T

Taina legaturilor reciproce ale omului si despre orbirea omeneasca

Mi s-a intarit convingerea ca noi toti, oamenii, suntem orbi intr-o oarecare masura. Vedem doar oarecare particica din viata lumii si facem deductii avand doar aceasta vedere partiala. Aceasta vedere individuala, partiala, il stapaneste pe om atat de puternic, incat nu mai poate judeca decat dupa modul in care intelege sau vede lucrurile. Ca urmare a acestei orbiri firesti, noi toti, fara exceptie, nu intelegem cand ranim pe altii, cand le ruinam viata, cand ii judecam dupa bunul nostru plac. Noi stim ca la baza constiintei noastre personale sta dorinta de bine, cautarea desavarsirii si, in virtutea increderii in dreptatea cautarii noastre, suntem inclinati sa ne indreptatim pe noi insine. Si aceasta este suferinta noastra comuna. De aici rezulta conflictele nerezolvate din intreaga lume deoarece fiecare se indreptateste pe sine insusi, respingand dreptatea celui ce sta impotriva lui.

Nu stiu cine a fost primul care, printr-o miscare vazuta sau nevazuta a inimii a pricinuit ranirea unui alt suflet. Stiu doar ca lumea se poate mantui doar asa: Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Aceasta putere de a ierta ranile provocate noua vine de la Duhul Sfant. Ea a fost fireasca omului pana la cadere, dar acum ea este un dar mai presus de fire. Noi nu putem ierta cu toata taria durerea traita de noi.
 Si precum voiti sa va faca oamenii, faceti-le si voi asemenea. Aceasta este scoala noastra, aceasta este calea catre cunoasterea vietii universului, calea spre insusirea invataturii lui Hristos, ramasa pana acum neinteleasa si mutilata de patimile noastre, de orbirea noastra.
 Iarta-ma si daruieste-mi iubirea ta.
Cuv Sofronie Saharov

CategoriiFără categorie
0 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.