Cum ar putea fi evaluat un gând ca fiind bun? Cel rău e mai evident; dar cel bun?
Cred că e o mare problemă, ca să fim oneşti cu noi înşine, mai ales pentru cei care vieţuiesc la un nivel foarte jos, adică grosier. O mare problemă începe să devină când urcă cineva la lupta foarte subţire. Cum spun şi Părinţii: „La subţirimea gândurilor, puţini Părinţi ajung”.
Dar la vieţuirea asta a noastră cred că nu sunt probleme mari, că toţi simţim că, dacă-mi vine gândul să mănânc, de exemplu, şi am mâncat deja, acela nu-i un gând bun.
Dacă-mi vine gândul să plec şi nu am o treabă, acela nu-i un gând bun. Sigur, nu e foarte greu de văzut că, de obicei, gândurile dominante din mintea fiecăruia şi din inima fiecăruia sunt stârnite de patimile dominante. Asta-i foarte important.
Deci un om care-i deja capacitat de patima desfrâului va fi cercetat continuu de gânduri desfrânate: şi când vede o femeie, şi când n-o vede, și când vede pe cineva mai serios, şi când vede pe cineva mai neserios, şi când mănâncă, şi când bea, şi când doarme, şi când se scoală
Cineva care este cuprins de patima iubirii de arginţi, de exemplu, acela va fi dominat de gândurile
care izvorăsc din această patimă: cum să economisească, cum să se lăcomească la bani, cum să facă mai mulţi, cum să adune, cum să înşele, tot timpul.
Cineva care este dominat de duhul stăpânirii, adică al iubirii de stăpânire, tot timpul va fi preocupat de cum să se impună în relațiile cu ceilalți, începând cu cel de aproape, soțul sau soția, și ajungând până la preocuparea de a conduce mulțimi de oameni.
Dacă cineva îşi face această analiză şi îşi identifică patimile, atunci nu e greu să identifice şi gândurile, care sunt rele şi care sunt bune.
Există şi un nivel unde este foarte greu să distingem gândurile, de aceea a lăsat Biserica noastră şi Dumnezeu i-a luminat pe Părinţii noştri ca să existe practica confruntării cu duhovnicul.
Atunci când suntem în dilemă, mergem şi întrebăm: „Părinte, ce să fac?”.
Marii Părinţi ai pustiului fac lucrul ăsta: „Părinte, am gândul să cercetez pe Avva cutare, e bine sau nu e bine?” (care, în sine, poate să fie gând bun, dar în contextul foarte concret al persoanei în cauză poate să fie vătămător).
Un Părinte de la Pateric cinci ani de zile a testat un gând dacă să meargă să cerceteze pe un alt Părinte. Cinci ani de zile! Şi, după cinci ani de zile, trage concluzia că e bine să meargă.
Deci un gând în sine poate să fie bun, că merg la un Avvă, dar poate să fie şi un gând viclean, că mă scoate vrăjmaşul din chilie, de exemplu, şi pe drum, până ajung la Bătrân, mi se întâmplă o ispită. Eu cred că nu suntem la acel nivel – puţini dintre noi vor fi fiind, că sunt oameni ai lui Dumnezeu peste tot care să fie atât de sensibili şi atât de curaţi încât să ajungă să aibă o bătălie în a distinge gândul, care-i bun şi care-i rău.
Eu cred că noi le ştim foarte bine, n-avem însă sensibilitatea să le sesizăm, nici nu suntem atenţi când ne-a capacitat un gând rău, şi-am şi făptuit gândul rău!
CategoriiFără categorie
