Era mort si a inviat, era pierdut si s-a aflat...
Daca m-ar intreba cineva care este cea mai rodnica parabola a Mantuitorului, as raspunde fara nici o ezitare. Aceasta! Ea ar trebui sa fie tema de casa pentru fiecare copil macar o data pe an, copierea ei fiind deja un exercitiu de meditare asupra vietii si mortii, asupra mortii si invierii fiecarui suflet.
Tema pentru adolescent si matur deopotriva.
Desi este numita, in genere, Evanghelia fiului risipitor, am sa va rog sa-mi ingaduiti sa schimbam impreuna o mentalitate pastorala.
Cine e oare risipitorul? Fiul?
El risipeste averea si asteptarea tatalui! Ba viata insasi a tatalui o nesocoteste. Dupa legea Orientului, averea nu se poate imparti intre fiii unui tata decat la moartea acestuia. De aici durerea omului, nu din risipirea averii, ci in faptul ca, cerand sa-i imparta averea – ,,da-mi partea de avere ce mi se cuvine” e propozitia unei tradari de tata – , fiul il declara mort. Mort si ingropat.
Iar plecarea sa il ucide inca o data.
Tatal e singur. Nu are sotie, putem presupune usor ca este vaduv, nu mai are fii. Pentru ca cel rams nu face decat sa fie iritat de tristetea tatalui, deranjat ca inca mai spera la venirea nebunului plecat in pelerinajul pierzaniei. Iar tatal continua sa se risipeasca in asteptare, in intristare, in nadejde judecabila de catre aceia care cred ca ce-ai omorat, omorat ramane.
Pilda devine fundamentala pentru a intelege modul pedagogic al Mantuitorului de a pune problema invierii. Pana la momentul pildeei acesteia, fiica lui iair inviase, fiul vaduvei din Nain inviase, iar la noi a ajuns si lectia invierii lui Lazar.
Cheia momentului acestui soi de invieri din pacat este data insa de Invierea Mantuitorului.
Noi nu putem predica si trai Evanghelia ca si cum n-am sti ca Hristos a Inviat. Nu putem posti ca si cum n-am sti ca Hristos a Inviat. Citita prin cheia Invierii MantuitoruluiIisus Hristos, pilda aceasta este o lectie deschisa de mantuire.
Trairea pacatului, umilirea sociala – nici atunci nu era o onoare sa fii porcar – si venirea in fire din pacat spre virtute sunt toate activate de postire. Intre roscove si porci, fiul cel nabadaios prefera sa posteasca, mancand roscove. Iudeu – din multe amanunte intelegem aceasta – , rafuza sa calce legea postului, si postirea ii aduce aminte de casa tatalui.
Tot timpul cand postim, oricat de mare ne-ar fi caderea intr porcii-pacate, ne aducem aminte de un Tata care ne asteapta. De un Tata Care risipeste mereu si mereu asteptarea intoarcerii noastre, dispus nu doar la asteptare, ci si la reprimirea departatului, imposibilului calator. In fond, fiecare dintre noi suntem risipitori si nedrepti cu dragostea Tatalui, putini dintre noi avand taria de a alege roscovele…
Tatal Risipitor are si un alt fiu . Carcotasul si insensibilul. Distantat de drama tatalui, mereu are grija sa spuna ,,acest fiu al tau”, deci nu si ,,frate al meu “, fratele fiului risipit in mediocritate si pacat este totusi risipit in mediocritate si acreala. Nu intelege efuziunea si bucuria tatalui. Revenirea fratelui il irita, pentru ca se simte ca daca averea se impartise, inima tatalui ramasese neimpartit de partea fugarului. Luase jumatate de avere, dar nu si jumatate de inima. Tot ce muncise – si acum scoate ochii pentru aceasta – era de fapt al lui. Nu a inteles nicicum de ce e novoie de vitelul cel gras in ospatul de primire a fratelui sau nefartat.
Dar noi oare, intelegem? Cei care predica la textul acesta remarca vitelul, dar nu si sensul sau. Era un vitel bun de mancat si atat? Oare tatal numai atat a asteptat, sa manance friptura cu fiul? Nicidecum.
Este limpede ca Mantuitorul insista pe vitel si ied, ca daruri la masa, tocmai pentru a sublinia fundamentul de jertfa al vitelului. Era nevoie de o jertfa pentru ca venirea fiului acasa sa fie o impacare cu adevarat pecetluita in Dumnezeu.
Pentru prietenii veseloase e de ajuns iedul, pentru reinprietenirea cu Dumnezeu e nevoie de Jertfa. Hristos descopera asfel rolul Intruparii Sale. El a venit sa impace lumea cu Tatal ceresc, e gata sa fie Jertfa de Impacare. Atat doar ca intelege, in chip profetic, ca aceasta Jertfa a Sa va fi prilej de sminteala pentru aceia pe care nu-i doare inima de fratii risipitori si risipiti prin pacate si care se multumesc cu iezii la protap, cu ospete lipsite de sens mantuitor, cu imbuibeli absurde in numele unor sarbatori dezbracate de sens ceresc.
De aceea asaza Biserica Ortodoxa, la inceputul urcusului duhovnicesc al Postului celui Mare, temeiurile postirii.
Jertfa de abtinere de la mancarea nascatoare de uitare a harului lui Dumnezeu si Jertfa mantuitoare a Mielului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos Insusi.
Nu poti posti daca nu esti motivat. Invierea este un motiv suficient pentru a posti?
Daca nu e suficient un asfel de dumnezeiesc motiv, nici postirea nu este mantuitoare!
Sa nu risipim darurile Tatalui doar pentru ca avem sa ne hranim din nebunia de roscove a pacatului. Nici cuminti in linguseala sa nu fim . Ci vii, cautand sa intelegem bucuria Invierii, medicament angoaselor mediocre in care ne zbatem!
Pr Constantin Necula – Predici la duminicile de peste an
