Duminica a II-a dupa Rusalii. Urmarea lui Hristos7 min read

Parasind Iordanul, Iisus s-a intors in Galileea, iar mai tarziu paraseste Nazaretul pentru a locui in Capernaum, in preajma lacului Ghenizaret. Aici, pe tarmul „marii”, s-a petrecut, in imprejurari cu totul deosebite, evenimentul pe care ni-l istoriseste Sfanta Evanghelie de astazi: chemarea la Apostolat a celor dintai ucenici.

Ucenicii despre care ne vorbeste Sfanta Evanghelie de astazi ca au fost chemati de Mantuitorul la apostolat sunt fratii Simon-Petru si Andrei, fiii lui Iona, si Iacob si Ioan, fiii lui Zevedeu. Ei auzisera si inainte despre Iisus, caci fusesera ucenici ai Sfantului Ioan Botezatorul, cel care marturisea despre El ca este „Mielul lui Dumnezeu”, ca este Mesia cel prezis de prooroci. „Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni” – sunt cuvintele cu care Iisus i-a chemat la slujirea apostoliei. Ei au raspuns indata la aceasta chemare „lasand indata luntrea si pe tatal lor, si au mers dupa dansul” (Mat. 4, 22).

Cuvantul „indata” din cele doua intamplari de mai sus, cuprinde intreaga taina a biruintei crestine.
Prefacerile savarsite in ordinea pamanteasca, rasturnarea paganismului adanc si puternic infipt in inima societatii de atunci, precum si propasirea infaptuita veac dupa veac, de Biserica crestina, isi gasesc lamurire in acest cuvant, care cuprinde in el suma insusirilor sufletesti a celor alesi pentru propovaduirea Evangheliei.

Mai inainte de a fi Apostoli, au fost pescari. Iisus a facut din ei pescuitori de suflete pentru imparatia lui Dumnezeu. Slujba lor a cuprins trei elemente: mai intai chemarea, apoi pregatirea si, in sfarsit, trimiterea. Pentru ei, era primul lor contact cu Cuvantul vietii, cu „Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul ce vine in lume” (Ioan 1, 9).
In noaptea asteptarilor si-n umbra cautarilor, le-a patruns in suflet o raza de lumina, o dumnezeiasca scanteie. S-au atasat de Domnul si L-au insotit in calatorie spre Galileea. Au participat la nunta din Cana Galileei, unde a facut Domnul inceputul minunilor” si si-a aratat slava Sa”, iar ei au crezut intr-Insul (Ioan 2, 11).

L-au urmat apoi, in Capernaum (Ioan 2, 12), iar de Pasti, la Ierusalim, unde Domnul si-a aratat puterea de Fiu al Tatalui ceresc, izgonind pe vanzatori din Templu si prevestindu-Si moartea si invierea (Ioan 2, 14-20).

Inainte de a se inalta la cer, Iisus le-a grait multe, in pilde si direct. Le-a incredintat multe taine si invataturi, unele nescrise in Evanghelii si pastrate doar in traditia sfanta a Bisericii. Dupa inviere, timp de patruzeci de zile, a vorbit cu ei despre imparatia lui Dumnezeu (F. Ap. 1, 3). La doi dintre ucenici, Luca si Cleopa, calatori spre Emaus, in ziua Invierii, mergand cu ei fara ca acestia sa-L cunoasca, Iisus „le-a talcuit, incepand de la Moise si de la toti proorocii, toate pasajele din Scripturi (despre El)” (Luca 24,27). Nici faptele, nici cuvintele lui Iisus nu sunt cuprinse toate in Sfintele Evanghelii (Ioan 20, 30). Le-a pastrat cu grija traditia sfanta a Bisericii, asa cum le-a primit din gura acestor Martori credinciosi si Apostoli ai lui Iisus.

Intreg acest interval de timp, cu toate faptele vazute cu proprii ochi (I Ioan 1, 1) si cuvintele auzite din gura Celui care a vorbit ca nimeni altul (Ioan 7, 46), a fost pentru Apostoli o scoala aleasa, un mijloc de pregatire pentru chemarea despre care ne istoriseste Sfanta Evanghelie de azi.
Intrarea Apostolilor in misiunea pentru care au fost pregatiti de Domnul, a vesti in lume Evanghelia imparatiei lui Dumnezeu si de a conduce Biserica cea „una sfanta, soborniceasca si apostoleasca”, a avut loc abia in ziua Cincizecimii, cand au primit puterea Duhului Sfant, fagaduit lor de Mantuitorul, de a-I fi „martori in Ierusalim si in toata Iudeia si in Samaria si pana la marginile pamantului” (F.Ap. 1, 8).

Multimi nenumarate au intrat in mreaja cuvantului lor, care vestea invierea si legea Noului Asezamant, adusa in lume de Fiul lui Dumnezeu. Legea Noului
Asezamant se cuprindea in „porunca noua” (Ioan 13, 34), a dragostei de aproapele, pe care a asezat-o Hristos ca principiu suprem la temelia vietii crestine. Dumnezeu, fiind „lumina” (I Ioan 1, 5) si „dragoste” (I Ioan 4, 8), cere la cei ce-L numesc „Tata” si au primit harul de a se numi „fii ai lui Dumnezeu”, sa umble in lumina, adica sa iubeasca pe aproapele, caci, dupa cum spune Sf. Evanghelist Ioan, „cine iubeste pe fratele sau ramane in lumina, iar cel ce uraste pe fratele sau este in intuneric si nu stie incotro se duce, pentru ca intunericul a orbit ochii lui” (I Ioan 2, 10).

Pe temeiul legii celei noi, Sfintii Apostoli au propovaduit popoarelor dreptatea, dragostea, libertatea, egalitatea, fratia, intr-ajutorarea, ospitalitatea, pacea, bucuria, cumpatarea,
bunatatea, mila fata de suferinta altuia, duhul de jertfa pentru apararea inaltelor idealuri, formand, in lumina acestor inalte principii morale, trasaturi specifice si caractere vrednice de admirat si urmat.

Raspandirea Evangheliei este lucrul Apostolilor de atunci si a celor ce le-au urmat, dar darul Duhului Sfant este acela care a lucrat prin ei.
Chemarea lui Iisus nu avea in sine nimic din chemarea dulceaga si ispititoare a chemarilor la castiguri ieftine si placeri trecatoare ale vietii. Ea era o chemare sfanta la o munca grea, de mari raspunderi, o chemare la supunere, la privatiuni, la suferinte si jertfe, in vederea dobandirii bucuriilor vesnice (Mat. 24, 9; Ioan 16, 33).

Coborarea Sfantului Duh peste pescari i-a intarit cu putere de sus, le-a dat intelepciune si, plini de curaj nemaiintalnit, pornesc sa propovaduiasca Evanghelia la toate popoarele, in niste conditii care ii depaseau total. Faptele Sf. Apostoli ne vorbesc despre ravna, elanul, ostenelile si necazurile pe care le-au avut de intampinat in propovaduirea Evangheliei. Prin puterea si lucrarea Sfantului Duh ei au devenit cu adevarat ceea ce le spusese mai inainte Dumnezeiescul Mantuitor: „sare a pamantului”, „lumina lumii” si „aluatul cel nou” care dospea o framantatura noua, o viata noua si necunoscuta pana atunci – de sfintenie, de iubire, pace, iertare si slujire devotata a lui Dumnezeu si a semenilor.

In fiecare pagina din Faptele Apostolilor razbate duhul apostolului si misiunii crestine, exprimat de Sf. Apostol Pavel: „Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Oare necazul sau stramtoarea sau prigoana sau foametea sau golatatea sau nevoia sau sabia?” (Rom. 8, 35).

„Pentru ca sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici capeteniile, nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare…
nu pot sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu cea intru Hristos Iisus, Dumnezeul nostru” (Rom. 38-39).

Misiunea Sf. Apostoli pentru intemeierea, existenta si dezvoltarea Bisericii este atat de importanta, incat una din insusirile fiintei Bisericii este apostolitatea. De aceea noi marturisim: „Cred intr-una Sfanta, soborniceasca si apostoleasca
Biserica”, condusa de Iisus Hristos, capul ei nevazut, dar prezent in ea prin toate lucrarile Duhului Sfant. Biserica sta pe temelia Apostolilor (Efes 2, 20), piatra cea din capul unghiului fiind Iisus Hristos.

Chemarea la slujba apostoliei au preluat-o de la Sf. Apostoli urmasii lor legitimi – episcopii si preotii.
In fata obiectiilor unor crestini rupti de Biserica, care sustin ca taina preotiei nu are temeiuri dumnezeiesti si ca toti pot fi preoti, noi marturisim adevarul constatat la chemarea Apostolilor, ca Mantuitorul a ales din multimea de ucenici pe cei 12, carora le-a zis: „Precum m-a trimis pe mine Tatal si eu va trimit pe voi. Si graind aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis: luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora la veti tine, vor fi tinute” (Ioan 20, 21-23). Sf. Apostoli au transmis aceasta putere primita prin darul Sf. Duh episcopilor si preotilor, incat darul si Taina preotiei este ca un „fir de aur” care leaga preotia apostolica de preotia crestina pana la sfarsitul veacurilor.

Chemarea: „Veniti dupa mine si va voi face pe voi pescari de oameni” a avut ecouri in sufletele Apostolilor si ale urmasilor acestora. Calendarul Bisericii noastre este plin de nume care au raspuns cu toata fiinta si viata lor la chemarea apostolatului crestin, devenind exemple si pilde vii de dragoste slujitoare fata de Dumnezeu, fata de Biserica si fata de oameni.

Sa ne pastram in deplina unire sfanta noastra credinta ortodoxa, pe care stramosii nostri au primit-o prin gura Apostolului celui „intai chemat” Andrei, incredintandu-ne-o ca pe o mostenire de mare pret. Ea ne-a fost putere, cheag de unire in trecut si odraslitoare de stralucire in infaptuiri. S-o pastram curata, vie si sfanta, pentru desavarsirea noastra, pentru mantuirea noastra.

Fireste, urmarea lui Hristos nu-i sarcina usoara. Trebuie jertfa, lepadare de sine, rabdare, dorinta de mantuire. Dar nimic sa nu ne opreasca de a face lucrurile lui Dumnezeu. Valoarea nu sta in a gasi ceva usor, ci de a apuca drumul care duce la mantuire, la comuniune cu Cel care ne-a rascumparat si ne-a chemat: „Veniti la mine”. Si atunci, vom putea spune, ca si sfintii, care L-au urmat pe Iisus: O, ce minunata este viata pe care ne-o da Iisus! Singura viata adevarata nu este decat in slujba lui Iisus! Aceasta este chemarea lui Iisus pe care ne-o face Sf. Evanghelist de astazi. Amin.

Pr. Ion Carciuleanu

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments