lui Dumnezeu a coborât din cer și a răsturnat piatra de la ușa mormântului, a prăvălit-o nu ca să învieze Hristos, pentru că el înviase deja nestricând pecețile mormântului, pentru ca acestea să poată vedea mormântul gol.
Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că femeile mironosițe au intrat în mormântul în care a fost îngropat Iisus și acolo au întâlnit un înger „ca un tânăr” îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au înspăimântat. S-au spăimântat pentru că nu era ceea ce se așteptau ele să vadă. Așteptau să vadă acolo trupul lui Iisus cel îngropat și au văzut în loc „șezând dea dreapta” un tânăr care, mai mult decât aceasta, a vorbit cu ele, le-a liniștit:
,,Nu vă spăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat!
Nu este aici. Iată locul unde L-au pus”.[4]
Îngerul le vorbește foarte concret ca să înlăture orice îndoială și orice confuzie, cu privire la Cel Care înviase,cu aceeași intenție le arată și mormântul gol. Au aflat de la înger că Iisus ,,A înviat!” O trecere de la moarte la viața.Tristeții îi revine răspunsul extraordinar, din străfundurile mormântului, îngerul striga Învierea. Femeile văd giulgiul, dar Cel înfășurat în giulgiu, nu mai era. Ci era înviat.Toate trei,dintr-o teama de dinainte de moarte, trec într-o teama de după Înviere. Căci ele, ieșind din mormânt, au fugit de acolo, cuprinse de spaimă și de cutremur. Nu spun nimănui nimic, fug, se tem. Mormântul Domnului se prefăcuse înaintea ochilor lor, din izvor de spaimă în izvor al bucuriei, izvorul acela al bucuriei care face să se cutremure omul.
Mironosițele au avut așadar nu numai privilegiul de a vedea mormântul gol, ci au avut privilegiul de a sta de vorba cu o ființă supranaturală, cu un înger, un înger care luase forme perceptibile, în așa fel încât să cadă sub capacitatea de vedere a ochilor omenești.
Sfânta Scriptură ne vorbește de mai multe ori de existența îngerilor. Un înger a venit și a vestit Fecioarei Maria că va naște fiu(Luca 1.26), un înger ia vestit lui Iosif că Maria va naște, fără ca Iosif „s-o fi cunoscut”[5]. Un înger i-a vestit lui Iosif și Mariei să fugă în Egipt (Matei 2, 19-20), și de multe ori în Sfânta Scriptură este vorba despre aceste ființe supranaturale.
Mironosițele au avut deci privilegiul extraordinar de a sta de vorbă cu o ființă supranaturală, cu un înger, și de a afla chiar din gura lui că Iisus a înviat. Ambasadorul era pe măsura Domnului său! Iisus a ieșit din mormânt în chip minunat, precum în zilele de după Înviere, când a venit la ucenici prin ușile încuiate și a stat în mijlocul lor. Pecețile mormântului au rămas neștirbite, giulgiurile și năframa, cu care fusese înfășurat în grabă trupul fără viață, au ramas în mormânt.
Dragostea, curajul și credința mironosițelor că Iisus a înviat din morți au fost răsplătite cu bucuria de a se întâlni cu Însuși Hristos Cel Înviat. Ele au ieșit din mormântul Domnului cu teamă și cu spaimă, iar Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei ne spune că pe când mergeau ele de la mormânt spre casă, Iisus Cel înviat din morți le-a întâmpinat și le-a zis:,,Bucurați-vă, nu vă temeți!”[6]. Iar ele s-au închinat Lui până la pământ și au cuprins picioarele Lui. ,,Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea”.[7]
Această întâlnire a femeilor mironosițe cu Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morți a confirmat ceea ce îngerul le-a spus, vestea cea bună a Învierii Lui Hristos, vestea pe care trebuiau să o ducă apostolilor din porunca îngerului Lui Dumnezeu.
Așa s-a încheiat vizita pe care au facuto mironosițele femei la mormântul Lui Hristos, în dimineața zilei Învierii. Femeile care aveau de gând să folosească mirurile pentru a conserva, pentru a ține departe de stricăciune trupul Celui Care ține cerurile, să Îl ungă cu mir pe Acela care dăruiește cerurilor mireasma Sa, au rămas cu sărăcăcioasele lor miruri în mâini.
Dintre femeile mironosițe, cea care L-a văzut întâi pe Mântuitorul Hristos este Maria Magdalena. În Sfintele Evanghelii este descrisă întâlnirea Mariei Magdalena cu Domnul Iisus Hristos înviat.
La această întâlnire, Maria Magdalena nu Îl recunoaște pe Mântuitorul Înviat ,,ea s-a întors cu fața și a văzut pe Iisus stând, dar nu știa că este Iisus.”[8] Acest lucru s-a datorat faptului că după Înviere Trupul Domnului a fost copleșit de lumina dumnezeiască, așa cum s-a întâmplat pe Muntele Tabor în timpul Schimbării la Față. Acest lucru nu înseamnă că Trupul Domnului a devenit altceva după Înviere, ci trebuie să înțelegem că ,,Învierea așează pe Domnul într-o altă dimensiune, care nu mai poate fi percepută ca o realitate a lumii de jos.
Trupul Domnului înviat este același cu Trupul Domnului atunci când a fost răstignit, numai că Trupul după Înviere este copleșit de harul dumnezeiesc, dar fară ca Trupul Domnului să fie schimbat în altceva. După ce Maria Magdalena Îl recunoaște pe Mântuitorul înviat sau mai bine zis după ce Mântuitorul i Se descoperă, îi spune acestea:,,Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu”[9].
Mântuitorul spune acest lucru Mariei Magdalena nu fiindcă El S-ar fi întinat de atingerea ei, ci vrea să arate că de acum înainte cel ce vrea să se atingă de El, să se împărtășească de El, trebuie să primească pe ,,Duhul Sfânt”.
Înainte de Învierea din morți Domnul nostru trăia alături de cei drepți și de cei păcătoși și nu respingea pe nici unul dintre cei ce se apropiau de El dar, după ce a împlinit toată iconomia, a răbdat crucea și moartea și a înviat, a arătat că firea Sa e mai tare ca moartea, pentru aceasta deacum împiedică pe cei ce vin la El să se atingă de Sfântul Lui Trup, făcând din aceasta un chip al Tainei Împărtășirii de El. După ce Maria Magdalena Îl vede pe Mântuitorul înviat, tristețea și mâhnirea ei dispar și sunt înlocuite de bucuria vederi Lui Hristos cel Înviat.
Acest lucru ne arată că Mântuitorul Hristos a venit să elibereze pe om din robia păcatului și a morții, iar dezrobirea vine prin Învierea Domnului care a adus bucuria și nădejdea vieții veșnice.
Așadar primele martore ale Învierii Domnului, cele dintâi cărora Iisus li S-a arătat după Învierea Sa au fost femeile care Îl însoțiseră pe Iisus din Galileea și alte femei din comunitatea apostolilor care au venit dis-de-dimineață la mormânt cu miresme. Tot ele au constatat mormântul gol, au fost cele dintâi care L-au recunoscut și cu care El a vorbit. Cele dintâi care au vestit Apostolilor cuvintele :<<HRISTOS A ÎNVIAT!>> Atât prin atitudinea lor de evlavie, respect, prețuire și dragoste pentru Hristos, cât și prin faptul că au crezut fără îndoială, fără a mai pune vreo întrebare îngerului privind modul Învierii Lui Hristos, femeile mironosițe au devenit învățătoare ale Bisericii, ele au devenit apostoli către Apostoli. Adică ele au fost trimise de înger către Apostoli să vestească în toata lumea Învierea Domnului. Îngerul le-a binevestit lor, ele au binevestit ucenicilor Mântuitorului Iisus Hristos taină mare, adevărul și bucuria Învierii Lui Hristos.
Femeile mironosițe au devenit icoana Bisericii plină de evlavie față de Hristos și plină de credință că Hristos Cel Înviat din morți este prezent în mijlocul ei. Femeile mironosițe ne arată cum trebuie să-L primim sau să-L întâmpinăm pe Hristos Cel Înviat, și anume, cu metanie până la pământ. De la ele au învățat slujitorii Sfântului Altar că atunci când intră în Sfântul Altar trebuie să se închine până la pamânt, ca și când ar cuprinde picioarele Mântuitorului Iisus simbolizat prin Masa Sfântului Altar pe care se află tot timpul Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Euharistie, spre a ne arăta iubirea Sa jertfelnică pentru Dumnezeu și pentru oameni, iubire mai tare decât moartea.
[1] Canonul Învierii, cântarea I-a, gl. 1, irmos.
[2] Mt. 27: 52.
[3] Mc. 15: 46-47; 16: 1-8.
[4] Mc. 16: 6.
[5] Mt. 1: 20.
[6] Mt. 28: 9.
[7] Mt. 28: 10.
[8] In. 20: 14.
[9] In. 20: 17.
Elena Alina Zavate Editor Buna Vestire.net
