Rugaciunea Sfantului Efrem este pentru oamenii inca neliberi, asa ca mine. Eu as vrea ca toti sa fie liberi. Este pentru oamenii care inca nu s-au eliberat de patimi, de pacat. E, daca vreti, este o varianta a rugaciunii domnesti, a rugaciunii Tatal nostru, pentru cei care inca n-au fost infiati.
Rugaciunea Tatal nostru, a dat-o Hristos celor infiati de El. Dar atata vreme cat nu suntem infiati, nu-L putem numi pe Dumnezeu, Tata.
Atata vreme cat ne aflam in pacat, cat suntem robiti de patimile noastre, patimile si pacatele noastre sunt „tatal” nostru si aceluia ii spunem „tata”. Dar lui Dumnezeu nu-i putem spune Tata.
Este cutremurator.
Intr-un imn al Sfantului Simeon Noul Teolog, in care sfantul are descoperirea si insusi Hristos ii vorbeste despre preotie, despre preoti, despre arhierei, zice: ” O, voi care ati indraznit sa stati inaintea jertfelnicului Meu pentru ca Eu sunt milostiv, pentru ca Eu sunt rabdator, care nefiind chemati ati intrat aici, care inca nefiind fii, care inca necuratindu-va prin plans ca sa iesiti din robie, ati intrat la Cina ca niste fii „. Asa ca, pentru a nu auzi cuvintele acestea in ziua Judecatii de la Hristos, Sfantul Efrem ne propune rugaciunea asta. Noi stim si din Evanghelie ca Hristos la urma, multora va spune, „plecati de la Mine cei ce ati lucrat faradelegea, nu va cunosc pe voi „.
Ca sa nu auzim cuvintele astea, Sfantul Efrem ne da o rugaciune care ne va pregati pentru rugaciunea Tatal nostru. Este aceeasi rugaciune, asa am inteles-o, dar pentru cei neinfiati. Ce spune Hristos, cum sa ne rugam? ” Tatal nostru care ne esti in ceruri”.
Dar Sfantul Efrem nu indrazneste sa-l numeasca pe Dumnezeu, Tata. El spune: „Doamne si Stapanul vietii mele „.
Oricine poate numi pe Dumnezeu, Domn si Stapan al vietii lui, chiar si cel mai pacatos. Cel care se afla in toata spurcaciunea si in adancimea si in robirea patimilor lui, nu-L poate numi pe Dumnezeu Tata, pentru ca nu-i da Duhul, fiind treaz, dar il marturiseste pe Dumnezeu, Domn si Stapan al vietii sale.
Si prin aceasta el se elibereaza de toti ceilalti domni si stapani care incearca sa ne stapaneasca, si duhurile necurate, dar si patimile.
Si spune mai departe: „Doamne si Stapan al vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, nu mi-l da mie „. El nu cere „sa vie imparatia Ta”.
Pentru ca a cere sa vie imparatia lui Dumnezeu, inseamna a marturisi ca tu esti gata sa o primesti, inseamna ca tu esti gata pentru ea, pentru ca venirea imparatiei lui Dumnezeu este sfarsitul lumii, este vremea judecatii si numai fiul cel infiat, cel rascumparat, in inima caruia Duhul a marturisit mantuirea, cum spune Sfantul Apostol Pavel, numai acela poate chema imparatia lui Dumnezeu si pe Dumnezeu, Tata. Dar Sfantul Efrem nu face asta.
El spune inainte de a veni imparatia Ta: ” Ia de la mine duhul trandaviei, al grijii de multe…”. Tot cererea asta o are ” ne izbaveste de cel viclean „, dar Sfantul Efrem ne si insiruieste cateva feluri in care cel viclean ne ispiteste. Dar prin aceasta cerere, Sfantul Efrem face si o spovedanie.
Din cauza aceasta noi ne usuram cand rostim aceasta rugaciune, cand spunem: „Duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, nu mi-l da mie „.
Prin aceasta marturisesc ca il am, ca sunt stapanit de ele. Nu mi-l da mie, aceasta inseamna si ia-le de la mine. Pentru ca daca nu le-as fi avut de unde as fi cunoscut ca ele sunt, ca ele exista. Dar prin faptul ca le numesc si te rog sa le iei de la mine, marturisesc ca sunt stapanit de ele.
Sfantul Efrem il marturiseste pe Dumnezeu nu doar Domn si Stapan al vietii sale, ci si Domn si Stapan al tuturor acestor duhuri, pe care Dumnezeu este in stare si puternic sa le ia de la el si Domn si Stapan a toate darurile.
„Duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale”.
Sfantul Efrem marturiseste ca nimeni nu poate agonisi nici unul din aceste daruri cu puterile sale, de nu le va primi in dar de la Dumnezeu. Chiar mai mult decat atat: „Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu”.
Cum suna acelasi lucru in Tatal nostru: „Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”. Dar Sfantul Efrem ne arata activ cum ajungem noi la starea asta, de a ierta gresalele fratelui, prin vederea propriilor greseli.
Sfantul Efrem ne talcuieste ceea ce Hristos ne arata in rugaciunea Tatal nostru si ne arata felul prin care noi putem sa ajungem sa nu mai fim judecati, sa fim iertati de Dumnezeu asa cum noi iertam.
Dar cum iertam noi? Fara vederea propriilor pacate, nimeni nu poate ierta pe aproapele sau.
Dar si aceasta vedere nimeni nu o poate avea decat in dar de la Dumnezeu.
Numai venind Duhul Sfant omul isi descopera ceea ce este el.
Sfantul Ioan Scararul spune: asa cum printr-un acoperis crapat, raza de lumina descopera toate impuritatile, praful ce pluteste in aer, pana atunci nevazut, asa cercetarea Duhului Sfant in inima omului descopera rautatile, patimile si nebunia lui. Toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfant.
Iata marturisirea pe care trebuie sa o facem inainte de a putea numi pe Dumnezeu Tata si inainte de a chema cu indrazneala imparatia lui.
Pentru ca aceasta rugaciune Tatal nostru, este o rugaciune care se spune cu indrazneala.
Este o mare indrazneala sa-L numesti pe Dumnezeu Tata, sa te socotesti pe tine fiu si sa chemi imparatia Lui.
Din cauza asta in Liturghie, inainte de rugaciunea Tatal nostru, spune preotul: „Si ne invredniceste pe noi Stapane, cu indrazneala, fara de osanda sa cutezam a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tata si a zice”.
A-l numi pe Dumnezeul cel ceresc, Tata, este indrazneala si poate aduce osanda, marturisim noi in Liturghie.
Din cauza asta minunata este rugaciunea Sfantului Efrem.
Ea ne desfasoara rugaciunea Tatal nostru, pentru cei care inca nu sunt fii, pentru cei care inca sunt robiti de pacat. Noi trebuie sa ne aducem aminte, ca suntem, – desi rascumparati prin Sangele lui Hristos, desi curatati si spalati prin Botez, – totusi intorsi la pacatele noastre cele de dinainte, si intinati in gandurile noastre si in hotararile noastre si in toate lucrarile noastre.
Parintele Savatie Bastovoi
