,,Acolo va fi si inima voastra…”
Biserica praznuieste o alungare! E aproape de necrezut si, totusi, Duminica aceasta, care urmeaza, este numita si Duminica alungarii lui Adam din rai. Evanghelia legata de aceasta treapta de crestere duhovniceasca este cea de la Matei, capitolul 6, versetele 14 – 21. Ea, desigur, nu poate fi rupta de intregul context al capitolului evanghelic, si asfel vine in prelungirea cuvintelor Mantuitorului care ne invata despre milostenie, despre rugaciune si cum anume sa ne rugam si continua lectia de viata duhovniceasca exact cu acele cuvinte legate de post, despre cum sa ne adunam comoara in ceruri, cum ne este ochiul lumina trupului, diferenta fundamentala dintre slujirea lui Dumnezeu si lui Mamona, si, atentie, o spune Dumnezeu Insusi), incheindu-se cu o lectie deplina despre increderea in Dumnezeu. Am incercat sa fixam locul textului nostru in contextul ceva mai amplu al propovaduirii Mantuitorului Hristos, pentru ca doar asa capata sens in raport cu inceputul postirii noastre.
In fundalul textului nostru sta caderea lui Adam. Neatent la porunca divina, ce-i ingaduia sa manance din toate roadele din Gradina Raiului, cu exceptia unuia singur, pomul cunoasterii binelui si raului, abia gustand din el, Adam devine incurcat in bine si in rau. Ba, mai mult, arunca vina caderii pe Eva, care, din maica a vietii, devine nascatoare de moarte. Or,versetul dintai al textului ales de Biserica sa ne motiveze rezistenta in postire consemneaza: ,, Daca le iertati oamenilor greselile, si Tatal vostru Care este in ceruri va va ierta”, subliniind si reversul. Este evident astfel ca ceea ce ne face oameni nu-i para celuilalt, nici aruncarea vinei pe altul, ci iertarea. Asumarea vinei de a nu putea ierta.
Efortul postirii trebuie, asfel, sa inceapa cu efortul iertarii. De aici si indemnul Evangheliei acesteia de a nu face din postire un spectacol ieftin, plin de gesturi mediocre, spectaculare pana la absurd. Smolitul fetei,ca si rugatul de ochii si in ochii lumii – amendat de Mantuitorul in Matei 6,5 -, ca si milostenia trambitata, lipsita de intimitatea data de credinta, sunt de nedorit si nu apartin naturii ceresti a crestinismului. Sigur, ele satura un gol interior, o sete si o foame dupa Dumnezeu, o inlocuiesc, dar nu sunt Dumnezeu.
Mantuitorul Hristos din acest motiv Se Intrupeaza, din dorinta /misiunea de a inlocui gesturile noastre cu Trupul Sau si Sangele Sau, datatoare de viata vesnica. De aceea, sensul deplin al postului este Impartasirea. Nu postim ca sa postim, ci postim ca sa ne impartasim, postim ca sa mancam si sa bem din Trupul si Sangele Sau. Iar a sta la Masa cu Hristos inseamna a ierta, asemenea Lui, a Celui care, in divina Sa disponibilitate, ofera iertare si rastignitorilor, si lui Iuda. Disponibilitatii Lui de iertare trebuie insa sa-i oferim disponibilitatea noastra de pocainta.
De aici si indemnul versetelor ce urmeaza: ,,Nu va strangeti comori pe pamant, unde le mananca moliile si rugina si unde le sapa si le fura hotii, ci strangeti-va comori in cer, unde nu le mananca moliile si rugina si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura, pentru ca unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra!”.
Disponibilitatea noastra de pocainta incepe prin identificarea adevaratelor valori carora vrem sa le slujim. Nu sunt lucruri metaforice acestea.
Rostite de Hristos, devin parte integranta a planului de mantuire pe care Dumnezeu ni-l propune.
Ne cere ca intreaga constructie a vietii noastre sa nu fie construita pe fundamente stricacioase ori perisabile. Moliile, rugina ori hotii sunt de multe feluri. Lancezeala noastra duhovniceasca, indiferenta la durerea aproapelui ori autojecmanirea noastra de timpul rugaciunii ori al meditatiei duhovnicesti in favoarea time-ului dedicat falselor noastre performante in job sunt cativa din virusii care ne oxideaza bucuria mantuirii. Iar cum ,,invidia este religia mediocritatii”, prin reactiile noastre extreme de invidie la comoara duhovniceasca a celuilalt, devenim noi insine, nu o data, molii, rugina si hoti.
Pentru aceste invataturi ne este pusa lectia aceasta evanghelica temelie efortului de a creste in Hristos.
Pentru a intelege ca ceea ce a venit sa ne aduca nu tine de ceea ce construim pentru a trece sau dupa regulile orgoliilor inflamate de astazi. Ci a venit sa ne daruiasca iertarea, ca prima piatra de zidire a sufletului intru Imparatia Raiului.
Suntem chemati, in Hristos, sa redevenim Adami ai noii creatii, Biserica.
Goliti de orgolii, ispititi, dar biruitori in Har; iar cand gresim – si cine nu greseste? . sa refuzam jocul diavolului de a da vina pe Eva, pe cel de langa noi, ci, mereu si mereu, sa ne aratam Domnului in toata goliciunea ce tocmai ne-o descoperim, pentru a primi de la El iertarea. Si atunci, ,,pasul Lui prin racoarea Raiului nu ne va mai fi motiv de frica si ascundere, ci binecuvantat motiv de intalnire”.
Ca o liturghie, pas de seara al Domnului in Gradina cea plina de racoare a raiului – Biserica.
Pr constantin Necula- predici la duminicile de peste an
