Orice loc poate deveni locul Învierii.
Este de-ajuns să trăieşti smerenia lui Hristos.
Aceasta e spiritualitatea ortodoxă: nu o cunoaştere pe care o înveţi, ci o cunoaştere pe care o înduri.
Să nu vă doriţi multe lucruri, mai multe decât aveţi şi care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiţi-vă să
sfinţiţi cele pe care le aveţi.
Aceasta este educaţia: să învăţăm să-L iubim pe Dumnezeu.
Nimic nu este mai ieftin decât banii.
Mai bine iadul aici decât în lumea de dincolo.
Nu (contează) ceea ce spunem, ci cum trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.
Dacă ai dragoste pentru toată lumea, întreaga lume e frumoasă.
A zis cineva: creştinul este acela care curăţeşte dragostea şi sfinţeşte fapta.
Ne dorim libertatea. De ce? Ca să putem fi robii patimilor noastre.
Devenim o întruchipare a Cerului atunci când zicem “Facă-se voia Ta precum în cer, şi pe pământ”.
Când porţile Raiului sunt deschise, şi porţile de pe pământ sunt deschise.
Când mintea nu este risipită în lucruri lumeşti şi este unită cu Dumnezeu, chiar şi când spunem “Bună ziua”, cuvintele noastre devin o binecuvântare.
La începutul vieţii noastre, avem nevoie de prezenţa altora pe care să-I iubim sau care să ne fie prieteni. Pe măsură ce înaintăm, cel Unul Domnul ne umple cu o asemenea dragoste şi cu o asemenea bucurie, încât nu mai avem nevoie de nimeni (altcineva).
Toată această tânjire a sufletului după un altul asemenea lui apare la început pentru că sufletul nu ştie pe Cine iubeşte, şi de aceea crede că are nevoie de o anumită persoană (omenească).
Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viaţă şi a suflat Duhul Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipseşte dragostea, rămânem doar trup şi astfel suntem cu totul morţi.
Dacă vrem să ajungem la lepădarea de sine, să iubim, să iubim şi iar să iubim, şi astfel să ne unim întru totul cu Celălalt, cu fiece “altul”. Apoi, te întrebi la sfârşitul zilei :
“Vreau ceva?”
– “Nu”
– “Îmi trebuie ceva?”
“-Nu.”
-“Îmi lipseşte ceva?”
– “Nu”.
Asta e!
Maica Gavriila
