Samarineanul milostiv
Iar un samarinean, mergand pe cale, a venit la el si vazandu-l, i s-a facut mila (Luca X, 33).
Frati crestini,
Au trecut aproape 2000 de ani, de cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos a istorisit parabola aceasta a omului cazut intre talhari. Si totusi de atunci si pana astazi, o multime de oameni au cazut si cad mereu intre talharii nu numai trupesti, ci si sufletesti.
Multi crestini nu inteleg cuprinsul acestei Sfinte Evanghelii. Pe multi ii duce in ratacire nepasarea preotului, care a trecut pe langa omul lasat de talhari aproape mort. Multi zic, ca daca un preot a putut sa fie fara mila fata de un biet nenorocit, atunci ce se mai poate spune de ceilalti oameni!
Dar Evanghelia de astazi ne arata ca nu este vorba aici de un preot nemilostiv si nu se face referire in aceasta parabola nici la Ierusalimul nici la Ierihonul acesta pamantesc. Cu totul altul este intelesul Evangheliei, a carui talcuire o voi face cu ajutorul harului dumnezeiesc.
Omul cazut intre talhari este Adam cu tot neamul omenesc. Ierusalimul este raiul, fericirea cea
vesnica, iar Ierihonul este lumea aceasta pamanteasca. Aici Ierusalimul mai inseamna suire, iar Ierihonul inseamna coborare. Asadar pentru neascultarea lui, Adam a fost scos din fericire si coborat in aceasta lume intre talhari, iar talharii nu sunt altii decat demonii iadului.
Acesti demoni l-au dezbracat pe om de fericirea de care se bucura in rai. Dar nu numai atat, ci i-au facut si rani, adica l-au cufundat pe om in fel de fel de pacate grele, caci precum rana sapa in trupul omului, tot asa pacatul raneste sufletul omului.
Preotul care a trecut pe langa cel batut si ranit, fara sa aiba mila de el, este preotul legii vechi, preotul Vechiului Testament, care n-a putut sa-l ajute pe om, adica sa-l mantuiasca, fiindca nu avea har. De aceea dupa cuvantul adevarului nici nu se putea numi preot, pentru ca nu se aratase Harul si Adevarul pe care le-au adus Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Moise si Aaron si marii preoti ai evreilor n-au putut mantui lumea din robia talharilor demoni.
Levitul care a trecut dupa preot si a facut la fel ca el, adica a lasat ranitul in drum au fost proorocii Vechiului Testament, care nici ei n-au putut sa ajute pe om, adica sa-l mantuiasca.
Dar iata ca trece un samarinean care era in calatorie, adica in misiune. Cand vede pe cel batut si ranit, i se face mila de el, toarna repede vin si untdelemn peste rani, le infasoara cu panza, apoi il ridica pe asinul sau si il duce la o casa de oaspeti, la un han. Aici l-a dat in primire hangiului si scotand doi dinari i-a dat spre cheltuiala, spunandu-i ca ce va mai cheltui in plus ii va da inapoi la intoarcere. Sa vedem acum cine este samarineanul acesta milostiv.
Crestinii n-au gustat si nici nu vor sa guste invatatura sanatoasa a Bisericii crestine a Evangheliei Mantuitorului nostru. Dupa aproape 2000 de ani, suprema jertfa de pe Golgota, savarsita de Fiul lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, nu este inteleasa si urmata. Lumea este inca stapanita de instincte animalice, de vanitati oarbe si de actiuni desarte si criminale. Gama mizeriilor omenesti a luat proportii inspaimantatoare, datorita indepartarii omului de invatatura Bisericii, de invatatura de sus a Fiului lui Dumnezeu.
Atunci, cine ar trebui sa fie cel dintai care sa invete lumea, sa o lumineze si sa o convinga a se ridica din praf si din mocirla? Nu trebuie sa fie cei dintai preotii? Iata ce spune in prorocia sa proorocul Maleahi v. 7, cap. 2: „Caci buzele preotului vor pazi stiinta si din gura lui se va cere invatatura, caci el este solul Domnului Savaot. Auziti ce mare este darul preotiei? Iata ce spune: un sol, un inger al Domnului.
Dupa ce a inviat din mormant si s-a aratat ucenicilor, prima porunca pe care a dat-o acestora Domnul Hristos a fost urmatoarea: „Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura; cine va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu va crede se va osandi. Iata deci prima porunca a fost nu sa faca minuni, ci sa invete lumea, pentru ca din cauza nestiintei se fac pacate atat de mari si grozave care indeparteaza pe om de Dumnezeu. Sfintele canoane spun, ca preotilor care nu predica sa li se ia harul si sa fie caterisiti. Iata ce pedeapsa aspra stabilesc sfintii parinti. Asa ca preotii care ies in fata Sfantului Altar nu trebuie sa faca aceasta pentru a-si arata intelepciunea, vocea sau vesmintele si nu trebuie sa convinga ca unul e mai destept decat celalalt, ci trebuie sa-si faca misiunea care li s-a incredintat de Domnul Hristos, adica sa asculte cuvantul lui si sa propovaduiasca.
Arhiereii, preotii si diaconii sunt urmasii apostolilor care au primit Harul Duhului Sfant prin taina sfintei preotii prin punerea mainilor. In aceasta taina intra doar aceste trepte: arhieria, preotia si diaconia. Cei care trebuie sa ajute preotia, adica sa colaboreze cu preotul la zidirea sufleteasca a poporului trebuie sa fie: cantaretii, preotesele, paraclisierii si ingrijitorii. Acestia au o mare raspundere inaintea lui Dumnezeu, fiindca poporul cu ei intra mai intai in vorba si daca nu stiu vorbi sau produc sminteala cu ceva, e vai de ei si de biserica aceea. Apoi toti crestinii au datoria sa ajute biserica fiecare cum poate mai bine.
In multe locuri, din pacate, e lipsa mare duhovniceasca de duh de credinta. Stim cu totii ca toate lucrarile din biserica se fac prin Duhul Sfant. Fara Duhul Sfant, zice un sfant parinte nu este nici biserica, nici preot, nici predica, nici taina, nici slujba. Sa ne rugam lui Dumnezeu, sa trimita crestinatatii oameni plini de Duh Sfant, care sa invete si sa zideasca cu amandoua mainile. Cine invata zideste cu o mana, iar cine invata si intareste si cu pilda buna, acela zideste cu amandoua mainile, iar cine invata si se da pilda rea, acela cu o mana zideste si cu cealalta darama. De aceea gasim atatea suflete daramate si altele ratacite, care chiar daca vin in biserica tot in ratacire umbla fiindca umbla dupa capul lor.
In parabola Evangheliei de astazi gasim mult indemn la mila si iubire. Dumnezeu este iubire. Acest izvor nesecat de iubire a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa, ca si omul la randul sau sa fie focar de iubire. Acesta este rostul cel mai inalt al vietii, iubirea.
Sa ne intrebam ce ar insemna viata fara iubire, ce ar insemna caminul sau prietenia fara iubire, ce ar insemna patria sau umanitatea fara iubire? S-ar putea inchipui toate acestea fara iubire?
Nu!
CategoriiDuminica Samarineanului milostiv
