Unul dintre cele mai interesante subiecte pe care le framânta “lumea buna“ este fariseismul
celor care merg la biserica. Astfel de discutii sunt reconfortante, abunda în ironii si în exemple.
Prin fumul de tigari si aburii vinului fiert se ridica norul cugetarii aprinse.
“Iata, noi nu suntem ca ei…“ Paharele se ciocnesc, atmosfera se încinge. Muzica rasuna cu
putere. În timp ce saracii crestini, ridiculizati si batjocoriti, merg pe calea mântuirii.
Cei care îi judeca pe crestini, acuzându-i de formalism sau de fariseism, nu sunt nici macar
ca fariseii pe care îi judeca. În mintile celor din urma, credinta curata se amesteca uneori cu
fariseismul. În mintile celor dintâi, fariseismul se afla în stare pura: ei resping învataturile
Bisericii, justificându-se ca nu vor sa le urmeze si sa de vina farisei.
Dar învatatura curata a Bisericii naste sfinti. Asta nu vor sa recunoasca fariseii din “lumea
Hristos. “Fariseii din lumea buna“, sub pretext ca nu vor sa se molipseasca de cealalta forma de
fariseism, stau departe de Hristos.
Nu ispita acestui fariseism îi sperie; s-ar acomoda repede cu el. Îi sperie ideea de a supune mintile lor superioare învataturii mântuitoare pe care a propovaduit-o Domnul.
Credinta crestina ne învata sa murim noua, patimilor si poftelor noastre si sa dobândim raiul.
Unii nu se multumesc cu aceasta smerire a voii si cauta tot felul de motive pentru a-si justifica
patimile, pentru a nu se supune poruncilor lui Hristos.
Acestor farisei, care îi arata cu degetul pe fariseii care vin la Biserica, nu li se poate spune
nimic. Sunt prea plini de sine pentru a mai învata de la altii. Li s-ar putea totusi reprosa faptul
ca, în loc sa se multumeasca cu viata pe care o duc, îi mai atrag si pe altii de partea lor. Pe unii
care, fiind sensibili din fire, se lasa pacaliti de refrene insuficient argumentate. Nu exista nici un motiv atât de important încât sa merite sa stam departe de Hristos. Da, exista farisei printre credinciosi. Si au existat de la începutul Bisericii. Dar alaturi de ei au existat si sfinti. Ar trebui sa ne lasam atrasi de sfintenia acestora cu aceeasi putere cu care ne-am lasat smintiti de fariseismul
celorlalti.
***
Asa cum Hristos a venit în taina în pântecele Fecioarei si S-a aratat lumii ca Logos întrupat, si S-a rastignit pentru mântuirea noastra, si a aratat numai fapte bune si traire autentica, fara a bate prea mult toba, fara bigotism sau fariseism în trairea mesianica, asa si crestinul nostru poate sa treaca prin viata duhovniceasca cu o traire profunda, fara sa dea dova da de fariseism. Am sa va dau un exemplu. Spovedesc din 1994, aproape zi de zi. Niciodata, ca duhovnic sau ca preot, n-am fost si nu voi fi adeptul fustelor exagerat de lungi sau a tinutelor bisericesti prea smerite, pentru ca acolo unde intervine prea mult formalism se strica fondul problemei.
Veti întâlni în biserica persoane care stiu sa se poarte în societate la fel ca acasa, si acasa la fel
ca în biserica, foarte ascunse, foarte bine tainuite, într-o traire foarte frumoasa si placuta lui
Dumnezeu, fara a da macar de banuit ca au o traire launtrica deosebita.
In biserica sunt trei feluri de crestini.
Unu, partidul conservator.
Ce înseamna partidul conservator?
Sunt acele grupuri, de crestini sau crestine, pe care în enorie le numim comitete parohiale. În
manastire, sa spunem ca este consiliul duhovnicesc, consiliul economic si administrativ, iar în
lumea laica, între crestini în general, vom întâlni “bisericutele“.
Acele grupuri de oameni care în sufletul lor se considera credinciosi si traitori, care
încep sa arunce cu noroi în începatorii care intra în biserica.
Doi, crestinii obisnuiti sau normali. Sunt oamenii care frecventeaza biserica de parohie,
manastirile unde se desfasoara cultul divin public, Sfânta Liturghie, Vecernie, Utrenie sau orice
alta ierurgie; acestia sunt cei mai sporiti crestini. Sunt oamenii care trec prin viata neobservati. Ei
sunt cei mai placuti lui Dumnezeu: au fondul cel mai sanatos, tainuit.
Si a treia, crestinii de rutina. Când spun “rutina“, ma refer la tot tineretul care intra si se închina
la iconostasul din biserica sarutând icoana sau dând un pomelnic, cerând ajutor pentru examen,
un serviciu, o viza; si intra în biserica, cu batic sau fara batic.
Sa cautam sa explicam întotdeauna crestinilor ca unul din motivele pentru care Dumnezeu
primeste rugaciunile unui crestin mai repede sau mai târziu este si modul în care acesta se
prezinta înaintea Lui în biserica; si aici vom vorbi de buna-cuviinta a Sfintilor sau de sfiala pe
care o cere Dumnezeu atunci când ne rugam, “cu frica si cu cutremur“.
Nu poti sa-ti permiti sa vii în fata lui Dumnezeu în orice pozitie, oricum îmbracat, sa te
prezinti oricum, sau sa spui rugaciuni în orice ipostaza. N-ai sa stai sa spui sprijinit pe o râna sau
sa stai pe scaun ori culcat pe pat sau pe o coasta. Stând la plaja, n-ai sa iei Ceaslovul ca sa citesti
rugaciuni. Sau acolo facând-o, trebuie sa ai o pozitie decenta, într-un sezlong, ceva, ca sa existe
si o marja de buna-cuviinta; pentru ca unul din motivele pentru care Dumnezeu respinge
rugaciunea crestinului este si felul în care el îsi face rugaciunea.
Aici am sa va dau sfatul concret: pozitia aduce umilinta.
Cum spunea Sfântul Isaac Sirul: “Este una sa te rogi în genunchi, alta sa te rogi în picioare, este alta sa te rogi pe scaun, alta sa te rogi culcat si alta sa te rogi în nepasare.“
Spun lucrul acesta pentru ca este legat de farise ism. Ne trezim în biserica cu crestini care,
dupa ce sa vârsesc un anumit ritual, îsi fac canonul pe la sfintele icoane, termina de facut
observatii în stânga si în dreapta, termina de îndreptat pe cutare si cutare, zic o întreaga pleiada
de învataturi si de sfaturi traditionale, legate de locul respectiv, de rugaciune.
Într-un fel, celor din jur li se face lehamite, si atunci sunt obligati sa stea sa asculte slujba afara, la difuzor, sau evita sa mai vina la biserica si spun: “Parinte, as veni, dar este grupul acela de babe rele si
spurcate la gura si la limba, care nu fac altceva decât sa judece tot timpul, si clevetesc si bârfesc
pe tot crestinul care intra în biserica“. Iata prima forma de fariseism.
N-ar trebui sa ne smintim. Eu nu ma duc pentru ei la biserica, eu ma duc pentru Dumnezeu.
Crestinii obisnuiti, oamenii de rând, intra fara sa tina cont de acest lucru, stau si-si fac datoria lor
de crestini.
Venind mai des la biserica, familiarizându-te cu biserica si cu locul de rugaciune, ai sa vezi un
nou fenomen care apare în biserica: “De ce stai în locul meu, de ce ai ocupat strana cutare, de ce
te-ai bagat acolo ca aia-i treaba mea, de ce ai aprins tu lumânarea, de ce ai pus tu sfesnicul, de ce
ai pus tu flori, de ce ai sarutat mâna preotului?“ Fiecare cauta sa iasa în evidenta cu ceva. Asta e a
doua forma de fariseism.
A treia este si cea mai periculoasa. Apare la acei crestini care vin la biserica doar pe post
de observatori, de clevetitori si de judecatori. Ei nu fac par te nici din prima categorie, nici din a
doua; ei sunt o categorie speciala, pe care putem sa-i numim cautatorii de nod în papura. “De ce
s-a cântat prea repede, de ce s-a citit nu stiu cum, de ce a facut preotul asa, de ce a stat ala asa, de
ce e galagie în biserica?…“ Sunt mii de întrebari care încep cu “de ce?“ si se termina cu “nu stiu“.
Într-o lume moderna, într-o lume plina de mizerie, în care Satana urla ca un leu si cauta pe
cine sa în ghita, accepti rugaciunea la icoana a celei cu sânii goi sau cu capul gol si-i dai sfatul de
folos pâna o aduci la stadiul normal, de a veni îmbracata decent si de a se comporta decent în
biserica, decât sa o dai afara din biserica pentru ca e nepregatita.
Cred ca de aici se dovedeste înca o data ca-n putregaiul de pacat este un sâmbure de adevar si ala-i constiinta.
Si-n loc sa fie în fata cartilor de Tarot, în loc sa fie în fata cestii de cafea, în loc sa fie în fata ghicitorului, fachirului si a magicianului, vine asa, în starea de destrabalare, si plânge în fata icoanei lui
Hristos.
Si atunci, daca ai rabdare, ai câstigat pe fratele tau dupa cuvântul Scripturii care spune:
“Dragostea toate le rabda, dragostea toate le crede, dragostea toate le iarta, dragostea nu se
mândreste, nu se trufeste, nu tine minte raul, nu cauta ale sale. Dragostea nu piere niciodata“.
Iar în a sasea epistola care se citeste la Sfântul Maslu iarasi se spune: “Daca traim în Duh, în Duh sa
si umblam, nu iubitori de marire desarta, nu pizmuindu-ne unii pe altii, nu urându-ne unii pe al
tii, ci voi cei tari sfatuiti pe cei slabi, luând seama la voi sa nu cadeti, ca asa sa se împlineasca legea lui Hristos“.
Crestinii trebuie sa dea dovada de dragoste…
Partidul conservator din biserica trebuie sa-si puna cu toata dragostea si evlavia problema
venirii celui nou în biserica, pentru a-l atrage. Oamenii se smintesc si nu vin în biserica nu
pentru ca slujba e prea lunga, nici pentru ca taxa e prea mare, nici pentru ca partidul conservator
îsi depaseste uneori limitele.
Mai este o scuza: “Am trait în vremea comunismului…“ Pe vremea
comunismului, la nici una dintre usile bisericii nu stateau ostasii cu mitraliere.
Înainte de legea comunismului, ai avut legea familiei, ai avut educatia celor sapte ani de
acasa. Daca acolo nu si-a pus amprenta mama sau tata, restul e egal cu zero. Educatia religioasa
se face pentru prima data în familie si abia apoi în biserica. Daca n-ai venit la biserica sau daca
te-ai smintit, te-ai smintit din lene, te-ai smintit din comoditate, din prea multa superioritate.
Odata, a venit la mine o doamna sa se spovedeasca si am rugat-o sa stea în genunchi, ca doar
nu era s-o spovedesc în picioare. Si mi-a zis: “Vreau sa stiti cu cine stati de vorba, sunt
profesoara“. I-am zis: “Doamna, în cazul acesta nu pot sa va spovedesc, trebuie sa mergeti la un
profesor“.
De ce lucrul asta? Ca sa înteleaga ca în fata Mântuitorului Iisus Hristos sufletul trebuie
sa fie gol si sincer.
Duhul are nevoie de dragostea lui Dumnezeu. Este duh care trebuie descatusat, nu în raport cu
mofturile intelectuale, cu mofturile secularizante, cu mofturile postmoderniste, cu mofturile
iubirii de sine si ale parerii de sine si ale crutarii de sine si nu în raport cu interesele fiecaruia.
“Daca te porti frumos, vin la biserica, daca nu, nu vin“.
Biserica are usa deschisa, iar clopotul si toaca cheama pe orice crestin.
Danion Vasile- Mangaiere si mustrare-Pr Calistrat Chifan(fragmente)
CategoriiFără categorie
