Plangerea deasupra Epitafului-Sfanta si Marea Vineri3 min read

Iată, soarele s-a întunecat. Pămantul s-a înfiorat şi s-a cutremurat. S-a sfaşiat de sus şi pană jos catapeteasma templului, care despărţea Sfanta Sfintelor, fiindcă Domnul însuşi ne-a deschis nouă intrarea în Sfanta Sfintelor – în cer, la Tronul Tatălui Său.
Cutremuratu-s-a iadul, că s-au surpat puterea şi stăpanirea lui. Despicatu-s-au stancile şi s-au deschis mormintele cele săpate în ele, şi trupurile sfinţilor adormiţi s-au sculat, şi au ieşit din morminte, şi s-au arătat multora în Ierusalim, binevestind tuturor: “Săvarşitu-s-a”.
Ce s-a săvarşit? S-a săvarşit lucrarea mantuirii neamului omenesc de stăpanirea diavolului, s-au împlinit vechile prorocii ale Vechiului Legămant.

 

El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat – şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu. 
Dar El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre.
 El a fost pedepsit pentru mantuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. 
Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. 
Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără glas înaintea celor care o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, şi neamul Lui cine îl va spune? 
Că s-a luat de pe pămant viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului meu a fost adus la moarte. Mormantul Lui a fost pus langă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că n-a săvarşit nici o nedreptate şi nici înşelăciune n-a fost în gura Lui (Is. 53, 4-9).

 

Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a dat suspinul cel din urmă pe Crucea de pe Golgota o dată cu acel cuvant ce a cutremurat întreaga lume: “Săvarşitu-s-a!” A căzut pe piept capul încununat cu cunună de spini, împurpurat cu Sange. Au venit cei de aproape ai Lui, a venit Maica Lui, au venit mironosiţele, a venit Iosif cel din Arimateea şi în adancă jale, plini de lacrimi, au luat de pe Cruce Preacuratul Trup al învăţătorului lor şi au făcut deasupra lui plangere cu amar.
Iată, şi acum stă înaintea noastră, închipuit pe Sfantul Epitaf, Trupul mort al lui Iisus. Să facem, dar, şi noi plangere pentru El – plangere pentru păcatele noastre, pentru care El S-a adus pe Sine de bunăvoie jertfă, răscumpărandu-ne cu Preacuratul Său Sange. Neajunsa înălţime a dragostei dumnezeieşti ne-a arătat-o pe Cruce Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii – fiindcă aşa a iubit Dumnezeu lumea, încat pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (In. 3, 16).

 

Pe Cruce a răsărit Soarele Dreptăţii, Soarele dragostei, Care a luminat întreaga lume cu lumina Sa, cu lumina împreună-pătimirii dumnezeieşti – şi de la Acest Soare s-au aprins milioane de inimi, Care L-au îndrăgit pe Domnul Iisus Hristos. În inimile acestea au fost înscrise cu litere de foc cuvintele Lui: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Mt. 16, 24).
Domnul a luat cel dintai Crucea – cea mai cumplită cruce -, iar în urma Lui şi-au luat pe umeri crucile, deşi acestea sunt mai mici, nenumăraţii mucenici ai lui Hristos. În urma Lui şi-au luat crucile o mulţime uriaşă de oameni şi, plecandu-şi lin capetele, au apucat pe calea lungă şi spinoasă arătată de Hristos: calea către Tronul lui Dumnezeu, către împărăţia Cerurilor. Iată că sunt deja două mii de ani de cand în urma lui Hristos merg noi şi noi oameni. Şi pe această cale stau cruci, pe care sunt răstigniţi mucenicii lui Hristos.
Cruci, cruci… Şi mai departe, cat cuprinde privirea, tot cruci, cruci… Merg în şir nesfarşit oameni care au lepădat toate bunătăţile pămanteşti, au dispreţuit totul pentru Domnul Iisus Hristos, au părăsit tot ce le era drag candva şi au închinat toată viaţa lor slujirii Lui.

 

Merg nebunii pentru Hristos sub greutatea lanţurilor şi a crucilor de fier, merg monahii şi monahiile, merg arhiereii lui Dumnezeu cu crucea şi cu Sfantul Potir în maini. Merg în urma lor, ca în urma unor păstori, robii cei buni şi blanzi ai lui Dumnezeu, robii supuşi ai lui Hristos, urmand îndrumătorilor duhovniceşti, păstorilor şi dascălilor Bisericii. Merg la nesfarşit… Merge poporul simplu, care-L iubeşte pe Hristos, asupra căruia s-a împlinit cuvantul Lui: În lume necazuri veţi avea (In. 16, 33). Merge, purtand crucea grea a durerilor sale. Merg în şir lung cei prigoniţi pentru dreptate, cei prigoniţi pentru numele lui Hristos.

 

Merg femeile curate, neprihănite, ducandu-şi de manuţe pruncii, cărora Domnul le-a deschis intrarea în împărăţia Cerurilor.
Şi atunci, oare noi nu ne vom alipi acestui rau nesfarşit al iubitorilor de Hristos, acestei sfinte procesiuni pe calea necazurilor şi pătimirilor? Oare nu ne vom lua crucea şi nu vom merge după Hristos? Să nu fie! Să se cutremure inima noastră de priveliştea Trupului neansufleţit al lui Hristos, ce zace înaintea noastră. Hristos, Care atat de greu a pătimit pentru noi, să umple cu harul Său inimile noastre. Să ne dea la capătul îndelungatului şi osteniciosului nostru drum al crucii cunoaşterea spuselor Sale: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea (In. 16, 33). Amin.
Sf Luca al Crimeei
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments