Că toate cele ce se petrec în lume se întâmplă prin voia lui Dumnezeu şi că nimic nu are loc fără voia Lui, aceasta este limpede dintr-o necesitate logică: dacă lumea nu este de sine stătătoare şi independentă, ci este creaţia lui Dumnezeu, urmează în chip necesar şi că ea se va supune voii lui Dumnezeu, altminteri relaţia cu Creatorul va înceta, şi lumea fie va avea autonomie şi raţiune, deci libertate şi independenţă, fie se va întoarce imediat la nefiinţă, la nimic.
Totuşi, întrucât cea dintâi supoziţie se dovedeşte imposibilă, iar a doua se anulează de la sine prin însăşi evidenţa lucrurilor, rezultă că lumea se supune voinţei lui Dumnezeu, fiindcă, aşa cum o dovedesc concepţiile filozofice, toate subzistă şi sunt păstrate în virtutea faptului că sunt guvernate neabătut de o lege înţeleaptă şi temeinică, ce nu poate fi lucrarea hazardului, ci cu adevărat lucrarea
celei mai înţelepte Minţi, a unei Fiinţe atotputernice, în stare să susţină şi să le facă să dăinuiască, prin reînnoire, pe cele care prin firea lor tind spre existenţă, dar care sunt pururi stricăcioase.
De aceea creaţia, pentru a exista, trebuie în mod necesar să fie supusă voinţei lui Dumnezeu, câtă vreme ea nu poate exista prin sine. Aşadar voinţa lui Dumnezeu ţine lumea şi o cârmuieşte. Nimic nu se întâmplă fară îngăduinţa lui Dumnezeu, în afara dumnezeieştii Lui voinţe. Toate deci există prin dumnezeiasca Lui îngăduinţă şi bunăvoire.
Dar dacă uneori cele ce se întâmplă nu par să se raporteze la dumnezeiasca voinţă, ca unele ce sunt antagonice bunătăţii lui Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că ele se întâmplă mai puţin din voia Lui.
Întrucât Dumnezeu nu voieşte nicidecum contrariul binelui, înseamnă că faţa aparentă a unui lucru nu este cea adevărată, iar faţa adevărată este în esenţă bună.
Dacă simţurile noastre se prezintă într-un mod diferit, acest fapt trebuie atribuit alcătuirii organismului nostru, care primeşte percepţiile senzoriale în mod diferit.
Aşadar, sub acest aspect aparent, se ascunde voia dumnezeiască ce ocârmuieşte toate şi le călăuzeşte spre un scop oportun şi raţional, pe care mintea mărginită a omului, nefiind în stare să îl descopere, îl neagă şi caracterizează cele petrecute drept rele şi neplăcute.
Totuşi, întrucât lucrurile sunt cu totul diferite de cum par, omul este dator a le primi cu smerenie, ca fiind petrecute după voia şi după îngăduinţa lui Dumnezeu.
Dar, dacă Dumnezeu a iubit lumea mai mult decât îşi iubeşte o mamă odraslele pântecelui ei, cum a propovăduit Dumnezeu prin Isaia (Isaia 49, 15), înseamnă că orice eveniment, indiferent de caracterul pe care îl poartă, este bun, fiindcă el se produce paideutic (cu efect multiplu), pentru certarea şi înţelepţirea noastră: „Domnul ceartă pe cel pe care îl iubeşte, şi ca un părinte pedepseşte pe feciorul care Îi este drag” (Pildele lui Solomon 3, 12; Evrei 12, 6).
Iar dacă ceea ce s-a petrecut ni se pare un rău, aceasta provine din percepţia noastră greşită.
Nici leacurile nu sunt rele, deşi au un gust neplăcut. Aşadar toate cele ce i se întâmplă omului sunt bune, fie că sunt mulţumitoare, fie întristătoare, fiindcă ele au drept scop şi contribuie la desăvârşirea noastră.
Dar I-a plăcut lui Dumnezeu să îi încerce precum aurul în topitoare pe sfinţii Lui (1 Petru 1, 7), ca să fie mărturisiţi asemenea cu El, ca unii ce sunt zidiţi după chipul şi asemănarea Lui (Geneza 1, 27).
Şi însăşi dreptatea lui Dumnezeu cere plată pentru cele ce ni se întâmplă nouă din voia Lui, fie plăcute, fie neplăcute, de vreme ce este cu neputinţă ca Dumnezeu cel drept să îngăduie ca vreo nedreptate să se întâmple făpturii Lui fie de la stihii, fie de la fiarele sălbatice.
Căci atunci s-ar socoti: fie că Dumnezeu este nedrept, ca Unul care îngăduie nedreptatea (de vreme ce nedreptate este ca o fiinţă raţională să pătimească de la fiinţe iraţionale şi de la firea neînsufleţită), fie că Dumnezeu nu ar putea împiedica lucrarea acestora, ceea ce iarăşi ar fi de neconceput.
Cu privire la plata, din voia lui Dumnezeu, pentru toate cele ce ni se întâmplă nouă, şi Sfintele Scripturi ne învaţă, cum am arătat şi în introducerea noastră, că nici un fir de păr din capetele noastre nu se va clinti fără voia lui Dumnezeu (Matei 10, 30).
Şi într-adevăr, cum ar fi cu putinţă să existe vreo putere independentă de voia lui Dumnezeu când Dumnezeu este totul în toate! (1 Corinteni 15, 28).
Sf.Nectarie de la Eghina
