Despre carti-Pr Calistrat Chifan15 min de citit

Daca românii ar fi constienti de faptul ca în librarii, alaturi de tone de maculatura, se vinde
si aur la pret de hârtie, ar alerga sa se împrumute de la rude sau de la vecini pentru a-si strânge
o comoara cât mai serioasa. În librarii se vinde aur la pret de hârtie, si totusi oamenii nu se
îngramadesc sa îl cumpere. Asta pentru ca nimeni nu le deschide ochii.
 Cartile duhovnicesti sunt aur curat, dar asta numai pentru cine este în stare sa le înteleaga
valoarea. “Ce folos sa dam atâtia bani pe carti, când dupa ce le citim nu mai avem ce face cu
ele?“, se întreaba unii, preferând sa îsi înghesuie rafturile din biblioteca preferata, careia i se
spune frigider.
Într-adevar, “de ce sa dam bani pe carti, când, dupa ce le citim, nu mai avem ce face cu
ele?“, ne-am putea întreba. Ar trebui sa întelegem ca o carte duhovniceasca nu este o carte
obisnuita. O carte duhovniceasca îti modeleaza sufletul, îti schimba viata, încetul cu încetul.
Cine investeste numai în rafturile frigiderului, va avea în inima numai sar male si smântâna.
Sufletul are nevoie de carti. Rafturile inimii sunt mai solide decât rafturile bibliotecilor. Si daca
nu ne zgârcim a le umple, mare plata vom avea.
***
Cei cincizeci de ani de comunism, în afara de lucrurile materiale bune, au avut în vedere
distrugerea spiritului uman, adica a sufletului. Un mijloc a fost distrugerea fondului religios de
carte crestina. Stim prea bine ca atunci cartile circulau din mâna în mâna la crestinii mai
evlaviosi, pentru a mai cunoaste ceva din tainele lui Dumnezeu. Într-un singur sat existau douatrei
Biblii la parohie, care circulau din mâna în mâna; sau mai avea în sat Psaltirea nu stiu care
baba uitata de vreme, care-a tinut-o în ieslea de la vaca sau în podul cu fân, ca sa nu i-o gaseasca
comunistii si sa nu i-o arda.
– Ce s-a întâmplat dupa revolutie?
– Ei, dupa revolutie, ca în orice stat de drept, liber si democratic, cum consideram a fi si tara
noastra, a început libera manifestare a cultului crestin-ortodox. Biserica nationala cuprinde 80%
dintre români. Tipografiile, institutiile de misiune biblica, laice sau bisericesti, au început sa
scoata carti religioase care au ajuns la tineri si batrâni. Dar s-a uitat urmatorul lucru: nu citirea
cartii era problema cea dintâi a crestinului, ci explicarea acelei carti. Ar fi trebuit ca, în
momentul în care a aparut o carte religioasa, fiecare preot de parohie sa o ia si sa-i faca
prezentarea: cateheza generala a cartii, fondul si cuprinsul învataturii respectivei carti, rolul si
folosul citirii ei.
O sa va spun un lucru concret, trait si vazut cu ochii mei aici, la manastire, la Bârnova.
În anul 1991, când s-a deschis manastirea, oamenii din acest sat erau niste crestini simpli si
necunoscatori. Nu se stia în casa decât de-o icoana într-un colt, de un paharel cu trei grame de
ulei si o festila facuta dintr-un dop de la sticla de ulei si de o carticica de rugaciune sau de un
caietel scris de mâna, în care existau “Tatal Nostru“, “Crezul“, “Psalmul 50“…
Când am deschis manastirea, nu ne-am ocupat direct de carti, fiindca aveam cu totul alte
probleme; am delegat o crestina care a luat legatura cu editurile din Bucuresti, din Iasi si de pe
unde mai era carte religioasa. Ea venea în fiecare duminica la manastire, îsi scotea toate cartile pe
o masa mare în pridvor, iar la altar explicam fiecare carte în parte timp de zece minute înainte de
predica sau dupa predica, ce este frumos în ea si ce este de folos în ea. Daca umbli acum în tot
satul sau în toata comuna si în toate împrejurimile astor sate de oameni simpli gasesti ca au câte
un paraclis de câte douazeci de icoane, au candele, au “Proloagele“, “Vietile Sfintilor“,
“Mântuirea pacatosilor“, “Razboiul nevazut“. Sa vezi câta râvna, câta frumusete si dulceata e
descoperita de crestin în lumea cartii, atunci când are cine sa prezinte fondul religios de carte.
