… Şi sculându-se, Iosif a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt (Matei II, 14).
Fraţi creştini
După ce S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Bethleemul din Iudeea în zilele Împăratului Irod, iată că au venit nişte magi, filozofi din răsărit şi, ajungând la Ierusalim, au început să întrebe unde s-a născut de curând împăratul iudeilor. Aceşti magi au venit călăuziţi de o stea până au intrat în oraşul Ierusalim, dar aici steaua s-a ascuns de ochii lor şi au fost nevoiţi să întrebe. Când împăratul Irod a auzit aceasta s-a tulburat şi tot oraşul s-a tulburat împreună cu el.
Evanghelia acestei sfinte sărbători a Naşterii Domnului ne dă prilejul să învăţăm mai multe lucruri folositoare pentru sufletele noastre.
Când Sf. Ioan Proorocul era în pântecele maicii sale Elisabeta, a săltat de bucurie când a venit Preacurata Fecioară Maria în vizită la ea. Şi noi ne bucurăm acum când sărbătorim naşterea Mântuitorului nostru care a venit să ne izbăvească din tirania diavolului. Naşterea Împăratului nostru Hristos ne ridică inimile şi ne duce cugetele la Bethleem, unde, împreună cu îngerii, cu magii şi cu păstorii, cântăm imnuri de slavă.
Acest îndemn l-a făcut Biserica în toate sărbătorile din postul acesta prin catavasia ce s-a cântat:
„Hristos se naşte, slăviţi-L!
Hristos din ceruri întâmpinaţi-L!
Hristos pe pământ înălţaţi-vă,
Cântaţi Domnului tot pământul
Şi cu bucurie lăudaţi-L, popoarelor,
Că S-a preaslăvit!”
Dar pentru ce este chemat tot pământul să cânte pe Dumnezeu? Acest lucru este de mare trebuinţă a şti tot creştinul, fiindcă a venit ziua cea mare a bucuriei, ziua eliberării neamului omenesc de sub robia satanei. Greutatea păcatului era atât de mare că, în nici un chip, nu se putea izbăvi, şi împăcarea cu Dumnezeu a omului era imposibilă. Lumea se vânduse demonului prin înşelăciunea din grădina raiului. Ea era condamnată la închisorile cele întunecoase ale iadului. Era pierdută fără de scăpare şi nimeni n-o putea izbăvi.
Tot neamul omenesc de la Adam şi Eva încoace până la Domnul Hristos era în ghearele celui rău, aruncat în prăpastia pierzării. Biata omenire nu avea nici o pildă de urmat, căci toţi se zbăteau în tot felul de patimi. Nu avea un învăţător care să o înveţe adevărata cale ce duce la fericirea veşnică.
De aceea, odată cu naşterea Domnului Hristos, se schimbă toate în lume, pentru că El a venit să ne arate calea fericirii, să ne înveţe adevărul, să ne lumineze mintea ca să câştigăm fericirea veşnică în viaţa de veci. Pentru aceasta s-a coborât Fiul lui Dumnezeu la neamul omenesc şi a zis despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa; Eu sunt Păstorul cel bun, care-Mi pun viaţa pentru oile Mele; Eu sunt lumina lumii, Eu sunt Uşa; prin Mine, de va intra cineva, se va mântui; Eu sunt Învăţătorul vostru, să nu aveţi alţi învăţători!”
Mare bucurie s-a făcut în cer şi într-un alai au pornit sfinţii îngeri să cânte Domnului. Să cântăm împreună cu ei şi noi şi în cântările noastre să-I mulţumim lui Dumnezeu cu multă recunoştinţă că ne-a trimis pe Fiul Său ca să ne înveţe şi să ne fie pildă de urmat în această vale a plângerii. Când s-a născut împăratul Alexandru cel Mare, tatăl lui s-a bucurat nespus şi a socotit un mare noroc că fiul său s-a născut în vremea marelui filozof Aristotel. El era convins că, instruit de marele învăţat, fiul său va învăţa tot totul şi va fi fericit.
Cu cât mai mult trebuie să ne bucurăm noi că ne-am născut în vremea adevărurilor credinţei, a Mielului lui Dumnezeu, ce este mai presus de orice învăţător şi filozof pământesc, care a zis: „Eu am venit ca lumea viaţă să aibă şi mai mult să aibă, adică unde sunt Eu şi voi să fiţi lângă Tatăl, la fericirea veşnică.” De aceea, cântau îngerii la naşterea Sa: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace!”
Îngerii îndemnau pe oameni să ia parte la bucuria lor, că însuşi Fiul lui Dumnezeu a venit cu trup pe pământ. Ei îi scoală în noaptea aceea pe păstori şi-i trimit să vadă pe Domnul cel născut în ieslea din peşteră. De atâtea ori îngerii fuseseră trimişi de Dumnezeu pe pământ şi văzuseră în lume multă jale. Acum ei îşi ziceau că oamenii toţi se vor bucura de venirea Domnului şi se aşteptau ca toată lumea să-L primească şi să-I urmeze învăţătura.
Mare de tot le-a fost mirarea când au văzut purtarea lumii faţă de Fiul lui Dumnezeu. Pământul nu vrea să-L primească. Pentru Iisus nu s-a găsit în Bethleem nici o casă caldă în care să Se nască. Parcă ar fi vrut ca Domnul să Se nască afară în frig şi să moară.
Curând după naşterea Lui, Irod împăratul caută să-L omoare. Aşa că Iosif şi Maria au fost nevoiţi să fugă cu El în Egipt. Când Domnul Hrists a ieşit în lume predicând Evanghelia şi făcând numai bine, în atâtea rânduri oamenii L-au izgonit şi au vrut să-L omoare. Şi nu s-au lăsat până când nu L-au omorât, răstignindu-L pe Cruce. După ce a fost dat jos de pe Cruce, au avut grijă să pună o piatră mare la uşa mormântului, să pună ostaşi de pază şi să pecetluiască piatra zicând: „Poate acum am scăpat de El!”
Iată cum este lumea. Iată cum s-a purtat lumea cu Domnul Hristos. O singură fiinţă nevinovată, fără de păcat, a venit la noi pe pământ, dar noi am ucis-o. Când auziţi despre această răutate a lumii de pe vremea Domnului Hristos, când S-a născut cu trup pe pământ, imediat vă vine în gând să-i osândiţi pe oamenii aceia pentru purtarea lor cea rea faţă de Domnul Slavei şi sunteţi gata să ziceţi:
Astăzi lucrurile s-au schimbat, cine nu se bucură de naşterea Domnului? În ce ţară sărbătoarea aceasta nu este o sărbătoare a veseliei?
Aşa este, în toată lumea naşterea Domnului se sărbătoreşte cu multă bucurie. Ne întrebăm, numai, ce fel de bucurie simte lumea?!
Bucurie pentru venirea Domnului în lume ca să ne mântuiască? Ori bucuria că în aceste zile avem parte şi timp mai mult de odihnă, de hrană mai bună şi de petreceri cu tot felul de păcate? Căci, din marea gloată de creştini, câţi petrec cu adevărat zilele acestea creştineşte? Câţi Îl primesc pe Iisus cu o inimă caldă, cu o minte trează, plină de recunoştinţă, cu un suflet iubitor, cu scutecele albe ale dragostei creştineşti. Câţi Îl hulesc la petreceri şi beţiile lor?! Câţi Irozi nu-I stau împotrivă? Vai, ce creştinătate străină de Hristos!
Câţi păcătoşi înveninaţi la inimă stau gata să ia sufletul pruncului, adică acolo unde s-a născut un suflet de creştin care vrea să crească şi să se hrănească din laptele credinţei adevărate! Câţi vrăjmaşi nu ridică satana împotriva acestui suflet căutând să-I omoare din faşă! Câtă tulburare nu face diavolul în câte o casă unde se naşte un creştin!
Ce mari sunt răutăţile şi duşmăniile pornite împotriva credincioşilor adevăraţi, împotriva acestor suflete născute din Cuvântul lui Dumnezeu, din duhul cel de viaţă dătător împotriva acestor creştini! Pentru toate se găseşte loc în casele creştinilor de suprafaţă: pentru pofte, pentru mâncăruri, băuturi, cântece, dansuri, jocuri de noroc, chiote şi înjurături… pentru toate se face loc în inimă. Inimile sunt deschise şi, cu multă bucurie, le primesc pe toate şi pe toţi. Numai pentru Domnul Slavei nu s-a găsit un loc. Domnul Hristos nu este primit. El n-are nici un amestec în inimile creştinilor de formă.
Creştinismul nostru este un creştinism care repetă numai obiceiurile cele trupeşti în mâncăruri şi băuturi, dar, fără Hristos şi Evanghelie. Creştinii noştri se aseamănă cu nişte sticle care au etichete frumoase, dar sunt pline cu apă, care, după un timp, se strică şi grozav s-ar păcăli cineva care ar socoti că în sticla aceea este ce scrie pe ea. Aşa sunt cei mai mulţi, creştini doar cu numele, însă inimile lor sunt pline de gânduri şi porniri vrăjmaşe împotriva lui Hristos şi a Evangheliei Lui. Dacă sunt îndemnaţi să se întoarcă la Dumnezeu, să vină la Sf. Biserică, să se lase de păcate, te iau în râs, poreclindu-te: rătăcit, habotnic, fanatic şi altele. Oamenii nu iubesc pe Dumnezeu, pe Domnul Hristos care s-a născut în ieslea din Bethleem şi nu vor să creadă în El şi să asculte Cuvântul Lui.
Pe de altă parte, oamenii se vaită de greutăţi, de necazuri, de suferinţă, de lipsă de putere în credinţă şi de mângâiere, iar în faţa morţii tremură îngroziţi. De ce, oare? Pentru că nu au pe Domnul Hristos ca Stăpân şi Mângâietor.
Numai atunci bucuria ta va fi bucurie adevărată şi sfântă, când vei putea să zici: eram rob păcatului şi diavolului, dar Iisus a venit să mă izbăvească. Pentru mine a venit El pe pământ. Pentru mine S-a smerit şi S-a născut în peşteră săracă. Pentru mine a suferit frigul şi zăduful, foamea şi chinurile şi a murit răstignit pe Cruce. Pentru mine a înviat. El este al meu şi eu sunt al Lui.
Dacă ai încredinţarea deplină în aceste lucruri şi duci viaţa ta alături de învăţătura Sa, ai înţeles rostul venirii Mântutorului pe pământ şi atunci te bucuri deplin cu o bucurie sfântă, că El îţi va da bucuria mântuirii, pentru că El este Răsăritul cel de sus, Răsăritul răsăriturilor.
Se cade să amintim acum şi de bătrânul Iosif. Ce fapte măreţe vedem la acest bărbat, logodnicul Preacuratei Fecioare Maria. El a fost un ascultător devotat Cuvântului lui Dumnezeu până la moarte. Un astfel de om îi trebuia Fecioarei Maria, ca păzitor şi slujitor minunii, care să nu dea înapoi din lucrarea mântuitoare care se făcea lumii prin Fecioara şi Pruncul Iisus. Din tradiţie cunoaştem o mulţime de întâmplări periculoase prin care au trecut Iosif, Fecioara şi Pruncul până în Egipt şi până la întoarcerea din Egipt: foamea şi setea, cum le-au ieşit tâlharii înainte şi fiarele sălbatice care îi pândeau la tot pasul.
Fericit suflet a fost şi bătrânul Iosif care a putut să dea o mână de ajutor nevinovatei Fecioare Maria, prin care ne-a venit mântuirea. De la supunerea şi ascultarea acestui om sfânt să luăm pildă şi să primim cu bucurie şi cu dragoste totdeauna Cuvântul lui Dumnezeu. Numai acesta ne încălzeşte şi ne binecuvintează, ne curăţă de păcate şi ne sfinţeşte toate simţurile noastre. El alungă de la noi toate gândurile cele rele, scoate din stricăciune viaţa noastră, ne încununează cu milă şi cu îndurări, ne umple de bunătăţi şi ne înnoieşte tinereţile ca ale vulturului, cum zice în Psalmul 103.
Într-o împrejurare, pe când Domnul Hristos vorbea mulţimii, iată că a venit mama Lui şi căuta să vorbească cu El. Atunci cineva îi zice: „Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine!” Dar Iisus a răspuns: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei? Oricine face voia tatălui Meu, care este în ceruri, acela îmi este frate, soră şi mamă.”
Iată ce cinste mare capătă cel ce face voia Tatălui Ceresc. Cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-L împlinesc. Iată că Domnul Hristos ne dă o pildă ca şi noi să ne lepădăm de cei ce nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, fie el cine ar fi. Acei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc se numesc copiii lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, Fiul Său. Tot Domnul Hristos ne spune că, acel care aude cuvintele Sale şi le împlineşte se aseamănă bărbatului înţelept, care-şi clădeşte casa pe temelie tare, pe piatră. Cel ce aude cuvintele Sale, dar nu le împlineşte, se aseamănă bărbatului nebun, care-şi clădeşte casa pe nisip.
Noi să înţelegem, din ascultarea lui Iosif şi a Sf. Fecioare Maria care purtau în braţele lor pe pruncul Iisus, că aşa trebuie să fim şi noi ascultători şi împlinitori. Vai de unii creştini ai veacului nostru care fac acelaşi păcat pe care l-a făcut Irod împăratul! Ca şi Irod care a omorât 14.000 de prunci care au murit martiri pentru Domnul şi s-au botezat în sângele lor unii creştini îşi omoară copiii încă din pântece.
Aproape că nu e femeie care să nu fi omorât măcar unul din copiii ei, cu voie sau fără voie. Ele au lipsit copilaşii de amândouă vieţile: şi de viaţa aceasta vremelnică şi de viaţa veşnică, pentru că nu au fost botezaţi.
Toţi aceşti părinţi care au îndrăznit să facă un asemenea păcat sunt condamnaţi la temniţele iadului împreună cu Irod cel blestemat şi cu demonii cei urâţi care i-au înşelat.
Pentru iertarea păcatelor acestea mari sunt câteva canoane de mare importanţă pe care să le ascultaţi şi să le faceţi:
Mai întâi şi întâi de toate, trebuie să se oprească cu hotărâre de a mai face acest păcat, orice s-ar întâmpla.
Al doilea, să se spovedească cu sinceritate, spunând la duhovnic câte avorturi, întreruperi medicale şi fereală are.
Al treilea, să se căiască cu lacrimi şi cu căinţă toată viaţa până-i va ieşi sufletul.
Să boteze copii săraci pentru răscumpărarea acelor suflete.
Al cincilea, să înveţe toată viaţa partea femeiască să nu facă avorturi şi să aducă cât mai multe suflete pe calea credinţei adevărate.
Acestea se vor socoti ca răscumpărare a sufletelor pe care le-a trimis în întuneric. Metanii, post, rugăciuni şi milostenii şi tot felul de fapte bune trebuie să facă fiecare, că moartea vine fără veste şi ne găseşte nepregătiţi.
Să punem la suflet tot ce am auzit şi să mergem numai pe calea cea frumoasă a bisericii ca nişte adevăraţi ascultători şi împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu şi să-L slăvim şi noi pe pruncul Iisus care S-a născut în ieslea din Bethleem, împreună cu îngerii, cu magii şi cu păstorii, şi să ne închinăm Lui zicând:
O, Preadulce şi Scump Iisuse, primeşte-ne şi pe noi în preajma staulului Tău şi chiar dacă inimile noastre sunt reci, încălzeşe-le Tu cu dragostea Ta; vino în peştera inimii noastre şi cu căldura dumnezeirii Tale ne vom înfierbânta şi noi şi vom putea birui toate ispitele vieţii acesteia.
Atrage-ne la Tine, Stăpâne, şi deschide inima noastră, ca să putem să Te lăudăm în ceruri, pe Tine, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, în vecii vecilor.
Amin.
Pr Visarion Iugulescu
