…De obicei, cand intram in post, ne facem niste socoteli de nevointa, pe care le tinem sau nu le tinem.De fapt, lucrul de capetenie este altceva, ceva la care nu ne prea gandim. Fara indoiala ca si nevointa isi are rostul ei, pentru ca, daca nu ar avea rost, nu ar fi randiut Sfanta Biserica zile de nevointa anume.
Ne gandim, in primul rand, la vremea de pregatire prin post pentru Sfintele Pasti, la celelalte posturi si la zilele de post de peste an. Cineva care nu posteste nu poate fi numarat la oamenii care postesc. Pricini de nepostire pot fi mai multe, printre care si neputinta. Sunt oameni care nu pot sa posteasca, au ajuns la o varsta la care nu pot sa se nevoiasca, sunt oameni care nu pot sa posteasca din pricini de sanatatate, de exemplu cei bolnavi de diabet. Biserica nu a avut in vedere asa ceva in trecut. Nu pentru ca nu era boala respectiva. Dar nu se stia nici tratamentul ei si nu se putea interveni pe atunci in situatii de felul acesta. Traim totusi in niste realitati si trebuie sa avem in vedere niste situatii, care au rostul lor pentru binele omului. Si Dumnezeu nu l-a facut pe om sa se chinuiasca, aceasta e realitatea, Dumnezeu l-a facut pe om sa se mantuiasca.
Stim ca Fiul lui Dumnezeu S-a rastignit pentru a noastra mantuire, ca sa nu ne mai rastignim noi sau sa ne rastignim altfel decat s-a rastignit El. Noua nu ne-a batut nimeni cuie in maini si nici nu o sa ne bata, nu ne-a pus nimeni cununa de spini pe cap si nici nu o sa ne puna, dar avem si noi de facut cate ceva pentru imbunatatirea noastra, ca sa fim mai ca Hristos, ca sa fim cum e Domnul Hristos sau cum stim noi ca e Domnul Hristos. Cum e Domnul Hristos? Bland si smerit cu inima, doritor sa-i cuprinda pe oameni cum cuprinde gaina puii sai sub aripi. Domnul Hristos e trecator cu vederea, este iertator. Cand ne iarta Domnul Hristos? Cand iertam si noi. Cum ne iarta Domnul Hristos? Cum iertam si noi. De cate ori ne iarta Domnul Hristos? De cate ori ne facem vrednici de iertarea Lui, parasind pacatul.
Trebuie sa mai recunoastem ca traim mai mult intr-un sistem, adica ne-am facut noi niste socoteli, pe care ni le-am randuit si dupa randuiala Bisericii, bineintales, si daca le implinim pe acestea, zicem ca am implinit ce trebuie. De fapt, nu e asa. Stiti ca Domnul Hristos, cand i-a mustrat pe farisei si pe carturari, pe carturari ca pe niste fatarnici, le-a spus intre altele: Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen, dar ati lasat partile mai grele ale Legii: judecata, mila, credinta(Matei 23,23). Si da Domnul Hristos o solutie – nu zice ca nu mai trebuie sa dea zeciuiala din izma, din chimen si din marar, dar zice Domnul Hristos o vorba pe care noi o gandim ca le-a spus-o lor si nu ne-a spus-o noua. Dar sa stiti ca ne-a spus-o si noua, tot ce stim noi din Evanghelie este si pentru noi, si noi putem fi carturari si farisei fatarnici care dau zeciuiala din izma, din chimen si din marar si atunci trebuie sa-L auzim pe Domnul Hristos spunand: Pe acestea trebuia sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati.
E post si postim, si e bine. E bine pentru ca ne incadram in randuiala Bisericii, e bine pentru ca ne disciplinam, pentru ca stim ca asa vrea Biserica si stim ca asa vrea Dumnezeu.
Ce a zis Domnul Hristos catre cei care ii invinuiau pe ucenicii Sai ca nu postesc, ca Sfantul Ioan Botezatorul si ca ucenicii acestuia? A zis: Vor veni zile cand se va lua mirele de la ei si atunci vor posti in acele zile(Marcu 2,20). Asa ca postul e o datorie, datorie pentru cine poate sa-l tina. Iar pentru cine nu poate sa-l tina, nu e o datorie.
Au venit la mine, la spovedit, oameni care mi-au spus: ,,Parinte, mie parintele Arsenie Boca mi-a spus ca postul nu e pentru mine, deci ca nu pot sa postesc”. Bineinteles ca parintele Arsenie, avea si dar de la Dumnezeu si cunostinte medicale, si-a dat seama ca lucrurile nu sunt asa – ca mort-copt, trebuie sa postesti . ci, si-a dat seama ca sunt oameni care nu pot sa posteasca. Dar asta nu inseamnna ca nu trebuie sa faca celelalte sau ca nu trebuie sa se lipseasca in altele, mai multe decat daca ar si posti. Deci, s-ar parea ca altceva trebuie sa urmarim in mod special, si anume pe langa postul, cat il facem, trebuie sa ne silim pentru imbunatatirea sufletului. A postit Domnul Hristos, postim si noi, nu ca Domnul Hristos, ci ca noi, dupa puterile noastre. Dar Domnul Hristos nu numai a postit, ci a fost bland si smerit cu inima si S-a prezentat in felul acesta, bland si smerit cu inima. Noi nu ajungem sa postim ca Domnul Hristos, ci postim ca noi, dar blanzi si smeriti cu inima se cuvine sa fim, trebuie sa fim.
Domnul Hristos i-a despovarat pe oameni de invinuirile lor. Ganditi-va la femeia aceea, care a fost adusa in fata Domnului Hristos, poate nu atat pentru pacatele ei, ci mai mult pentru Domnul Hristos, ca sa se vada ce atitudine are Domnul Hristos in fata unei astfel de situatii. Au pus problema Domnului Hristos asa: Am prins pe femeia aceasta pacatuind.Legea hotaraste ca pe pacatoase ca aceasta sa le omoram cu pietre. Tu ce zici? – L-au intrebat pe Domnul Hristos, si El a trebuit sa iasa din aceasta incurcatura si a trebuit sa o ajute si pe femeia pacatoasa, si a zis: Cel fara de pacat dintre voi sa arunce cel dintai piatra asupra ei (Ioan 8,7). Stia Domnul Hristos ca nu o sa gaseasca nici unul care sa poata face lucrul acesta, si atunci unul cate unul au plecat. Si a ramas Domnul Hristos cu femeia aceea osandita de oameni si a intrebat-o: ,,Femeie, unde sunt parasii tai? Nu te-a osandit nici unul?” Iar ea a zis:,,Nici unul Doamne”. Si Iisus i-a zis: ,,NU te osandesc nici Eu. Mergi; de acum sa nu mai pacatuiesti”.
Aceasta este solutia Domnului Hristos.
Daca L-am urma pe Domnul Hristos, am face si noi la fel: nu i-am impovara pe oamenii deja impovarati de propriile lor pacate, ca orice pacat pe care il face cineva e o impovarare, daca simte omul pacatul ca pacat.Si daca L-am urma pe Domnul Hristos, am face si noi ce a facut Domnul Hristos: am cauta sa-l despovaram pe cel de langa noi cat putem noi sa-l despovaram, pentru ca in sufletul omului nu putem intra, nu putem noi sa facem ce a facut Domnul Hristos. Noi putem doar sa-i aducem o mangaiere, gandindu-ne la ceea ce a facut Domnul Hristos, la iertarea pe care a dat-o Domnul Hristos si la puterea, pe care a dat-o si oamenilor, de a ierta pacatele. La toate acestea gandindu-ne, putem sa fim mangaietori si atunci ne asemanam cu Duhul Sfant pe Care L-a trimis Domnul Hristos ca sa mangaie:… Mangaietorul, pe Care Eu Il voi trimite voua de la tatal (Ioan 15,26).
Cat ne gandim noi la lucruri de felul acesta, cat ne reprosam noi pentru pacatele, greselile, rautatile, chiar si numai in gand, care se ivesc in fiinta noastra? Cat ne gandim la toate lucrurile acestea ca sa le desfiintam? Noi, cei care postim, noi, care vrem sa postim mai mult decat trebuie, de nu ne gandim ca a zis Domnul Hristos: Dupa aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea iubire unul catre altul? Unde e iubirea, unde e dorinta de a interveni pentru binele omului pe care Dumnezeu l-a pus langa tine si pe tine te-a pus langa el? Si zice ca postim…Si sa postim, ca e bine, dar sa nu lasam celelalte, mai grele, ale legii.
Ati auzit de la strana citindu-se si cantandu-se sa nu postim numai de bucate, ci sa lepadam toate rautatile, de toate felurile, si sa adaugam bunatatea, iertarea, trecerea cu vederea si intelegerea neputintei omenesti. Sa le facem si pe acestea, chiar daca ni s-ar parea noua, cu o parere gresita, ca acestea sunt izma, chimenul si mararul de care nu ar trebui sa fim cu mare grija. Poate ca, daca e vorba sa cercetam mai bine, mai cu luare-aminte, ne-am putea gandi ca postul, mai degraba, e izma, e mararul si chimenul din care dam sau nu dam zeciuiala si ceea ce ni se cere, mai cu seama si mai mult, sunt cele mai grele ale legii, si mai ales iubirea.
Sfantul Apostol Pavel a spus, si e scris cuvantul Sfantului Apostol Pavel in Epistola 1 catre Corinteni, in capitolul 13: De as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt, nimic nu sunt, nu am nici o valoare.
Noi suntem obisnuiti unii cu altii si traim cam izolati unii fata de altii, fiecare cu rostul lui, fiecare cu gandurile lui, fiecare cu preocuparile lui. Poate ca nici nu ar putea fi altfel, dar trebuie sa ne mai interesam unii de altii, de vecinul pe care nu l-am vazut pentru ca e bolnav, de vecinul care ar avea trebuinta de interventia noastra, pentru ca e fratele Domnului Hristos si intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut(Matei 25,40). Exista o slujire a Domnului prin slujirea omului – daca nu il slujesti pe omul de langa tine, nici pe Dumnezeu nu Il slujesti, nici macar atunci cand zici cuvinte randuite pentru slujire.
Cinstiti parinti, iubiti frati si iubiti credinciosi, intr-una din duminicile trecute am adus aminte in cuvantul meu despre unul, pomenit in Pateric, cu niste ganduri ale lui, si anume se gandea el sa se duca undeva unde nu-l cunoaste nimeni, nu stiu de ce. Sa stiti ca mai sunt si niste aventuri duhovnicesti, niste aventuri spirituale. Isi face omul niste socoteli, pe care de fapt nu i le cere nimeni: sa se duca undeva unde nu-l cunoaste nimeni, poate ca sa nu-l respecte, poate ca sa nu-l ia in seama, desi sa stiti iubiti credinciosi, ca respectul e o datorie. Dumnezeu nu l-a facut pe om sa fie traitor in pustie, chiar daca nu mai sunt oameni pe care-i primeste Dumnezeu si cu lucrarea aceasta, de departare de lume. Insa astfel, traind in lume, noi suntem datori cu iubire si cu respect unii fata de altii. Si se mai gandea acel doritor de inaintare sufleteasca sa stea de fapt in manastire, dar sa manance o data la doua zile si sa-si petreaca viata in chilie, lucru pe care nu trebuie sa-l gandeasca nimeni dintre cei care isi duc viata impreuna cu altii. Oricare traitor in manastire – nu ma gandesc la angajati, ma gandesc la vietuitori, la cei care isi doresc inaintarea in viata sufleteasca – depinde de ceilalti, nu poate sa-si faca un program al lui, sa se retraga, sa faca el ce vrea sa faca. Si si-a marturisit acesta gandurile la un parinte duhovnicesc. Si parintele duhovnicesc a zis: ,, Nici unul din acestea nu-ti foloseste, nici unul din gandurile acestea nu e bun” si i-a dat drumul: ,, Du-te! Sa ai intotdeauna in inima ta smerenia vamesului si te mantuiesti!” Deci, daca iti indeplinesti datoriile, daca faci ceea ce ai de facut, daca faci ceea ce ti se cere, daca nu-ti faci un program al tau in detrimentul altora, pagubindu-i pe altii, atunci te mantuiesti.
Eu mai pun o data accentul pe faptul acesta, ca noi, cei care suntem aici la manastire, am fost chemati de Dumnezeu aici, si daca am fost chemati de Dumnezeu, inseamna ca trebuie sa-I slujim lui Dumnezeu aici, in locul acesta. Si sa iubim locul acesta, sa fim identificati la locul unde ne-a asezat Dumnezeu, sa facem ceea ce trebuie sa facem. Parintele Serafim Popescu, dumnezeu sa-l odihneasca, zicea: ,,Cine nu face faptele locului, il arunca locul”. Cuvantul acesta sigur l-a gasit in Sfanta Scriptura, in legatura cu Moise, care le spunea izraelitilor ca daca nu fac faptele locului ii arunca locul, nu-i tine locul.
Cinstiti parinti, iubiti frati si iubiti credinciosi, oricare ne-ar fi fost viata pana in clipa de fata, putem pune un inceput bun, gandindu-ne bine la fagaduintele pe care le-am facut pe locul acesta, pentru locul acesta, pentru cealalta vreme a vietii noastre. Sa ne hotaram, mai ales sa fim buni, sa fim ingaduitori, sa fim iertatori, dar sa si intervenim pentru binele pe care trebuie sa-l faca si altii, in cazul in care acestia nu-l fac.
Sa nu va inchipuiti ca Domnul Hristos a fost un molatic! A fost bland si smerit cu inima, dar a fost hotarat, a spus vorba hotarata, i-a invatat si pe altii sa fie asa, si asa trebuie sa fim si noi. Sa nu ne inchipuim ca, daca cocolosim niste lucruri, ca sa nu se supere fratele de langa noi, am facut ceea ce trebuie sa facem! Ganditi-va ca in fiecare zi citim psalmul 100, in care se zice: Inaintea ochilor mei nu voi suferi nici o fapta netrebnica, pe cel ce cleveteste in ascuns pe vecinul sau, pe acela il voi pierde, pe cel ce are ochi mandru si inima semeata, pe acela nu-l voi suferi. Sa nu ne inchipuim ca e bine sa fii nepasator, ca e bine sa fii trecator cu vederea, numai asa ca sa nu-ti faci probleme. Trebuie sa fim hotarati pentru Dumnezeu, pentru ca asa ne cere Dumnezeu.
Poate ca nu fiecare dintre noi avem competenta despre chestiunea aceasta, dar, in orice caz, sa fim cu mai multa luare-aminte si sa nu ne gandim numai cum sa mancam mai putin, pentru ca daca e vorba sa mancam mai putin, nu trebuie sa ne gandim la asta numai in post. In post hrana e de asa fel incat poti sa mananci si mult, ca tot putin e. Nu e vorba de asta, ci e vorba de a fi mai bun, de a fi cu dorinta de mai bine, de a aduce Imparatia lui Dumnezeu aici, in mijlocul nostru. Sa traim in asa fel incat sa putem fi sub binecuvantarea lui Dumnezeu. Amin.
Arhimandrit TEOFIL PARAIAN – Cale spre bunatate