Nu este o stare de anormalitate lipsa de citire a cartii, ci este o stare de normalitate; o sa
ramâneti mirat de ceea ce va spun. Mergeti prin manastiri si o sa gasiti monahi, preoti,
ieromonahi care au biblioteci întregi, dar care nu deschid o carte. Sau tin o predica la amvon din
ceea ce le trece prin stomac sau le sare din zbor pe la ureche din mass-media, numai din fondul
religios de carte, nu.
Mergeti la unele hramuri unde participa marii prelati ai Bisericii si veti asculta predici politice
nerodi toare si, nu o spun din rautate, nici macar nu se vorbeste de fondul sarbatorii în sine.
Mergi la un hram unde vin mii de oameni, cum e Nicula, Putna, Neamtu, si asculti o predica unde
se tin lozincarii de multumire de câte 10-15 minute, de catre fiecare cap al bisericii în parte, când
s-ar putea multumi într-un singur cuvânt: “Multumim tuturor participantilor, cu si fara nume, din
toate partile si din toate colturile“. Dar hai sa vedem si ce înseamna Înaltarea Domnului, ce are la
fundamentul ei, ce înseamna Nasterea Maicii Domnului, Adormirea Maicii Domnului, ce înseamna Sfânta Treime, Schimbarea la Fata, ce înseamna Pogorârea Duhului Sfânt etc.
Se vorbeste la modul academic, într-un limbaj extraordinar de sofisticat, datorat doctoratelor si
studiilor superioare, dar nimeni nu se implica si nu vrea sa se coboare la nivelul de pastoratie
satesc, normal, deoarece cei mai multi dintre cei care sunt de fata nu sunt ministri, senatori,
parlamentari, directori sau ingineri, ci sunt crestinii de rând care nu fac altceva decât sa
mânuiasca sapa, plugul, ciocanul, dalta. Nu sunt oameni instruiti în a asculta lucruri înalte. Mi-a
placut cuvântul parintelui Teofil Pârâianu: “Teologia înalta cu cuvinte sofisticate înseamna ateism
si lipsa de credinta“.
De ce spun lucrul asta? Cu fondul de carte pe care îl detine la ora actuala România, în acesti
ani de democratie, ar trebui ca la baza culturii românesti actuale sa existe un abur de
tenta religioasa si un abur de isihasm contemporan, în duhul Sfintilor Parinti. Numai Filocalii sau
tiparit în câteva editii, Vietile Sfintilor în câteva editii, ca sa nu mai vorbim de sfinti rusi,
greci, bizantini etc., numai sa vrei sa citesti. Dar nu se obisnuieste sa se mai citeasca; starea de
normalitate vine acum de la cultivarea prin internet, prin calculator, prin televizor, prin ziare,
reviste, radio, muzica si pierderea vremii.
Nu se mai sta în biblioteca, la studiu, la cercetat, la aprofundat câte un text prin analiza, la
subliniat câteva idei principale sau de valoare dintr-o carte religioasa, pentru ca nu are cine. În
plus, un lucru de care trebuie sa tinem cont, atât în viata laica, cât si în cea clericala, este
formalismul religios al intelectualului teolog care nu sta sa-si faca activitatea pastorala.
Informatia pe care o primeste de la institutul pe care îl absolva nu este din învatatura Sfintilor
Parinti, din învatatura patristica si filocalica; este numai dintr-un fond sec de carte, care are la
baza scolasticismul, adica formule, idei, pareri despre Dumnezeu.
Ca sa nu mai vorbesc despre manualele de psihologie, de metodica, de omiletica, ce te învata
sa faci o predica. Dar din ce sa vorbesti, daca tu nu citesti o carte, ca sa ai si miezul, adica fondul,
ca sa-l legi conform omileticii si cateheticii. Se vorbeste cu un limbaj de lemn.
 Biserica trebuie sa faca un pas înainte si sa depaseasca momentul 1989,mcomunismul adica, în care predica începea cu ce frumos a plouat afara, ce frumos e sa muncim ogoarele, sa Îi multumim lui Dumnezeu ca a dat ploaie, sa fim harnici, sa fim credinciosi, sa fim drepti, sa fim buni, sa respectam conducerea si pe conducatorii nostri. A cam trecut vremea în care vorbeam despre Dumnezeu la forma abstracta, trebuie sa vorbim despre Dumnezeu într-o forma concreta.
Dar ca sa reusesti sa vorbesti într-o forma concreta trebuie sa ai oameni pregatiti sa vorbeasca
asa si sa ai oameni bine formati. 
O sa va spun un lucru: nici peste cincizeci de ani nu va fi înteleasa opera parintelui Staniloae. Este o opera de aprofundat atât de mare, de imensa, încât teologii nostri vor trebui sa faca multe doctorate si sa ia multe burse în strainatate. La noi, în Biserica de Rasarit, ne confruntam cu urmatoarea situatie: o vasta experienta din scriitorii straini, din teologii din afara, din apus, tenta spre catolicism, protestantism, anglicanism, luteranism, adica spre ecumenism.
Nimeni nu contesta toate acestea, dar de ce sa nu avem nevoie de învatatura patristicii grecesti, a teologiei rusesti, de ce sa nu am eu nevoie de sursa de informatie care este Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul etc. Toata cultura filocalica la ora actuala nu numai ca nu este aprofundata, dar nu este nici macar înteleasa. Si va dati seama ca aceasta lipsa de lectura se observa nu numai la nivelul laicatului.
Acum nu se tiparesc carti fiindca exista interesul de a scoate carti, ci se pun niste titluri
sugestive si se scot tot felul de carti ca sa iasa banul…
A devenit totul o afacere…
 A devenit totul un comert cu carte religioasa. Nu se merge pe principiul motivarii cartii
religioase. Omul, vazând rafturi întregi de carti, ce spune? “Lasa, tot despre Dumnezeu vorbesc“.
El are o forma scurta: “Tatal nostru care esti în cer“; si cu asta si-a rezol vat problema. Trebuie
ca un preot la amvon sau un monah la manastire sa prezinte credinciosului valoarea cartii pe
care o are în fata si sa-i spuna, eventual, de ce trebuie citita sau “citeste-o si vino la mine, cu sublinieri unde n-ai înteles“, lucru pe care nu-l vei întâlni.
În vremea de demult, în vremea patristica, isihastii erau rasplatiti cu darurile Duhului Sfânt si
traitorii în pustie erau rasplatiti cu darurile harismelor si erau facatori de minuni, înainte-vazatori.
În ziua de azi, daca vrei sa cunosti un preot sau un monah daca este bun, te uiti daca este un bun
constructor de biserici, daca biserica lui e data în praf de piatra, daca e acoperita cu tabla de
cupru, daca i-a pus temelie cu fier-beton, daca i-a pus gard de fier forjat, daca i-a facut sala de
protocol, daca i-a facut alee cu trandafiri, si te uiti daca a facut studiile în strainatate.
Ce poate da în schimb strainatatea unei Românii crestine? Dimitrie Cantemir, în “Descrierea
Moldovei“, scria ca bisericile Moldovei erau o suta optzeci din piatra si lemn, în afara de schituri
si de pustnici care foiau si umpleau padurile. Sfântul Paisie Velicicovski gaseste un mediu
prielnic la Poiana Marului, unde învata Rugaciunea lui Iisus si, dupa zabovirea în Sfântul Munte,
va pleca la Secu si la Neamt. Sau fenomenul staretilor Gheorghe si Calinic de la Cernica, ce vor
aduce o înnoire a monahismului si a isihasmului românesc.
