Barbatul si femeia merg unul spre celalalt, cunoscandu-se unul pe celalalt, revelandu-se unul celuilalt pentru o impreuna inaltare. Nimic nu este necesar sa innobileze sau sa legitimeze acest sens care se impune imparateste prin el insusi.
Femeia are darul ei de a fi, modul ei propriu de existenta, darul de a-si urzi intreaga fiinta din legatura ei aparte cu Dumnezeu, cu ceilalti si cu ea insasi. Mai interiorizata, femeia isi depaseste limitele fiintei pentru a face din aceasta o simfonie pura si limpede. Ea umple lumea cu fiinta sa, cu prezenta ei stralucitoare.
Barbatul, dimpotriva, iese din fiinta lui, umple lumea cu energiile lui creatoare, fiind stapan si domn. Langa el, femeia il sustine si il ajuta. Ea ii este deopotriva sora, sotie, mama, fiica, amanta.
Femeia, „slava barbatului”, poarta a cerului si a raiului, in curatia ei luminoasa, este ca o oglinda care reflecta chipul barbatului, i-l dezvaluie lui insusi si prin aceasta il corecteaza.
Astfel, ea il ajuta pe barbat sa inteleaga si sa realizeze sensul propriei sale fiinte, ea il implineste descifrandu-i destinul, caci prin femeie, barbatul devine mai lesne ceea ce este el.
Barbatul este totdeauna inclinat sa poetizeze femeia si ramane un incorigibil romantic; femeia este cea care iubeste barbatul pentru ceea ce este el si asa cum este el.
Femeia, „surasul lui Dumnezeu”, este imaginea sufletului in adoratie, fiinta umana devenita rugaciune. In simbolistica crestina, femeile sunt denumite „altar” si reprezinta rugaciunea.
Femeia, prin fiinta-i rugaciune, apara cu acoperamantul ei matern viata, o ia intre mainile ei si o inalta spre Dumnezeu.
Barbatul se prelungeste in lume prin actiune. Femeia o face prin daruirea de sine.
Daca barbatului ii este caracteristic verbul „a actiona”, verbul femeii este „a fi”, ceea ce corespunde starii de sfintenie prin excelenta. Sa apere lumea ca mama si sa o purifice ca fecioara, dandu-i acestei lumi un suflet, sufletul ei, aceasta este vocatia oricarei femei.
Barbatul patrunde in aceasta lume, o sfinteste si o transforma in Imparatie.
Barbatul este simbolizat prin arc, iar femeia – simfonie – prin lira. Lira este un arc sublimat, arc cu mai multe coarde, ea canta viata. Paternitatii divine, simbol al fiintei lui Dumnezeu, ii raspunde in mod direct maternitatea feminina ca deschidere spirituala a naturii umane, capacitatea ei de a fi receptiva fata de Divin.
Doua suflete astfel unite nu au a se teme de nimic. Cu intelegere, pace si iubire reciproca, indragostitii traiesc minunea. Ei se inalta, la adapostul zidului de nepatruns care ii apara si care este iubirea de Dumnezeu.
Calea este stramta, poate cea mai stramta, caci trebuie parcursa in doi. Iubirea ii face mai limpezi ca diamantul; navigatori in plenitudine, ei se indreapta catre slava fara de margini, atragand tot mai mult gratia lui Dumnezeu.
Paul Evdokimov – Taina iubirii
CategoriiFamilia