Învățătură la Sâmbăta lui Lazăr.14 min read

Despre învierea lui Lazar și despre puterea dumnezeiască a lui Hristos
 
Când a vrut Milostivul și Întru-tot-bunul Dumnezeu de a Se pogorî din cer pe pământ, ca să izbăvească neamul omenesc din robia diavolului și din munca Iadului, atunci Domnul Hristos a început a-i învăța pe oameni în lume, cum că cei milostivi vor fi fericiți [Mt. 5, 7], iar cei nemilostivi și nemiluitori vor fi ocărâți și batjocoriți [Mt. 25, 41]. Cum că pe cei mândri și măreți îi va smeri, iar pe cei smeriți și ascultători Lui îi va înălța [Lc. 1, 52; 18, 14]. Și pentru aceea și minuni mari și minunate a făcut în lume: a tămăduit bolnavi, a gonit draci din oameni, pe ologi i-a făcut cu picioare, pe orbi cu ochi.

 

 
Oprea vântul, marea o alina, umbla pe mare ca pe uscat, pe morți îi învia… Și între multele minuni pe care le-a făcut Domnul nostru Iisus Hristos este mare și minunată și aceasta, pe care a făcut-o astăzi. O minune dintre acelea care din veci nu s-a văzut, nici nu s-a auzit de către cineva.
Căci Lazăr a fost mort și putred și în descompunere de patru zile… Era în groapă, îngropat… Iar astăzi…Domnul Hristos l-a înviat din morți. Căci un lucru ca acesta s-a făcut astăzi, pe care nimeni niciodată nu l-a văzut, nici nu l-a auzit.
 
Pentru aceea, iubiții mei creștini, astăzi suntem chemați de către Lazăr, prietenul lui Hristos, ca să

vedem taină minunată: cum învie un mort de patru zile!

 
Cum se arată viu degrab, după ce a fost mort și împuțit. Cum nu a putut moartea și Iadul să-l oprească, ci de îndată a ieșit din mormânt la auzul cuvântului lui Dumnezeu și s-a făcut întreg și sănătos ca mai înainte. Pentru aceea, ascultați și relatarea Sfintei Evanghelii de azi [Ioan. 11, 1-45], care vorbește despre învierea lui. 
 
Și ea spune acestea: 
 
Era un om anume, pe care-l chema Lazăr, dintr-un sat ce se numește Betania. Din care sat erau și Maria și Marta, surorile lui. Și în vremea în care se îmbolnăvi Lazăr, surorile lui trimiseră oameni la Hristos cu aceste cuvinte și Îi spuseră: „Doamne, Lazăr, cel ce Te iubește și pentru-aceea și Tu îl iubești pe el, acum s-a îmbolnăvit. Deci, așa cum îi tămăduiești pe alții care Îți sunt străini, așa vino de-l tămăduiește și pe prietenul Tău, pe Lazăr”. Iar Domnul Hristos le spuse: „Această boală nu este spre moarte, ci-i spre slava lui Dumnezeu. Pentru ca să se arate puterea lui Dumnezeu prin ea”.
 
Și dacă auzi Hristos că Lazăr s-a îmbolnăvit, atunci merse acolo, în acel loc, care era la depărtare de două zile. După aceea le spuse Ucenicilor Săi: „Mergeți iarăși printre evrei”. Căci evreii, ca niște pizmași ce erau, căutau să-L ucidă pe Hristos. Iar Sfinția Sa fugise din mâinile lor și trecuse de cealaltă parte de Iordan, unde fusese mai înainte Ioan… de boteza. Acolo a stat două zile…căci ca un Dumnezeu ce era…știa că Lazăr va muri. Pentru aceea Domnul așteptă acele două zile: ca să fie îngropat Lazăr. Și apoi să facă o minune și mai mare. Căci dacă îl tămăduia de boală, ar fi fost o minune prea mică. Dar dacă-l învia din morți, atunci Sfinția Sa se arăta Puternic și Mare biruitor și Împărat asupra morții.
 
Și de aceea nu merse mai înainte cu patru zile. Pentru ca să se arate faptul că chiar dacă trupul omului, dacă moare, se împrăștie în cele patru laturi ale lumii, Dumnezeu însă poate să-l strângă iarăși la un loc. Așa cum a făcut cu Lazăr. Fapt pentru care a spus după aceea Ucenicilor Săi: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit!”. Nu le spuse c-a murit…ci: „a adormit”. Că pentru că Scriptura spune c-a murit despre păcătos și necrednicios. Căci acela se duce în muncile de veci… Și pentru că merg în munci și în pedepse, de aceea spune Scriptura c-a murit. Dar ar fi fost mai bine să nu fi fost viu pe lume unul ca acesta, care merge în Iad. Iar despre Drepți, pentru că merg la bine și în viața de veci, de aceea Scriptura spune despre ei c-au adormit. Pentru-aceea și Hristos a spus despre moartea lui Lazăr că ea este adormire.
 
