„Când cineva împlineşte poruncile lui Hristos, nu face numai ascultare, ci se uneşte cu Hristos si dobândeşte cugetul Lui” (Arhim. Sofronie Saharov)
Împărăţia cerurilor, comprimată într-o sămânţă mică, a luat-o un Om şi-a aruncat-o în grădina Sa, lumea, şi s-a făcut copac mare şi păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui.
Împărăţia cerurilor nu este pentru păsări, ci pentru oamenii care trăiesc „ca păsările” – mai desprinse de pământ şi firea pământească, trăind mai după firea lor cerească, trăind mai „în grija lui Dumnezeu” decât în grija vieţii. Păsările acestea sunt „vulturii” care se vor aduna ca să judece lumea (1 Corinteni 6, 2), când pământul va fi stârv.
Împărăţia lui Dumnezeu este un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină (în firea omenească de acum întreită): sufletul, trupul şi Duhul, până a dospit toată.
… Dacă nu ne primim viaţa ca din mâinile lui Dumnezeu, dacă nu primim tot ce cuprinde ea ca venind de la Însuşi Dumnezeu, atunci viaţa nu ne va croi drum către veşnicie. Vom căuta fără încetare o altă cale. Da, vom căuta fără încetare o altă cale către veşnicie, cu toate că singura cale este Domnul Iisus Hristos. (Mitrop. Antonie din Suroj, Taina iertării. Taina tămăduirii)
„Marea iscusinţă a vieţii duhovniceşti e să lucreze omul cu puterea lui Dumnezeu, nu cu puterile sale. Marea înţelepciune este să-L ai pe Domnul sălăşluit în tine.” (Parintele Serghie)