Niciodată nu ne părăsește Domnul. Din clipa în care S-a pogorât pe pământ și S-a întrupat din
Fecioara Maria, făcându-Se Dumnezeu Om, este pururea cu noi. Și, după cum spunea Bătrânul Porfirie, dacă am vedea cât ne iubește Hristos și cât de multe face El pentru noi, ne-am pierde mințile de bucurie; ne-am lăsa în voia Lui și nu-ne ar mai păsa de nimic, chiar de am fi amenințați cu moartea.
După cum scrie Stareța Gavrila, pe vremea celui de-al doilea război mondial în Anglia,în timp ce toți se refugiau în ascunzători, ea ședea în cămaruța ei, spunându-și: ,,Dacă este să mă ucidă o bombă, atunci să mă ucidă!”.
Dar, pentru a avea o astfel de atitudine, e nevoie de o mare credință. Ne lăsăm în voia lui Dumnezeu. Dacă voia lui Dumnezeu este să fim uciși , păi atunci să fim uciși, fraților. Asta ne va fi mucenicie, sfințire, pătimire pentru propriul suflet.
Așa vede lucrurile Biserica, iar eu nu vreau să le simplific, ci doar să accentuez câteva aspecte .
(Arhimandrit Anania Koustenis, Cuvinte, 1, pag. 126).
Elena Alina Zavate