La ora actuala, noi nu întelegem Patericul românesc, care este pe întelesul nostru, cu parinti
contemporani. Înca exista în România oameni care nu stiu cine este Paisie Olaru si Cleopa Ilie.
Deci e foarte greu sa ne dam cu parerea despre felul în care cartea religioasa este fructificata sau
savurata în România. Ca urmare a faptului ca totul a devenit de o mare superficialitate, tânarul
este mult mai tentat sa alerge spre practicile orientale, care-ti aduc tabietul spiritual de moment,
“traieste-ti clipa“, asta este reclama zilnica.
Nu este nevoie sa citeasca Vietile Sfintilor, unde i se spune ca trebuie sa astepte si sa rabde ani
de zile si sa se nevoiasca, pentru a-L vedea pe Dumnezeu, când el a învârtit ceasca de doua ori si
stie ce va fi anul viitor, când ea învârte de doua ori Tarotul si stie cu cine se marita, învârte de
doua ori nu stiu ce carte si stie când îi moare barbatul sau se duce la bioenergetician si acesta, cu
doua învârtituri de mâna, îi vindeca boala si e perfect sanatos. Dracul si-a atins scopul: “Nu
studia, vino dupa mine si-ti îndeplinesc ori ce dorinta“.
 Oferta de carte este extraordinar de mare, dar noi trebuie sa distingem cele doua mari oferte
de carte. În primul rând este oferta morala, oferta spirituala, legata de Vietile Sfintilor, Paterice si
Vietile Sfintilor Parinti, si apoi este oferta dogmatica. Si aici cred ca preotii de parohie ar trebui
sa faca un tabel, cum am vazut la Manastirea Sihastria la duhovnicii care spovedesc: au început sa
prezinte penitentului pe care îl spovedesc o serie de carti: “Mântuirea pacatosilor“, “Razboiul
nevazut“...”Urmarea lui Hristos“, “Oglinda duhovniceasca“ si asa mai departe.
Duhovnicul sa fie cel care sa îndemne crestinul sa aiba în casa lui carti ziditoare de suflet.
Tuturor crestinilor pe care-i spovedesc, le-am cerut sa aiba “Ceaslov“, “Psaltire“si “Acatistier“, candela si icoana. Fara lucrurile acestea nici nu-i primesc la spovedit. Si uneori, când am impresia ca nu e adevarat sau ca au încercat sa minta, le spun: “Data viitoare când vii îmi aduci Ceaslovul, Psaltirea si
Acatistierul, sa vad eu ca le ai“. Si le scriu data pe el si le pun semnatura, scriu ale cui sunt, scriu
acolo o mica dedicatie spirituala, doua-trei vorbe, ca sa fiu eu sigur ca, daca-l mai chem
vreodata, nu-mi aduce alta carte sau o împrumuta de undeva. Pentru ca în felul acesta îl
constrângi pe om sa se trezeasca si sa înteleaga ce înseamna cartea de rugaciune, nu într-un mod
abuziv, ci într-un mod spiritual.
– Dar pot s-o tina si sa n-o deschida…
– Nu, nu, o deschid, va spun eu ca o deschid. Oamenii care vin la manastire au deja o treapta
mai înalta de rugaciune. Am întâlnit eu, personal, tânar la 26 de ani care nu stia rugaciunea Tatal
Nostru. Si l-am întrebat: “De ce nu stii rugaciunea Tatal Nostru?“ Si mi-a zis: “Nu m-a învatat
nimeni, nu l-am auzit niciodata“. Si-am întrebat: “Tu cum te rogi?“ “Pai, îmi fac cruce de trei ori
seara când ma culc si cruce de trei ori dimineata când ma scol.“ Asta era fondul lui religios la 26
de ani. Nu trebuie sa ne mai miram, ci sa ni se para normal.
Trebuie ca preotii sa fie trâmbite ale Duhului Sfânt, care sa vesteasca crestinilor ce carti
trebuie sa cumpere, pentru ca va veni o vreme, cât de curând, când si acest fond de carte
religioasa va fi oprit.
Normele si standardele moderne vor avea grija sa puna o stavila împotriva
acestei avalanse de cultura intelectuala crestina exprimata prin carti si nu numai. Din punct de
vedere ecumenist, din punct de vedere catolic, trebuie sa avem grija ca nu cumva sa cadem în
sovinism, sa nu cadem cumva în judecarea si în osândirea celor de lânga noi, care, chiar daca se
roaga altor dumnezei, doar tot lui Dumnezeu se roaga, la urma urmei, toti ne rugam la Dumnezeu.
Adica se merge spre New-Age cu pasi repezi: se cauta unificarea credintei într-un singur
Dumnezeu, dar nu dupa principiul dogmatic crestin, lasat prin Sfânta Evanghelie, adica dupa
învatatura lui Hristos, ci printr-o învatatura dogmatica generala: si Budha e un dumnezeu, si
Mahomed e un dumnezeu, si Krishna e un dumnezeu si asa mai departe. Se merge spre o
unificare a religiilor si atunci cine va avea carti va fi un om bogat. Pentru ca asa spunea si
parintele Ioanichie Moroi, staretul parintelui Cleopa.
Mergând la pestera Sfântului Xenofont în Sfântul Munte, s-a întâlnit cu pustnicul Ioan si i-a pus urmatoarea întrebare: “Parinte, este bine sa-mi iau modele vii?“ “Nu, frate, modelul tau adevarat sa fie Scriptura si Vietile Sfintilor sau Sfintii Parinti care nu te vor sminti niciodata: au trait, sunt autentici si nu mai pot gresi.“
 Pentru ca cel care traieste astazi, mâine te foloseste sau te smin tes te. Si atunci ai motiv sa te departezi de Dumnezeu, pe motiv ca ai fost smintit.
Mi se pare anormal ca un crestin sa aiba calculator, televizor, haine de blana, mobila de lux,
vila la tara sau apartament în centrul oraselor universitare si sa nu aiba în casa Ceaslovul,
Psaltirea sau macar un singur volum de Vietile Sfintilor, pentru ca o singura carte în casa
crestinului este un izvor de întelepciune si nici nu stii când, vreodata, stergându-l de praf si
deschizându-l, doua rânduri citesti si-ti intra în inima si te-ai întors la Adevar. Este o forma de
cunoastere a lui Dumnezeu în mod intelectual, înainte de a-L cunoaste în împrejurarile vietii.
– Dar oamenii prefera sa se uite la televizor, pentru ca este mult mai relaxant, decât sa-si
oboseasca ochii si mintea citind.
– Este adevarat ca este mai relaxant. Dar la televizor n-ai sa urmaresti toata ziua emisiuni
Religioase. Nu mai exista un bun-simt al audio-vizualului. Esti obligat sa asculti ceea ce vrei sau ceea ce nu vrei, asa cum suna un frumos cuvânt: “România este tara tuturor posibilitatilor, nu a imposi bilitatilor“.
Ce vrei, aia poti gasi; si unde nu te astepti, tocmai acolo gasesti. Asa si în problema religioasa:
poti gasi sfinti, poti gasi crestini buni, poti gasi crestini normali si poti gasi si satanisti si
anormali.
***
Multi oameni se plâng ca emisiunile de la televizor sunt de o calitate din ce în ce mai proasta,
ca violenta si desfrâul cuceresc încetul cu încetul teritorii tot mai largi din micul ecran.
Cartea ofera o alternativa celor care sunt satui de valorile pe care le promoveaza
televiziunea. Cartea are o valoa re care nu va putea fi îngenuncheata. Chiar daca Televizorul
va avea din ce mai multi discipoli, si Cartea din ce în ce mai putini prieteni, în cele din urma
biruinta va fi a Cartii. Atunci se va lamuri care au fost prietenii ei, si care au fost dusmanii ei.
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments