Psalmul 33:
Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele (v. 10).
grăitori de adevăr, iar nu grăitori de minciună?
Dacă acceptăm acest lucru pur şi simplu, atunci cele spuse se dovedesc clar a fi o minciună: căci nici Avraam, nici Isaac, nici Iacov şi nici chiar cel ce a grăit acestea nu au fost vreodată săraci, ci, dimpotrivă, au avut întotdeauna din belşug toate bunurile şi toată bogăţia.
Pe de altă parte nu toţi cei care L-au căutat pe Domnul au avut toate bunurile. Martorul adevărat al acestui lucru este acela care spune:
Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim (I Cor. 4,11).
Cum să înţelegem acestea corect?
Acestea trebuie să le înţelegem duhovniceşte şi pot fi tâlcuite în sensul următor: cei ce
au fost înainte bogaţi în daruri duhovniceşti sunt iudeii, care au avut din belşug dogmele
cunoaşterii neîntinate a lui Dumnezeu şi harul proorociei, care se pogora de sus peste Sfinţii
lor Prooroci.
Mai târziu însă, ei au pierdut toate acestea din pricina necredinţei lor, cu care au
îndrăznit să stea împotriva Mântuitorului tuturor, a lui Hristos Dumnezeu.
Prin cei care Îl caută pe Domnul şi abundă în toate bunurile duhovniceşti îi vom înţelege pe cei ce cred în Hristos: pe Apostoli, pe Prooroci, pe Mucenici, pe Cuvioşi şi pe Drepţi şi, în general, pe toţi
oamenii care se numesc creştini şi asupra cărora S-a pogorât Preasfântul Duh şi i-a umplut şi
îi umple totdeauna cu toate darurile înţelepciunii şi cugetării dumnezeieşti.
