Patericul se deschide cu o istorisire despre Sfântul Antonie cel Mare.
Odată, acesta stătea în pustie si a căzut într-un fel de molesală sufletească, într-un fel de plictiseală.
Si atunci el voia să aibă o îndrumare de la Dumnezeu, să fie îndrumat de Dumnezeu ce să facă pentru a iesi din această plictiseală, din această molesală.
Si a zis: „Doamne, vreau să mă mântuiesc si nu mă lasă gândurile. Ce să fac ca să mă mântuiesc?”.
Si a văzut lângă el o persoană, era îngerul lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu, în chip călugăresc, cu îmbrăcăminte călugărească, stând la rugăciune, apoi se aseza si împletea o funie, se ridica iar la rugăciune, iar sedea si împletea o funie si a zis către Sfântul Antonie: „asa să faci si te mântuiesti”.
Din această mărturisire întelegem că pentru înaintarea în viata spirituală, în viata duhovnicească este de foarte mare importantă să te angajezi în fata lui Dumnezeu nu numai prin rugăciune, ci si prin muncă.
Munca, făcând parte integrantă din viata spirituală, este un mijloc de disciplinare lăuntrică, de disciplinare sufletească si deci un mijloc necesar pentru înaintarea în viata duhovnicească. Sunt unii care cred că nu le-ar ajunge vremea să se roage si n-ar mai face altceva decât să se roage.
Sunt altii care n-au vreme de rugăciune si caută tot timpul să muncească ceva, să facă ceva, să producă ceva, să agonisească ceva, să câstige bani prin muncă si uită de rugăciune.
La mine vin oameni la spovedit, de pildă, si îi întreb dacă se roagă dimineata si seara, si-mi zic: „părinte dimineata-s grăbit si seara-s ostenit”.
Si asa este, e o realitate.
De ce? Pentru că omul nu găseste timp, nu îsi proportionează lucrurile în asa fel încât să aibă timp si pentru Dumnezeu.
E adevărat că sunt oameni care nu pot să-si găsească timp, de exemplu oamenii de la tară, care lucrează toată ziua, de dimineata până seara, cum se zice, zi-lumină.
Sigur că nu se mai pot angaja la rugăciune cu un program mai întins si cu citiri din cărtile de rugăciuni si nu putem avea pretentia să-si facă un program asemănător cu al călugărilor.
Însă alceva putem să facem, si anume, să-i îndemnăm ca lucrul pe care-l fac, munca pe care o prestează, să o facă cu gândul la Dumnezeu si să le fie ca un fel de rugăciune.
Am găsit undeva o expresie care mi-a plăcut foarte mult, într-o carte de predici a părintelui episcop Vasile Coman de la Oradea, Dumnezeu să-l odihnească.
El zicea că „munca e rugăciunea mâinilor”; e foarte, foarte frumos: „munca este rugăciunea mâinilor”.
