F

Fiul cel pierdut si noi

Si-a cerut, asadar, partea lui de avere de la tatal si a plecat in lume, fara sa-si mai intoarca ochii indarat.

Si acolo a cheltuit averea in desfranare si-n petreceri.

Si atat de sarac a ajuns, ca a trebuit sa intre pazitor la porci, fiind in tara aceea o foamete foarte mare. Si n-avea nici ce manca, asa ca ravnea la roscovele porcilor.

Si stand in aceasta cadere, si-a adus aminte cat de bine era in casa tatalui si s-a gandit: oare il mai poate ierta el pentru neascultarea ce-a savarsit?

S-a sculat atunci de jos si stand pe picioarele sale, acest fecior  pierdut s-a indrumat  din nou  spre casa parinteasca.

Iar parintele, acasa il astepta cu mare dor.  Zi de zi se uita in zarea drumului sa vada daca nu se arata iubitul sau fecior, care atat de mult i-a sagetat inima, cand, peste voia sa, a parasit caminul.  O,  cata durere, dar si cata nadejde zaceau in sufletul tatalui!…

Si iata, intr-o zi, in zare, s-a aratat feciorul cel plecat. Zdrentuit, obosit, stors de vlaga, aproape mort, el a cazut la picioarele tatalui si i-a cerut in lacrimi iertare pentru fapta sa nesocotita.

Iar parintele l-a ridicat si i-a asezat capul pe umarul sau si l-a sarutat mult,  fiindu-i nespusa mila de el.

Si l-a dus in casa si l-a imbracat in haina curata si i-a pus inel pe deget si incaltari bune in picioare.

  Chemend apoi pe slujitori, le-a poruncit sa taie vitelul cel mai gras si sa se faca veselie mare in toata casa, zicand tuturor:  ,, Iata acest copil al meu pierdut a fost si s-a gasit, mort a fost si a inviat” .

O, dragii mei, frumoasa intre frumoase, aceasta pilda a fiului cel pierdut, cuprinde aceasta invatatura in ea ca nu stim mai degraba unde sa tindem cupa sufletului nostru si sa luam in duhovniceasca si indestulara sorbire.

Iata, ca si acest fiu risipitor suntem fiecare dintre noi.

Si noi, prin unele fapte ale noastre, suntem niste fii risipitori.

Risipitori fii suntem cand gura noastra, care ne-a fost data sa graim adevarul si sa laudam pe Dumnezeu, vorbeste minciuna, se spurca cu injuratura, se murdareste cu dracuiala si cu blestemul, se invenineaza cu atatea rele si puneri la cale.  Am risipit bogatia  pe care ne-a dat-o Dumnezeu si am ajuns ca roscovele  cele porcesti.

Fii risipitori suntem  cand in loc de a trai  o  viata  cumpatata, ca sa fim apoi in stare de a munci  si  a agonisi cum se cuvine, ne petrecem viata in betii,  in lacomii,  in imbuibari,  in tot felul de necumpatari.

Fii risipitori, de asemenea, suntem cand in loc de a trai in buna prietenie cu semenii nostri, asa cum ne indeamna Domnul Hristos, ca astfel viata  sa  ne  fie  linistita si rodnica,  ne invrajbim toata ziua, ne pornim spre manie si spre  zavistie  si  dam  pe  usa  afara   toata  prietenia  omeneasca.

Fii risipitori suntem cand – in loc de a ne duce cu cuviinta  si cu evlavie  in Casa noastra parinteasca, adica in draga noastra Biserica, spre a lua de acolo toate bunatatile cele mult hranitoare pentru sufletul nostru – stam si intarziem in cine stie ce loc de pierzare sau ne stricam in lene si-n trandavie.

Si tot fii risipitori suntem cand, in loc de de a pune in lucrare dragostea Domnului Hristos, luam asupra noastra rautatea diavoleasca, neiubind pe semenul nostru, asa cum ne porunceste crestinatatea noastra.

DA, iubitii mei,  in toate aceste  intamplari,  noi am parasit casa parinteasca,  luand cu noi partea de avere,  intocmai ca si fiul cel risipitor,  si am mers de am cheltuit-o in desfrau si in faradelege. 

Iar la urma, ne-am trezit paznici de porci,  ceea ce inseamna simbriasi ai diavolului.

Dar iata,  fiul cel risipitor din Evanghelie n-a inteles  sa mai ramana macar o clipa in aceasta cadere si,  sculandu-se de jos, a plecat din nou spre Casa parinteasca, increzandu-se in mila tatalui si nadajduind la iertarea lui. 

Asa se cade sa facem si noi.

Dandu-ne seama ca viata cu pacatul ne duce la osanda cea vesnica,  sa ne ridicam de unde ne-a prabusit pacatul, sa nadajduim in iertarea lui Dumnezeu, sa ne intoarcem din nou spre casa pe care am parasit-o.

Si intocmai ca si pe fiul cel risipitor, Tatal nostru cel ceresc ne va cuprinde cu mare dragoste in bratele Lui calde si ne va saruta mult, poruncind ca sa fim din nou imbracati in haina cea curata de la inceput.

Ca nu cumva, nefacand asa, sa ramanem pe veci in slujba diavolului, adica in osanda cea vesnica.

 Al. Lascarov- Moldovanu – Chemari la Domnul

0 Shares