Sunt credinciosi care…4 min read

Primul lucru pe care l-am aflat despre Dumnezeu a fost ca Dumnezeu sta pe nori si are o scara mare cu care se suie in cer. Eram copil si poate ca mi-ar fi placut sa fie asa. Tatal meu insa mi-a scos repede din cap aceasta imagine copilareasca, zicandu-mi ca norii sunt formati din vapori de apa si ca nimeni nu poate sa stea pe ei, ca pica jos. Acelasi lucru mi l-a spus si invatatoarea la scoala. Gagarin, dupa ce a zburat in cosmos, mi-a zis ea, nu a vazut acolo nici un Dumnezeu. De atunci am ramas convins ca Dumnezeu este o mare minciuna.

Eu am crescut in familia unui propagandist de “ateism stiintific”, care a facut filozofia la Leningrad, si am fost educat sa cred ca Dumnezeu e o inventie. Aveam pentru aceasta o multime de dovezi. Era plina casa cu carti despre grozavia Inchizitiei, despre scarnaviile pe care le faceau calugarii prin manastiri, despre popii care mancau gainile vaduvelor in post.

Credeam toate acestea si ma intaream in aceasta credinta. Credeam, pentru ca tot ceea ce citeam in acele carti si tot ce imi spunea tatal meu le vedeam in realitate la credinciosi si, mai ales, la preoti. Vedeam atata lipsa de omenie la toti cei care se numeau pe sine slujitori ai lui Hristos.
Dar Dumnezeu m-a luat, cand ma asteptam mai putin, si m-a facut calugar, chiar slujitor al altarului Lui. Totusi, eu nu pot arata nici un preot cu degetul ca sa zic: “Cutare m-a convertit la Hristos”.

Nu spun ca nu am cunoscut preoti, am cunoscut si chiar am stat cu ei la masa. Am cunoscut preoti, dar nici unul dintre ei nu mi-a vorbit despre Hristos.

Eu tot nu ma mai satur sa ma uit la Biserica lui Hristos din afara, ca un necredincios, si sa ma minunez de “vrednicia crestinismului si de nevrednicia crestinilor”, dupa cum se exprima un arhimandrit rus din secolul trecut. Cat de ascuns este Dumnezeul crestinilor! Dar pana a ajunge sa
cunosti vrednicia crestinismului, te izbesti de nevrednicia crestinilor, ca de o vama nesuferita, pe care putini au rabdare sa o treaca.

Prejudecatile despre falsitatea crestinismului, pe care omenirea le-a fabricat cu genialitate, sunt cred ca cea mai mare ispita pentru omul contemporan. Iar cei care niciodata nu mai obosesc inmultindu-le sunt chiar credinciosii si preotii.

Cel mai mult ma nedumereste la credinciosi, si pana astazi, stupoarea pe care o arata atunci cand aud ca cineva nu crede in Dumnezeu. “Vai, cum sa nu credeti in Dumnezeu? Da’ se poate?” Dar ce ai facut tu, credinciosule, ca fratele tau sa creada in Dumnezeu? Aceasta intrebare si-o pun foarte putini.
Cat de mult poate sa scarbeasca agresivitatea credinciosilor, modul ingamfat in care ii ataca pe necredinciosi. “Artistii sunt niste rataciti si indraciti; oamenii de stiinta, de fapt, nu stiu nimic!” etc. Dar toate se spun cu atata incultura si, ceea ce este chiar infricosator, cu satisfactia demonica ca aceea nu se vor mantui.

Marturisesc ca eu insumi am fost furat de acest val, din cauza cartilor pe care le citeam la pasirea mea in crestinism. Este un prilej pentru mine, asadar, sa aduc si public pocainta mea in fata celor pe care i-am jignit in vreun fel in articolele mele de inceput, oameni de cultura sau fete bisericesti. Ii rog sa puna totul pe seama ravnei de inceput si sa ma pomeneasca in rugaciunile lor.

Poate ca acestea toate m-au facut sa propun un fel de cod al misionarului ortodox, dupa exemplul Sfintilor Parinti. Exista o multime de carti care il invata pe credincios cum trebuie sa se comporte in biserica, cum sa aprinda lumanari, cum sa scrie pomelnice, cum sa-si faca semnul crucii. Dar nu prea exista carti care sa-l invete pe credincios cum trebuie sa se comporte in afara bisericii, desi, dintr-o saptamana intreaga, acesta petrece in biserica doar doua ore.

Este un indemn de a renunta la tot ce este de prisos si fals in viata noastra. Dumnezeu S-a facut om si a vietuit printre oameni, in timp ce noi ne separam de ei, devenind niste paiate cu chipuri de falsa evlavie. Cred ca e timpul sa ne inomenim si noi, cum a facut-o odinioara Dumnezeu, si sa pornim in cautarea aproapelui nostru pierdut.

Pr Savatie Bastovoi-In cautarea aproapelui pierdut

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments