Cum ne iubeste Hristos4 min read

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu.“ (Ioan 15, 12)
O istorioară spune că în timp ce Mântuitorul era pe cruce şi era gata să-Şi dea duhul în mâinile Tatălui, prin mijlocul mulţimii care stătea acolo şi-a făcut loc un om care venea grăbit de departe.
Se vedea că alergase cale lungă. Şi, prăbuşindu-se la picioarele crucii, şi-a ridicat ochii plini de lacrimi spre Domnul, Care abia mai sufla. Şi, cu glas tare, L-a rugat plângând şi gemând:
– Doamne, spune-mi, înainte de a muri, toată învăţătura Ta şi mie.
Domnul Iisus Şi-a mai deschis o dată ochii, l-a privit cu nesfârşită milă şi, iubindu-l, i-a zis:

– Prietene, iată aceasta este toată învăţătura Mea: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu. Du-te în pace…
Apoi Iisus, plecându-şi capul, a strigat: „Săvârşitu-s-a!“ Şi Şi-a dat duhul… Omul a ridicat ochii, a privit fruntea însângerată a lui Iisus, mâinile şi picioarele Lui străpunse în cuie. Apoi lumina iubirii şi iertării de pe faţa Lui…
Şi a înţeles tot ce a predicat Hristos.
N-ar trebui să poată vorbi despre învăţătura lui Hristos nimeni care n-a înţeles ce înseamnă a-l iubi pe altul după cum l-a iubit şi pe el Hristos. Căci dacă toate poruncile Domnului sunt adevărate şi dacă pentru mântuire eşti dator să le ţii pe toate acestea întocmai cum le-a spus El… şi dacă toate poruncile Lui cele mari se cuprind într-una singură: să iubeşti – apoi cât de mare trebuie să fie această poruncă mare!… Şi cât de dator trebuie să ştii că eşti s-o ţii întocmai (Mt 22, 36-40)!
Dar pentru un suflet credincios, a iubi nu este îndeplinirea unei porunci, ci este favorul unei bucurii. Fiindcă în adevărata iubire totul este numai favor, numai bucurie. O bucurie prelungită, o bucurie îmbogăţită mereu, atât în rugăciune, cât şi în muncă, atât în lacrimi, cât şi în cântări, atât în singurătate, cât şi între fraţi, adică în toate, totdeauna, numai bucurie şi favor.
Iubindu-i pe părinţi ca Iisus, iubindu-l pe soţ ca Iisus, iubindu-i copiii ca Iisus, iubindu-i pe fraţi ca Iisus, iubindu-i pe străini şi pe vrăjmaşi ca Iisus… iubindu-i pe toţi ca Iisus, – nimic nu-i prea greu, nimic nu-ţi pare lung, nimic nu-ţi pare amar şi nimic nu-ţi pare cu neputinţă.
Iată, în aceasta stă toată taina fericirii, pe care o află atât de puţini oameni. Dar fără de care omul nu înţelege nimic şi nu se alege cu nimic din toată învăţătura lui Hristos.
Dragostea nu slujeşte niciodată pentru foloase.
Nu se osteneşte pentru laudă. Nu se jertfeşte pentru răsplătiri.
Dragostea face totul pentru bucuria că iubeşte. Şi că poate face ceva pentru a se descărca de puterea şi căldura acestei iubiri cu care se împrospătează mereu ca dintr-un izvor nesecat; din nesecatul ei Izvor care este Dumnezeu.
Aşa ne-a iubit pe noi Hristos.
Şi aşa ne-a arătat că doreşte să ne iubim şi noi unii pe alţii.
Cred că atunci când dragostea lui Dumnezeu este turnată astfel în inimile noastre prin Duhul Sfânt, aşa ne şi iubim (Rom 5, 5); şi mai cred că nimic altceva n-ar trebui să-I cerem noi lui Dumnezeu cu rugăciuni mai fierbinţi decât harul să ajungem la o astfel de iubire.
Şi încă mai cred că nici nu este un alt păcat mai mare decât acela că n-o avem, că n-o cerem şi că n-o preţuim cât ni se arată.
Toate păcatele celelalte le facem numai din acesta, adică din lipsa unei astfel de iubiri.
O, Tainic şi Strălucit Dumnezeu al Iubirii… Tu, a Cărui toată minunată şi unică învăţătură se reduce la această dumnezeiască bucurie de a iubi, fii binecuvântat în toată iubirea inimilor noastre, de toată bucuria pe care ne-ai adus-o Tu prin iubire.
Nimeni până la Tine, Doamne Iisuse, nu ne-a mai adus o astfel de învăţătură. Şi nici o gură omenească nu ne-a mai grăit astfel de cuvinte. Pe nici o faţă n-a mai strălucit atâta frumuseţe şi din nici o inimă nu s-a mai revărsat spre noi o asemenea căldură ca de la Tine.
De aceea şi noi, pătrunşi de fiorul sfânt al sfintei Tale iubiri, dorim să ne unim desăvârşit cu Tine pentru ca şi noi să ajungem fericirea Ta, iubind ca Tine: pe Dumnezeu, pe fraţi şi pe toţi oamenii, pentru Numele Tău şi pentru bucuria de a iubi.
 Amin.
Traian Dorz, din «Hristos – viţa vieţii noastre»
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments