Sa avem smerenie adanca si sa cerem mai intai cele de trebuinta sufletului si apoi cele pamantesti. Preocuparea principala a crestinului adevarat trebuie sa fie pentru cei ce s-au mutat din viata aceasta, pentru cei raposati, parinti, frati, surori, rudenii, care au facut vreun bine in viata, sa le poarte de grija facandu-le rugaciuni, sarindare si parastase; caci multi din cei plecati stau in temnitele iadului si asteapta sa fie salvati de cineva, de rude, de cei apropiati, iar acestia nici nu se gandesc, din contra sunt multi care se tin numai de petreceri, de distractii si pacate. De aceea vin peste ei boli grele, pagube, neajunsuri, despartiri ca sa-si aduca aminte de cei raposati, sa le faca si lor pomenire si usurare de greseli.
La foarte multi crestini nu li se indeplinesc rugaciunile din cauza ca nu vin duminicile la biserica, la masa Imparatului ceresc, aici acasa la El, la Dumnezeu, pentru ca Biserica e casa lui Dumnezeu. Acestia parca ar astepta sa vina Dumnezeu la ei acasa, sa le dea dupa placul lor si dupa poftele lor. Toti cei ce se aseaza si se ridica de la masa fara rugaciune insulta bunatatea dumnezeiasca si rugaciunile lor ca si ale celor ce se arata nemultumiti si cartesc ba de una, ba de alta, nu sunt primite.
Sunt unii parinti care dau o pilda rea copiilor prin faptul ca se aseaza la masa fara sa se inchine sau cu palaria pe cap mancand fara nici un respect din bunatatile lui Dumnezeu, iar copiii lor fac la fel cand ajung mari, pentru ca asa au vazut la parintii lor.
Asa se povesteste intr-o carte veche, ca un imparat foarte credincios si temator de Dumnezeu, avea pe langa el o multime de ministri plini de mandrie, ingamfati si fara frica de Dumnezeu.
Nu stia imparatul cum sa-i faca sa inteleaga ca purtarea lor este o grosolanie nebuneasca si o mare netrebnicie omeneasca.
Ce credeti ca a facut imparatul?
A vorbit cu un cersetor pe care l-a chemat si l-a invatat sa vina in ziua urmatoare la ora mesei si cand va fi el la masa impreuna cu toti ministrii lui, sa vina si el si sa se aseze la masa cu palaria pe cap.
Sa nu zica nimic, sa manance, apoi sa se scoale si sa plece, fara sa spuna nici macar buna ziua.
Asa a facut cersetorul, caci a doua zi pe cand imparatul era la masa cu toti ministri lui ingamfati, a venit si el si fara sa spuna un cuvant, se aseza la masa, mananca si bea cu lacomie cat ii place si cu palaria pe cap. Toti ministri se uitau ingroziti si asteptau sa vada ce zice imparatul. Mare le-a fost mirarea si nu stiau ce sa creada vazand ca imparatul nu zice nimic.
Cersetorul se scula de la masa fara sa-i pese de cineva, mancat si baut bine, si, iesind pe usa, se pierdu prin multime.
Mesenii, indignati de comportarea acestui om, zisera imparatului: „Imparate, cum ai putut sa suferi fara sa spui nimic acestui om care a mancat si a baut in fata mariei-tale, cu palaria pe cap si fara sa-ti multumeasca?!
Imparatul i-a lasat sa se framante, apoi luand cuvantul, zise: „Asa faceti si voi in fata Imparatului ceresc, Dumnezeu, caci tot astfel mancati si voi din masa lui cea bogata, pe care ne-o intinde cu atata darnicie, cu atatea bunatati si frumuseti de tot felul, iar voi drept multumire stati intepeniti in mandria voastra ca si cand ati manca si ati bea din cele ce faceti voi. Voi nu voiti sa va supuneti Creatorului si sa-I dati slava si cinste pentru cate ni le da aici pe pamant.
Auzind ei acestea au plecat smeriti capetele, au inteles lectia si s-au hotarat cu totii sa-si schimbe viata, recunoscand puterea, mila si dragostea lui Dumnezeu si indelunga lui rabdare ce o are pentru toti pacatosii. Oare nu facem si noi asa ca cersetorul din istorioara, fata de bunul Dumnezeu? La fel facem atunci cand nu recunoastem de unde ne vin toate bunatatile pe care le avem, cand nu facem rugaciune la masa si nu-I multumim Lui, cand nu recunoastem ca sanatatea si toate bunurile primite sunt de la El.
Consumam aerul, apa si lumina Lui si toate bunatatile pe care ni le pune inainte masa aceasta de pe fata pamantului; daca le luam si nu-I multumim Lui, nu ne inchinam Lui, nu venim la biserica si nu ne rugam Lui, suntem niste natangi si ticalosi, nerecunoscatori in fata Imparatului ceresc, intocmai ca cel ce s-a ospatat din masa imparatului fara sa-i multumeasca.
Unul din motivele pentru care Dumnezeu nu vrea sa implineasca rugaciunile noastre este si acesta; Dumnezeu stie ca pentru ce am primit darurile Lui nu le folosim pentru mantuirea noastra si cerem cu gand rau ca sa le risipim in placerile noastre, asa dupa cum spune apostolul Iacov in epistola sa la cap. IV, v. 3.
Asa este; iata spre exemplu: un om bogat, roaga pe Dumnezeu sa-i inmulteasca averea ca sa se poata desfata si petreaca o viata de trandavie; altul se roaga sa capete sanatatea pierduta, sa scape de boala ce-l necajeste ca sa-si poata lua iarasi viata cea pacatoasa de mai inainte si sa traiasca in desfranare; altul se roaga sa castige un proces ca sa poata rapi mostenirea unor orfani sau vaduve; altii sa reuseasca in afaceri necinstite, altii se roaga sa castige la jocuri de carti, loterie si altele. Poate Dumnezeu sa asculte astfel de rugaciuni? Desigur ca nu!
De aceea zice Domnul Dumnezeu: „Cand va rugati si intindeti mainile voastre, Eu imi intorc ochii de la voi si oricat v-ati ruga nu va ascult, caci astfel de rugaciuni sunt ca niste mirosuri gretoase ce vin din gramezile de gunoaie.
Sfintii Parinti ne spun ca atunci cand citim o cartea sfanta, mai ales Biblia, sa fim atenti ca in acel moment ne vorbeste noua Dumnezeu de acolo si sa facem ceea ce ne spune El noua in carte, adica voia Lui.
Cand ne rugam, vorbim cu Dumnezeu si ii spunem noi Lui ce ne doare. Daca noi ascultam si facem ce ne spune Dumnezeu din carte, si El ne asculta pe noi si va face ce-i cerem noi, atunci cand cererea este buna, cand e cu nadejde, cu credinta si cu fapte bune si cand stim ce sa cerem. Rugaciunea trebuie sa fie si cu staruinta, sa asteptam cu rabdare asa cum ne invata Domnul Hristos. Dumnezeu pe multi i-a intors de pe caile pierzarii prin rabdarea de care a dat dovada sau chiar printr-un vis inspaimantator.
Pr Visarion Iugulescu
