Sunt unii, mai ales dintre cei care nu fac marturisirea pacatelor dupa randuiala Bisericii, care se plang ca nu simt iertarea imediat dupa dezlegare. Greutate pacatului ii apasa inca pe inima si nu sunt despovarati si usurati dupa cum ar dori. Acestia sau nu si-au marturisit din inima toate pacatele sau nu s-au cait pana la lacrimi pentru pacatele lor sau nu si-au ispasit si rascumparat pacatele prin canonul de pocainta.
Cei dintai isi tin in suflet incuiate cu zece lacate pacatele si nu le spovedesc nici in cesul mortii. Acestia poarta singuri vina nenorocirii lor. Ei se aseamana cu talharul de pe cruce, care in loc sa-si recunoasca pacatele si sa –si ceara iertare pentru ele, graia cuvinte de hula si pretindea minuni de la Iisus – Mantuitorul. Cei din grupa a doua si a treia nu inteleg rostul binecuvantat al canoanelor si al lacrimilor de pocainta.
Un proverb din popor invata ca “ pacatele nu se iarta, ci se ispasesc “, adica se platesc , se rascumpara. Crestineste, acest proverb trebuie luat in intelesul ca pacatele atunci se simt iertate, cand se ispasesc.
Dumnezeu nu poate sa fie mincinos.
Numai omul minte. Dumnezeu ce fagaduieste , implineste. Ne-a fagaduit iertarea, El se tine de cuvant si ne-o impartaseste prin dezlegare, precum este scris :
“Cate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer; cate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer “ si iarasi” Carora veti ierta pacatele, se vor ierta, si carora le veti tine, vor fi tinute”.
In privinta aceasta nu poate fi nici o indoiala: Dumnezeu fagaduieste in pocainta si in spovedanie iertarea prin dezlegare, El si o daruieste.
Fiecare om crestin cand se intoarce de la marturisire sau de la cuminecare, se simte alt om : mai bun, mai usor, mai inaltat si mai impacat cu oamenii si cu Dumnezeu, semn aratat ca a fost iertat. Dar gandul si cugetul sau se simte cu adevarat iertat si impacat, cand isi rascumpara pacatele prin fapte bune, cand isi ispaseste greselile prin lacrimi de cainta, cand de buna voie se pedepseste singur, adica se canoniseste pentru toate pacatele si astfel da inaintea lui Dumnezeu semen de indreptare.
Ai injurat pana acum, de acum inainte te rogi mai mult; ai furat, de acum inainte vei fi darnic; ai mintit, de acum inainte vei spune intotdeauna adevarul; ai fost desfranat, versi de acum inainte lacrimi de pocainta; nu ai cercetat biserica, de acum inainte o cercetezi regulat si-I faci daruri in carti de slujba, odajdii, obiecte de trebuinta, icoane , lumanari, tamaie si altele, dupa inima si bunatatea ta.
Regele David, dupa ce a gresit, a spalat cu lacrimi asternutul patului sau pangarat. Femeia desfranata, prin iubirea ei cea mare fata de Mantuitorul si prin lacrimile ei cele multe, isi spala pacatele. Vamesul, prin rugaciune si smerenie, se indrepteaza inaintea Domnului: “ Iata, jumatate din avutia mea o dau saracilor si, de am napastuit pe cineva cu ceva,intorc impatrit”.Petru prin lacrimi amare isi rascumpara pacatul lepadarii de Fiul lui Dumnezeu. Talharul, prin cainta si rugaciune, isi asigura locul in rai.Talharul desfranat din Corint, dupa ce da semen de indreptare, este primit din nou in Biserica si iertat.
Iata, atatea pilde care care ne arata cum putem sa simtim,prin lacrimi si canoane de pocainta,iertarea lui Dumnezeu din inima.
Nu este nici un suflet atat de intinat, pe care sa nu il spele, in marturisire, lacrimile de pocainta. Si nici o inima atat de impietrita care sa nu simta bucuria iertarii, cand isi ispaseste un canon de pocainta.
Lacrimile sfintesc sufletul, faptele bune ale canoanelor de pocainta il umplu de bucurie, si astfel il fac din nou biserica a lui Dumnezeu, sfanta si fara de prihana.
Aceasta e marturisirea celor ce simt iertarea si se bucura de toate binefacerile pe care le revarsa in suflet spovedirea pactelor sub patrafirul duhovnicului.
Pr Ilarion V.Felea – Pildele Mantuitorului
