Care e crucea ta ?-Pr Iachint al Putnei5 min de citit

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit celor ce voim sa-L urmam ca fiecare sa-si poarte crucea sa. 
 
Şi care sunt cele mai obisnuite cruci pe care le poarta oamenii ? Crucea casniciei, crucea cresterii copiilor, crucea fecioarelor, crucea vaduvelor, a batranilor, a bolnavilor, a pustnicilor si a tuturor necajitilor. Caci fiecare om isi are pe pamant crucea sa de dus, isi are partea sa de suferinta.
 Iar de felul cum isi duce crucea sa depinde insasi mantuirea sufletului sau. 
 
Voi cauta sa vorbesc intai de crucea celor casatoriti. Cu adevarat, grea si nu usoara este crucea casniciei. Ca cei injugati cu taina nuntii sunt datori sa-si duca cu multa rabdare, pana la moarte, crucea familiei. 
Cei casatoriti sunt datori sa-si pazeasca cinstea casei lor, sunt datori sa nasca copii si sa-i creasca in frica lui Dumnezeu. 
Sunt datori sa rabde atatea necazuri, dureri, lipsuri saracie, boli, frica, primejdie pentru viata si viitorul copiilor lor, ba uneori sa-si dea si viata pentru salvarea lor. 
 
Nu usoara este si crucea celor ce si-au ales sa traiasca in feciorie. Acestia toata viata trebuie sa-si

pazeasca simturile lor, sa se lupte cu gandurile rele, sa-si incinga trupul cu crucea postului si sa se roage neincetat.

Mai grea este crucea calugarilor. Acestia trebuie sa se lupte direct cu diavolii. Ei si-au ales sa traiasca o viata straina de a tuturor. Ei trebuie sa se lupte impotriva lor, sa rastoarne legile firii, sa urmeze ingerilor, sa imite pe Hristos, sa-i ajunga din urma pe sfinti. Ei au datoria sa se roage neincetat, sa-si faca buzele biserica si inimile tron dumnezeiesc. Ei au datoria sa-si infraneze trupul, mintea si toate simturile de la tot pacatul; adica sa-si imblanzeasca simturile, sa-si stapaneasca saltarile trupului si sa-si robeasca pe trup duhului. 
Sa fie cu plansul inlauntru, cu lacrimile in ochi, cu gandul la moarte, cu mintea in cer si cu inima la Dumnezeu.
 
 Greu de dus este si crucea batranetii, cand omul este parasit de toate: si de puteri, si de sanatate, si de copii, si de prieteni, si de bucuria vietii. 
Atunci, “cand vor pieri toate gandurile lui”, el trebuie sa se lupte cu frica mortii, cu mustrarea constiintei si cu duhurile rautatii care l-au robit in viata. 
 
Dar crucea suferintei, a bolilor, cine o va putea purta? Ca cei ce zac pe patul suferintei nu mai doresc nimic in viata, decat cate un pahar cu apa sa-si racoreasca arsita bolii. Ei nu mai nalucesc avere, nu mai vor case frumoase, nici cinste de la oameni. Nu mai vor sa se certe cu nimeni, nici sa se judece, nici sa se desfateze, nici sa se veseleasca. Ei nu pot sa mai guste din dulceata acestei vieti. Ci uscati de suferinta, arsi de focul durerii, deznadajduiti de desertaciunea acestei vieti, zac parasiti de toti pe patul suferintei, asteptand o zi mai senina pentru ei. Şi asa dorm putin, cu nadejdea vindecarii, dar de multe ori soarele nu mai rasare pentru ei niciodata.
Grea este si crucea vaduviei, a sarmanilor si orfanilor, ca toti acestia nu mai aud cuvant bun si glas de mangaiere in casa lor. Nu mai au paine calda pe masa lor, nu lemne la vreme in vatra lor, nu ban de prisos in mana lor, nu haina groasa in cuierul lor. De peste tot aud cuvinte de ocara, de ras si de necinste. Şi asa, cu durere isi mananca painea lor, cu lacrimi isi uda perna lor si cu suspinuri isi trec zilele lor. Numai Dumnezeu ii mangaie si-i intareste in drumul vietii lor.
 
 Şi asa, fratilor, fiecare crestin isi are de dus o cruce in viata aceasta. Iar cine spune ca nu simte greutatea crucii sale, acela mincinos este si rob al veacului acestuia. Iar cine nu vrea sa-si ia crucea si sa urmeze lui Hristos, acela strain este de Hristos si nu va vedea fata Lui in veac.
Daca viata noastra este o cruce si daca numai prin cruce putem ajunge la Dumnezeu, ne putem mantui, apoi avem datoria sa ne purtam fiecare crucea vietii pe care ne-a randuit-o bunul nostru Mantuitor. 
Iar cine vrea sa-si usureze crucea sau chiar sa si-o lepede pe cale, acela tradator este si va fi judecat cu Iuda vanzatorul. 
Parintii care vor sa-si usureze crucea casniciei omorandu-si pruncii lor, aceia nu sunt crestini, ci ucigasi, si cu acestia vor fi judecati. 
Fecioarele si vaduvele care isi pierd rabdarea in focul ispitelor si-si leapada crucea, facand-se casa a dezmierda­rilor mai inainte de legiuita nunta, acelea roabe sunt ale lumii, iar nu mirese ale lui Hristos.
 Bolnavii si batranii care se deznadajduiesc de viata lor, care cartesc in suferinta lor, care se blesteama in asternutul lor, care isi doresc moartea si nu se lasa in voia Domnului, aceia cu grea moarte se sfarsesc si nu vor scapa de osanda. 
Pastorii si pustnicii care nu-si pazesc dregatoria lor, care isi calca juramantul lor, care dorm in toiegele lor, care beau si se veselesc, in timp ce turma lor este sfasiata de lup, aceia mai grea osanda decat toti oamenii vor lua. Caci “sluga care cunoaste mult, mai mult se va bate”. 
Iar daca vrem sa scapam de toate acestea, sa ne ducem cu rabdare si credinta crucea vietii.
Tacuti, smeriti, linistiti, cu rugaciunea in minte si cu privirile spre cer, sa mergem pe urmele Domnului.
 Nimeni sa nu se imputineze, nimeni sa nu carteasca. Putin mai avem de urcat si vom ajunge sus. Acolo ne vom odihni. Dumneavoastra, parintilor, truditi-va ziua si noaptea pentru hrana si buna crestre a copiilor; mare rasplata veti lua daca veti face din ei crestini buni si fii credinciosi Bisericii si societatii.
 Lasati copiii, cat sunt mici, sa se joace, sa se bucure, sa slaveasca pe Dumnezeu, caci ei imita pe ingeri. Nu le spuneti necazurile pe care le aveti. Ascundeti-va lacrimile de ochii lor. 
Şi asa, fiecare sa urmeze Domnului nostru Iisus Hristos. 
Cei bolnavi sa ceara rabdare, batranii mangaiere, saracii hrana, vaduvele adapost si cu totii mantuire.
 Nimeni sa nu fuga de langa Domnul, nimeni sa nu se rusineze de crucea si ranele Lui.
Caci mantuirea noastra si a lumii numai prin cruce si prin rane se va savarsi. Amin.
Parintele Iachint al Putnei
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments