Conditiile iertarii pacatelor3 min de citit

Citim in Filocalie, in Epistola catre Nicolae monahul, Scrisa de Sfantul Marcu Ascetul, ca ,, inaintea pacatului merg trei uriasi: nestiinta, uitarea si nepasarea”.

Adeseori, faptul ca un lucru se repeta mereu poate duce la nepasare, la neluare-aminte, la dezinteres. Daca lucrurile ar fi cam cum le gandim noi, ar insemna ca lucrul cel mai usor e sa te spovedesti si lucrul cel mai usor e sa pacatuiesti. De ce? Pentru ca daca e asa usor sa primesti iertarea pacatelor, atunci de ce sa nu pacatuiesti si apoi sa primesti iertarea pacatelor? Nu stiu daca asa a vrut Dumnezeu, daca asa a vrut Domnul Hristos cand a asezat spovedania. A dat puterea iertarii pacatelor? Da, asa este, dar aceasta pentru imputinarea pacatelor, nu pentru inmultirea lor.

Sunt unii care zic:,, Lasa ca ma spovedesc si mi se iarta pacatele!”  Cine zice asa ceva, cine gandeste asa ceva inseamna ca, de fapt, nu stie ca iertarea pacatelor se da in anumite conditii, ca trebuie sa faci ceva ca sa ti se ierte pacatele. Bineinteles ca iertarea pacatelor vine deplin de la Dumnezeu, pentru ca Domnul Hristos, cand S-a rastignit pentru pacatele noastre, ca sa nu ne mai rastignim si noi, sa nu mai fie cazul sa ne rastignim noi.

Bineinteles ca este si o rastignire a omului, in intelesul de a se indeparta de lumea aceasta, de a nu a mai avea conceptiile lumii, de a fi statornic in bine, de a-si lua crucea, de a-si duce crucea, dar Domnul Hristos a facut tot, a facut lucrul deplin, nu a lasat sa se mai faca ceva. Cand Domnul Hristos iarta, nu iarta cu taraita, ci iarta cu adevarat, numai ca cere o conditie, si anume: parasirea pacatului. E adevarat ca sunt unele lucruri care sunt niste neputinte ale noastre, e adevarat ca sunt situatii pe care nu le putem depasi. De ce? Pentru ca lucrurile se leaga unele de altele, in fiecare clipa noi suntem ceea ce am devenit o viata intreaga. Am fost nepasatori,nepasatori suntem si in clipa de fata; am fost cu grija inainte, cu grija suntem si in clipa de fata; am luat aminte, cu luare-aminte suntem si in clipa de fata.

Si atunci ce trebuie sa faca cineva ca sa i se ierte pacatele?

Mai intai sa urasca pacatul, sa nu doreasca pacatul, sa nu doreasca sa fie in sufletul lui nimic din ceea ce esterau, nimic din ceea ce vrea Dumnezeu.

Apoi sa se recunoasca pacatos, sa-si recunoasca pacatele, nu in intelesul cum vin unii, cica sunt cel mai mare pacatos, ca pacatos ca mine nu e nimeni, ca eu sunt cel dintai dintre pacatosi. Nu in intelesul acesta! Aceasta e o moda, un fel de a vorbi.

 Adevarata recunoastere a pacatelor este in intelesul de a simti ca trebuie sa traiesti in asa fel incat sa devii mai bun, mai curat, mai sfant, sa devii mai ca Hristos. Si atunci, daca faci asa, e bine si sigur ti se iarta pacatele. Dar daca tu faci pacate cu nemiluita, cum se zice, ca lasa ca si asa ma duc si ma spovedesc, atunci nu mai poti sa te impartasesti cu darul lui Dumnezeu.

Intelegem, de asemenea, din pilda cu vamesul si fariseul, ca vamesul a primit iertare pentru ca si-a recunoscut pacatele si a cerut mila lui Dumnezeu. Din pilda cu fiul risipitor intelegem ca fiul, intors la casa tatalui , a fost primit de catre tatal sau pentru ca si-a recunoscut rautatile si s-a intors cu incredere la Tatal Ceresc.

 

Pr Teofil Paraian – Calea spre bunatate

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments