În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, se citeste fragmentul Evanghelic care ne prezintă Genealogia Mântuitorului.
Cel care Se va Naşte pentru mântuirea lumii, Mesia, Fiul lui Dumnezeu Cel Veşnic este Unul din Sfânta Treime.
Vedem în Evanghelia după Matei că generaţiile de oameni de la Avraam până la Hristos se împart în 3 grupe de câte 14 generaţii. Această împărţire în trei grupări este legată şi de trei perioade de timp: de la Avraam până la David, de la David până la strămutarea în Babilon, de la strămutarea din Babilon până la Iisus Hristos. Prin această cifră trei ni se arată lucrarea tainică a Preasfintei Treimi în omenire pentru că Cel care Se va naşte pentru mântuirea lumii, Mesia, Fiul lui Dumnezeu Cel Veşnic este Unul din Sfânta Treime, iar în Evanghelia după Luca vedem şi mai clar că zămislirea lui Iisus din Pântecele Fecioarei Maria, sau Întruparea Sa se face prin lucrarea Preasfintei Treimi. În această pregătire a generaţiilor înmănunchiate câte 14 de trei ori se vede atât lucrarea Treimii, cât şi ţinta spre care se face pregătirea şi anume mântuirea oamenilor ca izbăvire de păcat şi moarte şi participarea la iubirea, lumina, fericirea şi bucuria Preasfintei Treimi.
Credinţa puternică a proorocilor este cea mai antrenantă pregătire pentru venirea Mântuitorului
Pregătirea pentru venirea Mântuitorului s-a făcut pe două planuri: planul credinţei şi planul vieţii sfinte.
Cele 14 generaţii dintr-o grupă au şi ele o semnificaţie deosebită deoarece cifra 14 este formată din de două ori câte 7. În Vechiul Testament cifra 7 semnifică desăvârşirea în lumea pământească. De două ori câte 7 înseamnă că această pregătire presupunea ca cei care aşteaptă venirea Mântuitorului să se pregătească pe două planuri: planul credinţei şi planul vieţii sfinte. Credinţa puternică a proorocilor care prevăd şi prezic sau anunţă cu anticipaţie venirea lui Mesia este cea mai antrenantă pregătire pentru venirea Mântuitorului, iar vieţuirea sfântă a drepţilor Vechiului Testament ca pregustare a prezenţei lui Mesia prin Duhul Sfânt în inimile lor reprezintă a doua forţă mare de pregătire. Vederea anticipată a lui Mesia de către prooroci şi simţirea tainică în Duhul Sfânt a prezenţei Lui în inimile celor drepţi împreună formează cea mai profundă şi cea mai plină de speranţă pregătire pentru venirea Mântuitorului. Deci, credinţă puternică şi vieţuire sfântă, aceste două componente ale pregătirii omenirii sunt permanente în aceste generaţii care sunt enumerate.
Maica Domnului reprezintă culmea pregătirii poporului ales pentru primirea lui Mesia
Fecioara Maria s-a pregătit la Templul din Ierusalim timp de 12 ani pentru a deveni Templu al Zămislirii şi Naşterii lui Hristos prin lucrarea Sfântului Duh.
Credinţa puternică şi vieţuirea sfântă culminează în persoana Maicii Domnului. Ea reprezintă culmea pregătirii poporului ales pentru primirea lui Mesia.
Venirea Mântuitorului nu este o întâmplare şi a necesitat o pregătire îndelungată.
Genealogia este plină de semnificații și substanță duhovnicească, de conținut spiritual, pedagogic care ne învață iubirea lui Dumnezeu pentru omenirea întreagă, dar în mod deosebit ne arată că venirea Lui în lume nu este întâmplare, hazard, ci necesită o pregătire îndelungă şi această pregătire în etape, trei mari etape, grupate în 14 generaţii fiecare, este o pregătire duhovnicească până se ajunge la plinirea vremii după cum ne spune Sf. Apostol Pavel în capitolul IV din Epistola sa către Galateni. La plinirea vremii a venit Fiul lui Dumnezeu născut din femeie şi născut sub lege ca pe cei născuţi din femeie şi născuţi sub lege să îi mântuiască. Pregătirea aceasta era necesară pentru că numai atunci când ne pregătim mult timp, cu multă seriozitate şi profunzime spre a primi un dar mare înţelegem valoarea darului pe care îl vom primi”.
Venirea Fiului în lume are ca scop înfierea oamenilor în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, de aceea trebuie pregătire. Fără pregătire darul prezenţei Fiului lui Dumnezeu în lume ca om nu face sufletul omului roditor, deci numai când sămânţa este semănată pe un teren arat şi bine pregătit ea aduce roadă şi numai în omul care se pregăteşte pentru întâlnirea cu Dumnezeu întâlnirea aduce rodire de sfinţenie şi arvună de viaţă veşnică.
În Iisus se uneşte cerul cu pământul, Dumnezeu Cel necreat cu creatura, Veşnicia cu timpul ca pe oamenii născuţi în timp să îi aducă la viaţă veşnică
Iisus nu se naşte din sămânţă bărbătească, nu se zămisleşte din iniţiativa omului, ci din lucrarea Duhului Sfânt asupra Fecioarei Maria, pentru că însuşi Fiul lui Dumnezeu Cel Veşnic îşi formează umanitatea sau trupul prin lucrarea Duhului Sfânt din umanitatea Fecioarei Maria: „El nu este născut, El Se naşte, El nu este zămislit, El Se zămisleşte. Cu alte cuvinte, Fiul lui Dumnezeu are iniţiativa veniri în lume ca fiind trimis de Tatăl şi El îşi formează propria umanitate, de aceea Fericitul Augustin spune: Din pântecele Fecioarei conduce stelele, universul întreg pentru că este Cel prin care şi pentru care au fost create toate la început. Această zămislire de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria ne arată că lucrarea aceasta sfântă este mai presus de fire, nu este o naştere naturală, ea are ceva natural în înţelesul că se naşte din femeie Iisus după cum se nasc toţi copiii, dar are ceva mai presus de fire prin faptul că zămislirea nu se face din sămânţă bărbătească, ci din lucrarea Duhului Sfânt. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că în zămislirea şi naşterea lui Hristos avem ceva ceresc şi ceva pământesc. Iniţiativa este de la Dumnezeu şi lucrarea zămislirii se face prin Duhul Sfânt, dar din ceva care există pe pământ şi anume din Fecioara Maria. Vedem că în Iisus se uneşte cerul cu pământul, Dumnezeu cel necreat cu creatura, veşnicia cu timpul ca pe oamenii născuţi în timp să îi aducă la viaţă veşnică, El, Hristos Domnul”.(Patriarhul Daniel)
Botezul este naştere din Duhul Sfânt şi din apă după cum Iisus s-a zămislit de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria.
Mai exista un înţeles adânc al acestei zămisliri şi naşteri a lui Hristos de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi anume în Naşterea lui după trup este dată şi Taina Botezului.
Până în secolul al IV-lea Naşterea Domnului şi Botezul Domnului erau serbate în aceeaşi zi, în 6 ianuarie. Mai târziu s-au despărţit cele două sărbători. Naşterea lui Hristos ca bază a Botezului ne arată că El Se naşte, Se zămisleşte de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria ca să dea în însăşi Taina Naşterii Sale baza pentru Botez astfel încât oamenii să se renască spiritual din Duhul Sfânt şi din apă. Botezul este naştere din Duhul Sfânt şi din apă după cum Iisus s-a zămislit de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. Avem ceva ceresc şi ceva pământesc. Cerescul intervine ca pământescul să fie transfigurat şi mutat la cele veşnice. Cu alte cuvinte Naşterea după Trup a Mântuitorului Iisus Hristos pregăteşte omenirea pentru naşterea după Duhul şi anume ca oamenii să nu mai trăiască doar o viaţă biologică trecătoare, ci încă din timpul vieţii pământeşti să înceapă viaţa cerească, veşnică eternă în comuniune de iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Plinirea vremii înseamnă conştientizarea necesităţii izbăvirii de păcat şi de moarte. A trebuit să treacă generaţie dupa generaţie să se constate că oamenii se nasc ca să moară, că toate generaţiile merg spre moarte şi acest curs al omenirii spre moarte nu este unul normal deşi pare firesc din punct de vedere al naturii căzute, nu este unul conform cu vocaţia omului de a trăi veşnic. Întrucât omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel Nemuritor şi Veşnic Viu el trebuie să trăiască veşnic. Plinirea vremii înseamnă conştientizarea faptului pe de o parte că moartea este inevitabilă, iar pe de altă parte că fiecare om doreşte să trăiască veşnic şi Hristos Domnul vine tocmai pentru a elibera pe oameni de păcat şi moarte şi pentru a le dărui viaţă veşnică.
El vine într-o omenire bolnavă de păcat ca să o vindece şi să o ridice la viaţă veşnică.
