Amestecătura3 min read

„Nu vă înjugaţi la un jug străin cu cei necredincioşi“ – II Cor. 6, 14 –
 Nimeni nu poate sluji la doi domni (Matei 6, 24). 
 
Aceste cuvinte ale Domnului sunt foarte serioase pentru orice om credincios. Ele arată hotărât că viaţa lui nu poate fi un compromis între bine şi rău, între păcat şi sfinţenie, între Hristos şi mamona.
 
Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei.
Sfântul Apostol Pavel, scriind creştinilor din Corint, spune iarăşi lămurit: „Nu vă înjugaţi la un jug străin cu cei necredincioşi; căci ce însoţire are dreptatea cu

fărădelegea?

Sau ce legătură are lumina cu întunericul? Sau ce unire are Hristos cu Veliar?
 Sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios?
Sau ce însoţire are Biserica lui Dumnezeu cu idolii? Doar voi sunteţi Biserica Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu (I Cor. 3, 16).
După cele de mai sus, se vede lămurit că poziţia celui credincios faţă de lume, faţă de păcat şi de tot ceea ce ţine de Satana e una singură: despărţirea. Compromisul e despărţirea de Dumnezeu, e moarte şi osândă.
În primele versete ale capitolului 6 din cartea Facerii sunt arătate desluşit „roadele“ acestui „amestec“ nenorocit şi ale „unirii“ neîn­găduite de Dumnezeu, între cei credincioşi şi cei necredincioşi, cu învăţătură pentru toţi cei care vor să înţeleagă, pentru ca să nu le ajungă urma.
Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase şi dintre toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. Urmarea acestei „uniri“ între fiii lui Dumnezeu şi „fetele oamenilor“ a fost stricăciunea şi biruinţa răului şi a păcatului, fără putinţă de îndreptare.
Amestecul celor sfinte cu cele lumeşti nu poate avea altă urmare decât răul. Amestecul lucrurilor lui Dumnezeu cu cele ale oamenilor e un mare rău şi un mijloc puternic prin care strică vrăjmaşul mărturia lui Hristos pe pământ. Acest amestec se îmbracă adeseori cu cele mai frumoase podoabe, încât îl poţi lua drept ceva dumnezeiesc, foarte de dorit, chiar drept lucrare a Duhului Sfânt şi nici nu bănuieşti măcar că este ceva rău. Dacă însă lăsăm lumina lui Dumnezeu să pătrundă judecata noastră, vedem numaidecât că din acest amestec nu poate ieşi nimic bun. Căci Dumnezeu nu Se slujeşte niciodată de „pleava“ mândriei şi de „cojile“ oamenilor pentru a-Şi răspândi adevărul Său sau pentru a apăra interesele acelora care sunt chemaţi să fie martorii Lui pe pământ. Despărţirea de orice rău este rânduiala lui Dumnezeu şi această rânduială nu se poate călca fără să se aducă o pagubă mare adevărului şi mântuirii sufletelor.
Dacă sămânţa sfântă nu se păstrează curată, totul e pierdut în ce priveşte mărturia adevărului pe pământ. Ocoşelile omului de a corecta, de a cizela şi de a reglementa lucrurile, unde nu trebuie să se amestece, au adus şi aduc multă pagubă lucrării curate şi mărturiei adevărului. Cea mai de seamă străduinţă a Satanei a fost să nimicească planul lui Dumnezeu, răpunând sămânţa sfântă; apoi, neizbu­tind, a căutat să o strice.
Astfel s-a ivit în Biserica primară rătăcirea balaamiţilor şi a nicolaiţilor (Apoc. 2, 14-15), care nu era altceva decât „amestecul“ de care s-a amintit mai sus. Erau învăţături omeneşti ce îngăduiau amestecul răului cu binele, amestecul omenescului cu dumnezeiescul, al adevărului cu minciuna, al păcatului cu sfinţenia şi al închinării la idoli cu rugăciunea etc. Despre această învăţătură a nicolaiţilor, Domnul zice: „Eu o urăsc!“. Orice „amestec“ este „urât“ de Domnul. Unde este amestecătură, nu poate fi binecuvântarea Lui, nici lucrarea Lui.
Bisericii din Efes, Domnul îi spune: „Ai însă partea bună că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care le urăsc şi Eu“ (Apoc. 2, 6).
Iubiţi fraţi, este de mare însemnătate să înţelegem bine urmarea legăturii dintre „fiii lui Dumnezeu“ şi „fetele oamenilor“ şi faptul că Dumnezeu „urăşte“ „amestecul“, învăţătura lui Balaam şi a nicolaiţilor. Căci în vremea noastră, mai mult ca oricând, ne paşte o mare primejdie, anume pornirea de a ciunti adevărul de dragul aşa-zisei „uniri în Hristos“. Să ne ferim cu mare grijă de aşa ceva! Adevărata unire nu se capătă prin jertfirea adevărului.
Parola credincioşilor de azi ar trebui să fie: «adevăr cu orice preţ!» Să păstrezi adevărul cu orice preţ. 
Dacă pe această cale poţi avea unire, foarte bine; dar, înainte de toate, să păstrezi adevărul.
O unire ce se face jertfind adevărul n-are nici un preţ înaintea lui Dumnezeu. Din contră, când se nesocoteşte cuvântul Lui, urmarea este stricarea mărturiei, apoi păcatul, căderea, blestemul, moartea.
Aşa s-a întâmplat înaintea potopului: unirea necurată a celor sfinte cu cele lumeşti, a celor dumnezeieşti cu cele omeneşti n-a avut alt rol decât să ducă răul la culme. Atunci a venit judecata lui Dumnezeu asupra lumii.
De aceea, despărţiţi-vă de ei, zice Domnul, nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi!
Trăim zilele din urmă. Parcă niciodată Satana nu s-a zbătut mai mult ca acum să înşele, dacă se poate, şi pe cei aleşi. De aceea, mai mult ca oricând, să ne lipim de Domnul Iisus, aducându-ne aminte de cuvintele Lui: Adu-ţi aminte cum ai primit şi auzit: Ţine şi pocăieşte-te! (Apoc. 3, 3).
 
Ion Marini – vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments