Sfânta Biserică ortodoxă vorbeşte astăzi despre convorbirea lui Iisus Hristos pe care o poartă cu o femeie din Samaria, din cetatea Sihar, la fântâna lui Iacov, Hristos stă de vorbă cu femeia aceasta care făcea parte dintr-o provincie pe care evreii o ocoleau, samaritenii fiind socotiţi de ei inferiori lor, ei nevrând nici să calce pe pământurile samarinene, darămite să mai şi vorbească cu ei.
Faptul acesta reiese şi din evanghelie, căci însâşi femeia se miră că Hristos stă de vorbă cu ea.
Dar Hristos îi vorbeşte acestei străine, şi o roagă să-i deie apă să bea, făgăduindu-i că El poate să-i dea apa cea vie, din care dacă va bea nu va mai înseta în veci.
Femeia este neîncrezătoare la început, însă când Iisus Hristos îi descoperă că ea trăia în păcat , schimbând pe rând cinci bărbaţi cărora le devenise nevastă, aceasta crede că El este Mesia şi fuge în sat propovăduindu-L. . Şi aici e lucru minunat , că cetăţenii Siharului, deşi aud şi văd o femeie uşoară, ca să nu spunem neînfrânată, propovăduind pe Mesia, o cred, că aşa zice Scriptura, că au crezut pentru cuvântul femeii care zicea: veniţi am aflat pe acela despre care au scris proorocii, El mi-a spus mie toate câte am făcut.
Iisus Hristos adesea s-a folosit în propovăduirea evangheliei de mijloacele cele slabe ca să le ruşineze pe cele tari. S-a folosit de pescari şi a ruşinat pe marii învăţaţi şi filosofi ai lumii; în faţa urii nestăvilite El a pus iubirea, şi a câştigat universal, în faţa armelor şi a oţelului săbiilor prigonitorilor creştinismului El a aşezat sângele martirilor, al mucenicilor, şi a biruit.
Singura poruncă pe care au primit-o ucenicii direct de la Hristos: Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum Eu v-am iubit pe voi” Şi iată-l dar şi astăzi făcând din femeie, apostol.
Femeia samarineancă de astăzi nu este caz singular de apostol femeie. Priviţi în Sfânta Scripturăşi veţi vedea cum femeile mironosiţe, când ucenicii l-au părăsit de frica iudeilor pe Hristos, ele i-au rămas aproape şi l-au însoţit în drumul durerii şi suferinţei Sale până pe Golgota. Atunci ele au văzut şi au mărturisit cu putere despre felul în care l-au răstignit evreii.
Ele l-au îngropat, ele l-au uns cu mir, ele au venit primele la mormânt, când încă era întuneric, şi au fost primele vestitoare ale învierii. O avem apoi pe sfânta Împărăteasă Elena, mama sf Constantin cel Mare, care este şi ea o femeie-apostol, şi prin care creştinismul a triumfat după 300 de ani de prigoane. Femeia-apostol trăieşte şi astăzi şi pe jertfa ei şade temelia bisericii creştine.
Femeia Apostol este cea care ne umple bisericiile la sfintlele slujbe, cea care duce tradiţiile creştine mai departe, cea care naşte sfinţi, învăţând copiii legile creştin-ortodoxe, şi formându-I oameni, de la leagăn până la mormânt.
Femeia-apostol este cea care ne prohodeşte morţii noştri, care ne leagănă nepoţii învăţându-i Ortodoxia la gura sobei; femeia apostol face din bărbatul ei om de nădăjde, de iubire, de credinţă.
De ce oare au crezut atât de repede cuvintele acestei femei şi au venit să vadă şi să vorbească şi ei cu un evreu cu care altfel nu aveau părtăşie?
Ba l-au mai invitat şi să steie de vorbă cu ei , în cetatea lor, rămânând acolo Hristos câteva zile, învăţându-i despre Împărăţia cerurilor, despre pocăinţă, şi vindecându-le bolnavii. Ce altceva face dintr-un om apostol dacă nu harul Duhului Sfânt?
Hristos Dumnezeu are puterea de a face din uscat verde, dintr-un om cu moravuri uşoare un om virtuos, de aceea , de câte ori vedeţi oameni care vă par inferiori în ochii voştri, aminţiţi-vă cărui Dumnezeu slujiţi, cărui Dumnezeu vă rugaţi, în numele cărui Dumnezeu v-aţi botezat, în numele Dumnezeului Iubirii.
Evanghelia de astăzi poate fi un îndemn la a nu mai judeca oamenii după un moment al vieţii lor. Pentru că, iată toate sunt trecătoare şi schimbătoare în această viaţă: Timpul, moda, vremurile, moravurile, însă cel mai iute se schimbă omul, fraţi creştini.
Noi, fiecare ne schimbăm sufleteşte, sentimental vorbind cel mai iute. Ai mărturisim iubirea cuiva şi tot astăzi putem să înşelăm iubiri, să le rănim.
Astăzi ne rugăm aici , în biserica lui Dumnezeu, cu gura şi cu mintea, şi cu inima, şi tot astăzi cu aceaşi gură minţim pe om, pe noi şi pe Dumnezeu cu aceeaşi gură, tot astăzi ticluim vicleşuguri şi judecăm şi osândim pe alţii cu aceeaşi minte, şi urâm sau ne mâniem sau poftim pofte pătimaşe, vinovate cu aceeaşi inimă cu care ne-am rugat .
Astăzi femeia samarineancă a fost şi neîncrezătoare, şi apostol, şi femeia multora dar şi propopovăduitoarea lui Hristos în faţa unei cetăţi întregi.
De aceea ori-de-câte-ori vedem oameni făcând fapte care nu le fac cinste, să nu îi judecăm, ci să ne rugăm pentru ei, iar de ne sunt apropiaţi, să-i indreptăm pe unii ca aceştia cu duhul blândeţii, luând seama să nu cădem şi noi în aceeaşi ispită, aşa cum ne îndeamnă sfântul apostol Pavel.
Şi să ştiţi, fraţi creştini că Dumnezeu nu e doar un Dumnezeu al iubirii, ci şi unul al dreptăţii. Şi în dreptatea Lui, dacă noi judecăm pe alţii, ne dă nouă să cădem în aceleaşi ispite.
Vezi pe cineva fumând, şi tu , nefumător fiind îl faci în sinea ta vrednic de iad, uitând însă câte fumuri ale mândriei îţi afumă atunci conştiinţa amorţindu-o şi nemailăsându-o să îţi arate minicmea ta sufletească, incapacitatea ta de a vedea şi ai iubi frumosul din acel om.
Vezi pe cineva beat şi-ţi vine a râde sau ai repulsii? Nu te gândeşti la lipsurile sufleteşti ale lui, la drama vieţii care l-a împins spre această patimă. Ţi-e mai uşori să-l judeci decât să îl spijini, să îl iubeşti pentru calităţile lui, şi să-l ajuţi în neputinţele lui.
Auzi despre o femeie că a ajuns să facă avort, şi tu deja o vezi cumarde în flăcările iadului, dar nu ştii în câte flăcări a a rs ea până să ia decizia aceasta. Şi nu încurajăm crima aceasta care a făcut din ţara aceasta ortodoxă un pământ campion la pruncucideri, dar nu trebuie să ne îngăduim a judeca femeia pentru că bărbatul a creat o societate care a ajuns să o împingă pe o mamă să devină criminalul propriului copil.
Spovedim bărbaţi care nu ştiu dacă soţiile sau fetele lor au făcut avorturi, şi asta nu pentru că femeia s-a ascuns, ci pentru că lor nu le-a păsat. Ba se mai uită şi miraţi cum îndrăznim să-i întrebăm pe ei , bărbaţi , dacă sunt complici la avorturi.
Vezi oameni cerşind , şi ţi se par întregi, şi îi trimiţi la muncă osândindu-i în sinea ta, însă tot aşa, nu şti câtă tragedie şi ce dramă i-a aruncat acolo, în stradă să steie cu mâna întinsă. Şi dacă numai lenea le-ar fi motivul, nu credeţi că sunt şi alţii responsabili? părinţii, sistemul, şi sistemul nu e ceva abstract, e creat de oameni.
Femeia de astăzi, până să se întâlnească cu Hristos, şi să-i ardă inima de iubirea Lui, şi să îl propovăduiască lumii ca pe Mesia cel aşteptat, a încălzit piepturile a cinci bărbaţi.
Câţi n-or fi judecat-o până astăzi , când au auzit-o vorbind, s-or fi şi mirat de ce zice, or fi având scepticismul lor de a o crede că tocmai cu ea, o imorală şi-a ales Dumneeu să vorbească la fântâna lui Iacov.
O, cât de adesea ne purtăm şi noi asemenea, şi aceasta pentru că nu mai ştim şi nu mai credem cu adevărat în Iisus Hristos, creştinismul nostru nu mai este viu, când ne uităm în putregaiul inimii noastre încercăm să ne amintim că Dumneeu ne iubeşte, şi trebuie să ne iubească aşa cum suntem, e obligat să o facă, iar când ne uităm spre alţii, la defectele, la patimile, la neputinţele lor, ne amintim că Dumnezeu e drept şi trtebuie să-i pedepsească, să-i biciuie, să-i ardă-n iad.
Nu fraţi creştini. Nu pentru aceasta ne-a creat Hristos, ci pentru Împărăţia lui cea sfântă. Şi împărăţia lui este o împărăţie care începe în inima noastră. Haideţi ca să ne amintim că inima noastră este o grădină care se pregăteşte pentru primăvara veşniciei. Trebuie săpată, trebuie plivită, trebuie curăţată de bălăriile judecăţii faptelor altora. De ce să-ţi aduci în inimă iadul osândirii?
Vezi pe cineva păcătuind? Gândeşte-te mai bine câte lacrimi au curs din ochii Lui Hristos, cât sânge din rănile lui, câţi spini i-au pătruns şi străpuns fruntea Lui , cât de adânc rupeau piroanele şi biciul şi lemnul crucii din trupul Lui Cel sfânt pentru mântuirea ta, omule, şi a celui pe care îl vei căzut. Suntem împinşi la ură, media prin mijloacele ei ne împinge la ură, la ură şi la dezbinare. Ei vor să fim ură, să fim noi iubire.
Apropiindu-mă de final, vreau să vă amintesc că femeia samarineancă nu l-a cunoscut prima dată pe Hristos. Să nu semănăm şi noi cu ea. Să ne cunoaştem Dumnezeul căruia ne închinăm.
Apoi încă un aspect de semnalat Hristos vindeca samarinenii, iar evreii, poporul din care, şi pentru care venise, plănuiau răstignirea Lui.
Căpeteniile legii vechi, care erau puşi acolo, in fruntea sinagogilor ca să îl înveţe pe poporul iudeu mila şi dreptatea, vicleneau ucideri în inimă. Nu aveau pacea în inimi, îşi doreau războaie.
O, cât de bine seamănă inima lor, a fariseilor, cărturarilor şi căpeteniilor poporului ales de atunci cu inimile poprului creştin de acum. „Pentru ce se trufeşte cel ce este pământ şi cenuşă?” aşa zice înteleptul Isus fiul lui Sirah.
Regelui David, nu i-a permis Dumnezeu să-i ridice biserică pentru că avea mâinile murdare de sângele neamurilor care-au vrut să îi cotropească regatul.
Ce Hristos propovăduim noi, ce Iisus al iubirii? Unde e Dumnezeul din inima noastră? Să nu cumva e plecat să propovăduiască străinilor samarineni, în timp ce noi îi pregătim iară răstignirea, moartea, dar de data aceasta moartea din inima noastră?
Să ne rugăm cu nădejde fraţi creştini pentru pacea lumii, a bisericii şi a inimii noastre mai ales. Pacea ne-o construim noi, fiecare în jurul nostru. Să nu uităm că Hristos nu e războinic, şi cine duce războaie în numele Lui, nu ştie cărui Dumnezeu slujeşte, iar Dumnezeul Păcii nu e în inima Lui.
Inchei aducând argumentul părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, fie-I pomenirea veşnic fericită: „Mântuitorul Iisus Hristos a biruit, prin Înviere, păcatul în tot adâncul lui care tulbura, războia şi neliniştea inimi , oameni popoare. Sufletele, şi tot ce este în lume s-au eliberat de răzvrătitorul şi cotropitorul diavol.”
AMIN
Ieromonah ATAL TOMA