In comentariul la Fericiri Sfantul grigorie de Nyssa spune: Cei ce urca pe o scara oarecare spre cele mai inalte, cand pasesc pe prima treapta prin ea sunt ridicati spre cea asezata deasupra si iarasi pe a doua duce pe cel ce urca la a treia si aceasta la cea urmatoare si aceasta la cea de dupa ea…Mie mi se pare ca insirarea „Fericirilor” are chipul unor trepte; ea arata prin cuvinte cum se usureaza urcusul trecandu-se de la una la alta. Pentru ca cel ce a ajuns cu intelegerea la prima fericire, printr-o desfasurare de la sine a intelesurilor o asteapta pe cea de dupa aceea, chiar daca cuvantul pare sa mire la prima vedere” .
Care sa fie intelesul primei fericiri, si de ce unii crestini se grabesc sa o treaca cu vederea ca pe ceva rusinos? Cand de fapt ea este baza urcusului duhovnicesc si daca vom trece cu vederea prima treapta a scarii negresit vom urca pe alta scara, nu pe cea care duce la mantuire.
Spune Sfantul Simeon Noul Teolog: „ Fericiti cei saraci cu duhul, adica cei ce n-au in ei nici un gand al veacului acesta”.
Fericiti cei saraci cu duhul cu „d” mic. Deci nu e vorba de Duhul Sfant, ci de orice alte duhuri straine si mai ales cu duhul lumesc, duhul desertaciunii. Fericiti cei saraci cu duhul sunt adica cei care nu au duhul desertaciunii umplandu-le sufletul? Sfantul Apostol Pavel precizeaza clar: „Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de de la Dumnezeu”
Sfantul Tihon de Zadonsk explica care este inceputul urcusului duhovnicesc: „ Cand vrem ca inima noastra sa se lumineze cu adevarata cunoastere de Dumnezeu trebuie ca lumea sa iasa din inima noastra. (Caci lumea nu e nimic altceva decat pofta trupeasca, pofta ochilor si mandrie lumeasca care, toate, se afla in suflet) . Toate acestea trebuie izgonite din suflet, pentru ca sufletul sa se lumineze. Lumea si luminarea aceasta sunt lucruri care se potrivesc unul altuia: trebuie ca unul sa iasa afara pentru ca al doilea sa incapa. Cu cat mai mult lumea va iesi afara, cu atat mai mult se va lumina inima”.
„Tine bine in minte ca, atunci cand, dupa cuvantul lui Dumnezeu, nu cauti aici bogatie vremelnica, cinste, slava, indulciri, ci cauti si doresti numai comoara cea vesnica, atunci ea ti se va deschide in ceruri, dupa fagaduinta Sa, si se vor indeparta de la tine dragostea si dorirea celor vremelnice: doreste si cauta bunatatile cele vesnice cu adevarat si nu le mai dori pe cele vremelnice”.
Trebuie, asadar, ca fiecare, cat timp traieste, sa-si inteleaga amagirea, si sa nu aiba nimic de pret pe lumea aceasta, in consecinta sa nu alerge dupa nimic si sa nu se lipeasca de nimic … Vezi , din cele de mai sus, ca ne nastem si ne innoim cu Sfantul Botez, nu pentru lumea aceasta, alminteri ar trebui sa ramanem pentru totdeauna in ea, ci ne nastem si ne innoim in scopul trecerii la viata viitoare. Pacatuiesc si ratacesc aceia care cauta aici onoruri, bogatie si slava.
Prin aceasta grija a lor, ei arata ca lumea aceasta le este patrie si ca vor sa traiasca in ea pentru totdeauna.
Ei fac asemenea calatorului care, odihnindu-se pentru un scurt ragaz intr-o tara straina, isi construieste acolo imobile: case, gradini, iazuri si altele, pe care la intoarcerea in patrie, va fi nevoit sa le lase si sa se intoarca fara nimic din toate acestea. Astfel, si noi intram in lumea aceasta, pentru un scurt ragaz, ca intr-o tara straina si, iesind din ea, mergem fiecare la locul sau: cinstitorii de la Dumnezeu la viata cea vesnica, iar necinstitorii la chinurile vesnice”.
Crestinul cand se indreapta catre lume si cele pamantesti se intoarce de la Dumnezeu si de la cer. Si cand iubeste zidirea isi indeparteaza dragostea de la Ziditor si astfel, se indeparteaza cu inima de Dumnezeu, lipindu-se de zidire, si ca Adam isi intinde mereu mana spre pomul oprit. Asadar, lumea aceasta e pentru noi ceea ce a fost pentru Adam pomul oprit, este pusa spre ispitirea noastra: catre cine ne vom indrepta inima?
Catre Dumnezeu sau catre lume? Cand o vom indrepta catre Dumnezeu, o vom intoarce de la lume. Iar cand o vom indrepta catre lume o vom intoarce de la Dumnezeu. Nu se poate sa iubesti si lumea si pe Dumnezeu, dupa cum este spus mai sus: Daca iubeste cineva lumea, iubirea tatalui nu este intru el.
Dupa cum lui Adam, Dumnezeu l-a poruncit sa nu guste din pomul acela, la fel si noua ne spune acum: nu iubiti lumea, nici cele ce sunt in lume. Vezi, asadar, de ce trebuie sa dispretuim lumea: ca sa-l cinstim pe Dumnezeul nostru; sa nu iubim lumea, ca sa indragim pe Dumnezeul nostru; sa lasam creatura pentru ca pe Dumnezeu sa-l aflam; sa ne intoarcem de la creatura ca sa ne indreptam spre Dumnezeu. Dupa cum nu putem privi in acelasi timp si spre rasarit si spre apus, si spre cer si spre pamant, la fel la fel, nu putem sa ne lipim in acelasi timp cu inima si de lume si de Dumnezeu. Cand ne indreptam ochii spre pamant, ii intoarcem de la cer; cand ne indreptam spre rasarit ii intoarcem de la apus. La fel ne intoarcem cu inima de la Dumnezeu, cand iubim lumea; iar cand ne adresam din inima lui Dumnezeu, atunci ne departam de lume. Trebuie sa alegem fiecare una din doua. Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui”
Spune Sfantul Ioan de Kronstadt: „Nu-i poti sluji Domnului cu sinceritate si in acelasi timp sa te pasionezi de doua lucruri pamantesti, fiindca acestea tin de Mamona… Cand inima se leaga de cele pamantesti, ea se indeparteaza de Dumnezeu, de Maica Domnului, de sfinti, de tot ce este spiritual, ceresc si etern, ne face sa ne atasam de cele pamantesti…Duhul legarii de cele pamantesti, al pastrarii cu orice chip al acestora si al regretului dupa ele este duh diavolesc, diavolul insusi intrand si salasluidu-se in om prin legarea de cele pamantesti”.
Pr Spiridon – Pecetluirea launtrica
