Inaltarea Sfintei Cruci – Crucea personala9 min read

Crucea personală a fiecăruia, cand se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvarşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sant la fel de necesare in lucrarea mantuirii pe cat este şi Crucea lui Hristos.

 

Nu veţi intalni nici un mantuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este inconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutandu-şi crucea şi ca să fie aproape
de puterea mantuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te in jurul tău şi inlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mantuit.
Cu toate că fiecare işi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte in lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune in slujba lucrării mantuirii sale; de aceea, crucea nu este mantuitoare pentru fiecare.
Să luăm la rand toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele,
pentru ca ea să capete putere mantuitoare.
Sant multe cruci, dar felurile lor sant trei: primele sant crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi necazuri şi, in general, dintr-o nefericită soartă pămantească; a doua categorie o reprezintă
crucile interioare, născute din lupta cu patimile şi cu poftele; pentru a caştiga virtuţile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sant primite prin totala predare in voia lui Dumnezeu.
Vă voi spune acum cateva cuvinte, despre crucile exterioare. Acestea sant cele mai complexe şi mai diverse cruci. Ele sant răspandite pe toate drumurile noastre şi se intalnesc aproape la fiece pas.
Aici putem include supărările, necazurile, nenorocirile, bolile, pierderea celor apropiaţi, necazurile de la serviciu, tot felul de privaţiuni şi de pagube, neplăcerile familiale, relaţiile nefavorabile cu lumea, jignirile, supărările, pierderile şi, in general, soarta pămantească, mai mult sau mai puţin anevoioasă pentru fiecare.
Cine nu are vreuna dintre aceste cruci? Nici nu se poate altfel. Nici celebritatea, nici bogăţia, nici slava, nici o mărire pămantească nu ne scutesc de ele. Ele s-au impletit cu viaţa noastră pămantească din clipa in care s-a inchis Raiul pămantesc şi nu se vor desprinde de ea, pană cand nu se va deschide Raiul ceresc.
De vrei ca aceste cruci să-ţi fie mantuitoare, foloseşte-te de ele aşa cum le-a randuit Dumnezeu pentru mantuirea omului, in general, şi a ta, in particular.
 De ce a randuit Domnul ca nimeni să nu se afle pe pămant fără necazuri şi stramtorări? Pentru ca omul să nu uite că este un exilat, ca să nu trăiască pe pămant ca un băştinaş in patria sa, ci ca un călător şi ca un veneticintr-o ţară străină şi să caute intoarcerea in adevărata sa patrie.
Cand omul a păcătuit, a fost imediat izgonit din Rai şi, in afara Raiului, a fost inconjurat de necazuri şi de lipsuri şi de tot felul de greutăţi, ca să ţină minte că nu se află la locul său, ci este pedepsit, şi ca să se ingrijească să caute miluire şi revenire la rangul său.
Astfel, nu te mira văzand necazuri, nenorociri şi lacrimi, ci rabdă fără să te necăjeşti. Nu ii şade bine criminalului şi neascultătorului deplina bunăstare şi fericire. Primeşte acest gand in inimă şi poartă-ţi soarta cu seninătate.
„Dar de ce mie mi s-a dat mai mult, iar altuia mai puţin?”, vei spune. „De ce pe mine mă stramtorează
necazurile, iar altuia ii merge bine aproape in toate? De ce eu mă frang de durere, iar altul se mangaie? Dacă aceasta este soarta tuturor măcar să se impartă in mod egal fiecăruia, fără excepţii.”
Dar chiar aşa se imparte. Uită-te mai bine şi vei vedea. Ţie ţi-e greu acum, iar altuia i-a fost greu ieri sau ai va fi maine, iar astăzi ai ingăduie Domnul să se odihnească. De ce te uiţi la ceasuri şi la zile? Priveşte intreaga viaţă, de la inceput pană la sfarşit, şi vei vedea că tuturor le este greu, chiar foarte greu.
Găseşte pe unul care să jubileze de bucurie intreaga viaţă! Pană şi regii, adesea nu dorm nopţile din pricina greutăţii ce le apasă inima. Ţi-e greu acum, dar inainte n-ai avut parte de zile de bucurie?! Dumnezeu iţi va mai da şi vei vedea şi alte zile de bucurie. Rabdă, deci! Cerul se va lumina şi deasupra ta. In viaţă este ca in natură, sant ba zile intunecoase, ba zile senine. S-a intamplat vreodată ca un nor de furtună să nu treacă?! Şi este cineva pe lume care să creadă că nu va trece? Gandeşte şi tu la fel despre supărarea ta, şi te vei mangaia de bună nădăjduire. Iţi este greu. Dar este, oare, aceasta o intamplare fără motiv? Pleacă-ţi cat de cat capul şi adu-ţi aminte că există Dumnezeu, care Se ingrijeşte de tine ca un părinte şi nu te scapă din ochi. De te-a ajuns nenorocirea, nu s-a intamplat decat cu ingăduinţa şi cu voia Lui. Nimeni altul decat El ţi-a trimis-o. Iar El ştie foarte bine ce, cui şi cand să-i trimită, şi cand trimite, trimite spre binele aceluia care primeşte suferinţa.
Aşadar, uită-te in jurul tău şi vei vedea, in nenorocirea care te-a ajuns, planul cel bun al lui Dumnezeu pentru tine. Dumnezeu vrea să-ţi cureţe vreun păcat sau să te indepărteze de vreo treabă păcătoasă sau, printr-un necaz mai mic, să te ferească de un altul mai mare, ori vrea să-ţi dea ocazia să-ţi arăţi răbdarea şi credinţa in El, pentru ca apoi să-Şi arate in tine slava milostivirii Sale.
Desigur că ceva dintre acestea ţi se potriveşte. Caută deci ceea ce ţi se potriveşte şi oblojeşte-ţi cu aceea rana, aşa cum foloseşti un plasture, şi se va răcori arsura ei. De altfel, dacă nu vei vedea clar ce anume vrea să-ţi dăruiască Domnul prin nenorocirea care te-a ajuns, pune-ţi in inimă credinţa generală şi neiscoditoare că tot ce vine de la Domnul este spre binele nostru, şi talcuieşte-i sufletului tulburat: aşa a binevoit Dumnezeu.
Rabdă! Pe cine pedepseşte Dumnezeu, acela-I este ca un fiu!
Mai bine opreşte-ţi privirea la starea ta morală şi la starea din veşnicie care ai corespunde. Dacă eşti păcătos – cum eşti de altfel – bucură-te că a venit focul năpastei care-ţi va arde păcatele. Tu priveşti suferinţa numai dinspre pămant. Dar mută-te cu gandul la cealaltă viaţă. Treci de partea Judecăţii. Priveşte focul cel veşnic, pregătit pentru păcatele noastre. Şi, de acolo, priveşte-ţi suferinţa.
Dacă acolo vei fi osandit, cate necazuri nu ţi-ai dori să fi suportat aici, numai ca să nu fi căzut sub acea osandire?! Spune-ţi in sinea ta: „După păcatele mele imi sant trimise aceste lovituri” şi mulţumeşte-I Domnului că bunătatea Lui te indrumă spre pocăinţă.
 Apoi, in loc să te antristezi fără rost, află care-ţi este păcatul, pocăieşte-te şi nu mai păcătui. Cand vei cugeta astfel, vei spune, desigur:
„Incă este puţin ceea ce am primit! Căci, după păcatele mele, mult mai rău merit.”
Aşadar, indiferent de porţi soarta amară a tuturor, ori suferinţele şi necazurile personale, rabdă-le cu inima impăcată, primindu-le cu recunoştinţă din mainile Domnului, ca pe un leac impotriva păcatelor, ori ca pe o cheie care deschide uşa in impărăţia Cerească.
Nu carti, nu invidia pe altul şi nu te lăsa pradă tanguirii zadarnice. Căci aşa se intamplă in nenorocire: unul incepe să se tanguiască şi să cartească, altul se pierde de tot cu firea şi cade in deznădejde, iar altul se cufundă in necazul său şi doar suferă, fără a se mişca cu mintea şi fără să-şi inalţe suferinţa inimii spre Dumnezeu. Toţi aceştia nu se folosesc cum se cuvine de crucile care le sant trimise şi pierd, astfel, momentul prielnic şi ziua mantuirii.
Domnul le dă in maini conlucrarea mantuirii, iar ei o resping. I-a ajuns necazul şi suferinţa. Oricum, iti porţi deja crucea. Fă, aşadar, ca această purtare să-ţi fie spre mantuire, iar nu spre pierzanie. Pentru aceasta nu trebuie să muţi munţii din loc, ci să aduci o mică schimbare in mişcarea gandurilor şi in stările inimii tale. Deşteaptă-ţi recunoştinţa, smereşte-te sub mana puternică, pocăieşte-te, indreptează-ţi viaţa.
Dacă te-a părăsit credinţa in pronia lui Dumnezeu, readu-ţi-o in suflet şi vei săruta dreapta lui Dumnezeu. Dacă ţi-ai pierdut simţul legăturii cu propriile păcate, ascute-ţi ochiul conştiinţei şi le vei vedea, iţi vei plăti păcatul şi vei umezi uscăciunea necazului cu lacrimile
pocăinţei.
Dacă ai uitat că amarul soartei pămanteşti răscumpără şi mai amarnica soartă veşnică, viază-ţi in minte acest gand şi, cu inimă impăcată iţi vei dori suferinţe, pentru ca, pentru micile suferinţe de aici, să te intampine acolo milostivirea veşnică a Domnului.
Este mult, oare? Este greu? Dar, in acelaşi timp, aceste ganduri şi sentimente sant legăturile care leagă crucea noastră de Crucea lui Hristos, din care se revarsă pentru noi puteri mantuitoare.
Fără acestea, crucea rămane tot in spatele nostru şi ne apasă, dar nu are putere mantuitoare, fiind despărţită de Crucea lui Hristos. Atunci nu mai santem purtătorii de cruce care se mantuiesc şi nu ne mai putem lăuda in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. […]
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments