Mare lucru e milostenia… De aceea, Solomon zicea: „Omul e mare, omul milostiv e nepreţuit”.
Milostenia are aripi mari, ele străbat văzduhul, depăşesc luna, străbat prin razele Soarelui şi se ridică până în înaltul cerului. Nici acolo nu se opresc. Depăşesc cerul, lasă în urmă legiunile de îngeri, carele arhanghelilor şi toate puterile cele înalte şi nu se opresc decât la picioarele Tronului împărătesc.
Scriptura însăşi vă învaţă când spune: „Corneliu, rugăciunile şi milostivirile tale s-au ridicat până la faţa lui Dumnezeu…”. Până la faţa lui Dumnezeu, aceasta înseamnă: Dacă ai săvârşit multe greşeli, dar ţi-ai făcut apărător milostenia, nu te teme; nici o putere de sus nu i se împotriveşte, ea cere ce i se datorează, ţinând în mână zapisul datoriei. Insuşi Stăpânul a grăit: „Ceea ce aţi făcut pentru unul din aceştia mici ai Mei, Mie mi-aţi făcut”.
Oricare ar fi greşelile voastre, milostenia le precumpăneşte pe toate.
Nu înţelegeţi voi, în Evanghelie, pilda celor zece fecioare? Nu vedeţi oare cum cele care nu făcuseră milostenia, cu toate că erau părtaşe fecioriei, au rămas afară din odaia nunţii? „Este scris, erau zece fecioare, cinci nebune, cinci. înţelepte”.
Cele înţelepte aveau untdelemn, cele nebune nu, iar candelele lor s-au stins.
Focul înfăţişează fecioria, iar untdelemnul milostenia. Şi după cum focul se stinge dacă untdelemnul nu-l hrăneşte picătură cu picătură, tot aşa se stinge fecioria, dacă milostenia nu-i ţine tovărăşie.
„Daţi-ne untdelemn din candelele voastre”. Şi cele înţelepte au răspuns: „Nu putem să vă dăm, de teamă că nici noi şi nici voi nu veţi avea… Mergeţi şi cumpăraţi de la cei care vând”.
Cine sunt negustorii care vând untdelemnul acesta? Cerşetorii care stau la uşa bisericilor ca să fie milostiviţi. Şi cu ce preţ? Cu cel pe care-l vreţi. Nu hotărăsc cât, ca să nu-mi scoateţi în faţă lipsa voastră.
Daţi, spre a cumpăra, atât cât aveţi la îndemână. Aveţi un dinar? Cumpăraţi cu el cerul, nu fiindcă cerul se poate cumpăra cu preţ mic, ci fiindcă Stăpânul e milostiv oamenilor.
N-aveţi un dinar? Daţi un pahar cu apă proaspătă: „Celui ce va da în numele meu la unul din aceşti prea neînsemnaţi fraţi ai mei un pahar de apă proaspătă ca să-i ostoiască setea, să nu-i fie teamă că-şi va pierde plata”.
Astefel se câştigă cerul – şi noi nici nu vrem să ştim de aceasta!
Daţi o pâine şi câştigaţi raiul – daţi puţin şi veţi căpăta mult; daţi lucruri pieritoare şi veţi primi în schimb din cele fără pieire, daţi din cele ale putreziciunii şi veţi avea din cele ale neputreziciunii.
Dacă ar fi un iarmaroc şi preţurile ar fi scăzute, fiind prisos de mărfuri şi multe din ele s-ar vinde pe nimic, nu aţi face avere şi n-aţi de deoparte toate celelalte treburi ale voastre ca să profitati de prilejul acesta?
Aşadar, când e vorba de lucruri trecătoare arătaţi atâta pornire zeloasă, iar când e vorba să cumpăraţi veşnicia, atâta delăsare, atâta lenevire!
Daţi celui sărac şi chiar de nu veţi deschide gura, mii de guri şi vă vor lua partea, milostenia care e răscumpărarea sufletului! Şi nu-mi vorbiţi de lipsa voastră! Văduva care era în cea mai mare sărăcie, l-a găzduit pe Ilie, aşa că lipsa ei nu a fost nici o împiedicare. Ea l-a primit cu mare bucurie, şi astfel a cules roadele pe care le merita – şi a secerat snopul milosteniei.
Poate unul dintre noi îmi val zice: „Dă-mi pe Ilie”. De ce cereţi pe Ilie? Eu vă dau pe stăpânul lui Ilie şi nu-l hrăniţi.
De aţi fi întâlnit pe Ilie, aţi fi făcut altfel?
Hristosul, Stăpânul a toate, a zis: „Ceea ce aţi făcut unuia din aceşti prea neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi-aţi făcut”. Cugetaţi la Hristos, chemând pe alesul său, în ziua judecăţii, de faţă fiind îngerii şi toate puterile, zicând: „Acela, pe pământ m-a găzduit, acela! m-a încărcat de binefaceri, acela m-a primit, când am fost străin”. Şi mai gândiţi-vă la temeiul vostru înaintea îngerilor, la izbânda de care vă veţi bucura în faţa neamurilor cerului.
Cel pe care Hristos îl va mărturisi, cum oare, temeiurile lui nu-l vor pune pe deasupra îngerilor?
Aşadar, lucru mare este milostenia, fraţii mei. S-o îmbrăţişăm; nimic nu o poate ajunge, ea fiind în stare să şteargă toate greşelile, în stare de a îndepărta judecata.
Milostenia trebuie făcută cu dărnicie şi cu bucurie.
Nu e de ajuns să săvârşim milostenia. Trebuie să o săvârşim din plin şi fără părere de rău. Fără părere de rău este puţin spus, ci cu bucurie, cu grăbire.
Fără părere de rău şi cu bucurie nu sunt, într-adevăr, acelaşi lucru, în una din epistolele către Corinteni, Apostolul punea accent pe această învăţătură.
Indemnând pe credincioşi la cât mai mare deplinătate, zicea: „Cine seamănă slab, va culege slab.
Cine seamănă în binecuvântări, în binecuvântări va şi culege”.
Şi ca să sublinieze luarea aminte, adăuga: „Fără părere de rău şi nu de nevoie”.
Trebuie, când săvârşeşti milostenia, să se împlinească două condiţii: deplinătate şi bucurie.
De ce vă plângeţi când daţi săracilor?
De ce să fiţi întunecaţi când săvârşiţi faptele milei, lepădând în felul acesta de la voi roadele unei fapte bune? Dacă vă supăraţi, nu mai sunteţi milostivi, ci aspri şi neomenoşi.
Dacă vă supăraţi, cum veţi ridica pe fratele vostru aflat în necaz?
Socotiţi-vă fericiţi, chiar când îi daţi cu bucurie, căci nimic nu pare oamenilor mai ruşinos decât de a primi de la semenii săi.
Aşa că, dacă nu îndepărtaţi orice urmă de regret prin marea bucurie pe care o arătaţi, dacă nu faceţi să se vadă că voi preţuiţi mai mult a primi decât a da, departe de a ridica pe cel căruia îi daţi, îl veţi doborî mai mult.
De aici vorbele Apostolului: „Daţi cu bucurie!”
Cine poate fi întunecat, atunci când capătă împărăţia?
Cine se poate da întristării, când îşi capătă iertarea greşelilor? Nu fiţi, aşadar, cu băgare de seamă la banul pe care-l daţi, ci la aceea ce el vă aduce în schimb.
Semănătorul, cu bucurie aruncă sămânţa, cu toate că nu ştie ce va culege. Cu atât mai bucuros se cade a fi cel care, în chip de ogor, cultivă cerul.
Dacă daţi cu bucurie, daţi mult, dând puţin; în schimb, dacă daţi mult cu întristare, acest mult îl micşoraţi. Numai aşa, văduva care şi-a dat cei doi dinari a întrecut cu mult pe cei cu talanţii. Ea dădea cu deplinătate de suflet.
Dar dacă cineva e sărac şi se despovărează de tot ce are, cum va face aceasta cu dragă inimă?
Intrebaţi pe văduvă; ea vă va învăţa modul: veţi afla că mâna zgârcită nu-i urmarea sărăciei. Căci poţi fi mărinimos, cu toate că eşti sărac. De asemenea, bogat fiind, te poate pândi pericolul zgârceniei.
Cel ce vrea să dea dovadă de omenie nu trebuie să ceară socoteală altora de cum îşi duc viaţa, ci trebuie numai să îndestuleze nevoia, să vindece lipsa. Nevoia, lipsa, iată ce trebuie să vă grăiască vederea unui sărac; nu-i cereţi mai mult. Fie el cel mai rău dintre oamenii dacă n-are hrana care-i trebuie, să punem noi capăt foamei lui! Aceasta ne-a poruncit Hristos, când a zis: „Fiţi asemeni Tatălui vostru din ceruri. El răsare Soarele lui şi peste cei buni şi peste cei răi şi lasă să cadă ploaia sa şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi”.
Omul milostiv este un adăpost pentru toţi cei în lipsă, dar acest adăpost primeşte pe toţi cei care s-au rătăcit şi-l apără de alte primejdii. Buni sau răi, oricine ar fi cei care se află în primejdie, el îi primeşte în adăpostul său.
Aşadar, când vedeţi pe cineva care e primejduit de sărăcie, nu-l judecaţi, nu-i cereţi socoteală, ci puneţi mâna şi sfârşiţi necazul lui. De ce să vă faceţi încurcături? Dumnezeu v-a scutit de orice cercetare amănunţită.
Alt lucru e a-l judeca şi alta e lucrarea milei.
Milosteniei i se zice aşa, pentru că o facem şi celor nevrednici.
Apostolul Pavel ne pofteşte la aceasta, când zice: „Nu vă descurajaţi de a săvârşi binele, mai deosebit către cei ce vă sunt aproape prin credinţă”.
Dacă vom cerceta pe cei nevrednici, nici chiar cei vrednici nu vor mai vrea să vină de bunăvoie spre noi, să ne ceară; şi, dimpotrivă, dacă dăm chiar celor nevrednici, cei ce sunt vrednici de milă şi cumpănesc nevrednicia celorlalţi, vor veni la noi.
Aşa s-a petrecut cu preafericitul Avraam. Nu cerceta prea aspru pe trecători – şi iată că într-o zi i-a fost dat să primească nişte oaspeţi, care nu erau cu mult mai prejos decât nişte îngeri. Să ne asemuim lui şi totodată şi lui Iov, care cobora din el şi care zicea: „Uşa mea e deschisă oricui”.
Nu deschisă unuia şi închisă altuia; el o lasă deschisă tuturor, fără deosebire.
Să facem la fel, vă rog, fără să mai săvârşim cercetări zadarnice.
Sf Ioan Gura de Aur, Cuvinte alese, Editura Reintregirea
Elena-Alina Zavate – Editor BunaVestire.net