 Iar Ucenicilor li s-a părut că le spune despre adormire în relație cu somnul. De aceea răspunseră: „Doamne, dacă a adormit, iarăși se va scula?”. Și atunci, dacă Domnul Hristos văzu că ei nu pricep cuvântul Lui, le spunse iarăși:
 
 „Lazăr a murit…și Mă bucur pentru voi. Nu mă bucur pentru faptul că Lazăr a murit…ci Mă bucur pentru voi, Ucenicii Mei, că veți vedea minune și veți crede în ea.
Veți vedea chipul învierii Mele și veți crede că Eu sunt Dumnezeu.
Veți vedea cum numai cu un cuvânt va învia mortul, și vă veți încredința că Eu Însumi pe Mine Mă voi învia…și glasul Meu îl vor auzi morții în ziua de apoi…și se vor scula din morminte.
Pentru voi Mă bucur, Ucenicii Mei, că veți vedea cum nu îl va putea opri groapa pe Lazăr. Veți vedea cum moartea nu va putea să stea împotriva învățăturii Mele. Mă bucur pentru voi…pentru că o să înțelegeți că Eu nu am fost acolo…și, cu toate acestea, Eu știu de moartea lui Lazăr”.
 
Cu alte cuvinte, Hristos n-a fost acolo după umanitatea Sa…dar ca Dumnezeu este necuprins și nu există loc care să-L poată cuprinde. El este în toată lumea! În tot locul este… Unde-L cauți, acolo Îl găsești. Unde cercetezi despre El, acolo-L afli. În tot cerul, în tot pământul, în toată marea, în toate creaturile, în orașe, în sate, în orice loc vei voi și oriunde-L vei căuta, acolo-L vei afla.
 
Atunci cum spune Hristos că n-a fost acolo?
 
Domnul nostru Iisus Hristos a fost îndoit, adică a avut două firi: dumnezeiască și omenească. A fost om desăvârșit și Dumnezeu desăvârșit. Și lui Dumnezeu Îi este firesc să fie în tot locul. Iar omului îi este firesc să fie când într-un loc, când în altul. Pentru aceea, Hristos, ca Dumnezeu, era în tot locul…adică și în Betania…și în casa lui Lazăr. 
 
Dar ca om nu era acolo, după cum nici Ucenicii Săi nu erau. De aceea a venit Hristos în Betania, acolo unde Lazăr era mort de patru zile și îngropat în groapă.
Iar Betania era aproape de Ierusalim… Și mulți jidovi se adunaseră pentru ca să le mângâie pe Marta și pe Maria…pentru moartea fratelui lor, a lui Lazăr. Iar dacă S-a apropiat Hristos…și află Maria și sora ei Marta, îndată s-au sculat și au ieșit înaintea Lui.
 
 Și dacă-L văzură, atunci căzură la picioarele Lui…de I Se închinară…și grăiau cu lacrimi și spuneau: „Doamne, de-ai fi fost aici, n-ar fi mort fratele nostru. Dar și acum știm, că orice vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da Ție”. Și Hristos le spuse lor: „Fratele vostru va învia!”. Iar Marta spuse: „Știu, Doamne, că va învia. Căci atunci va să învie toți morții, în ziua cea de apoi”. Hristos însă grăi către dânsa și spuse: „Eu sunt înviereași viața. Învierea sunt căci prin cuvântul Meu vor învia morții cei din veci. Iar viață sunt, căci cu puterea Mea sunt vii toate câte sunt. Și cel ce va crede în Mine, chiar dacă va muri trupește, nu se va teme de moartea sufletului. Adică de muncă. Și cel care va fi viu și va crede în Mine, acela nu va muri în veci. 
 
Cu adevărat, Marto, a murit fratele tău… Dar dacă vei crede în Mine, nu te vei teme că va fi mort de tot și în munci. Crezi acum ce-ți spun Eu ție, Marto?”. Atunci Marta a răspuns și a spus: „Cred, Doamne! Și eu am crezut că Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cel care ai venit în lume și umbli pe pământ și nimeni nu Te cunoaște”.
 
Iar Domnul Hristos, dacă le văzu pe Marta și pe Maria plângând…și pe toți care se adunaseră acolo… Se întristă întru Sine și spuse: „Unde l-ați îngropat pe Lazăr?”.
 
Și oare nu știa El groapa lui Lazăr, Cel care a știut și când a murit?
 
Dar nu a întrebat pentru că nu știa groapa, ci pentru ca să îi facă pe toți să meargă împreună cu El. Să-L însoțească până la groapă, ca toți să vadă minunea pe care avea să o facă. Și dacă îi întrebă unde l-au îngropat…ei imediat Îi spuseră: „Doamne, vino de vezi unde-i îngropat!”. Atunci Hristos lăcrimă… Căci era om deplin, cu trup ca și noi… Pentru-aceea lăcrimă și Se întristă pentru moartea prietenului Său, a lui Lazăr…
 
Iar dacă veni la groapă, suspină întru Sine și zise: „Luați piatra!”. Și oare nu putea Hristos să ia piatra și să o ridice cu puterea Sa? Sfinția Sa putea să facă și aceasta… Însă pentru aceea le-a spus lor să o ridice: ca atunci când îi va întreba alți oameni: ați văzut cu ochii voștri?, ei să spună: cu mâinile noastre am ridicat piatra. Iar când Hristos a poruncit să fie ridicată piatra…Marta a grăit: „Doamne, poate că s-a și împuțit…Căci, iată, sunt patru zile de când este îngropat”. Și iar i-a spus ei Hristos: „Au nu ți-am spus Eu că, de vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au nu ți-am spus că Eu sunt Dumnezeuși pot să înviez pe fratele tău? Și nu numai pe fratele tău, care este împuțit de patru zile în groapă, ci și pe morții care sunt morți din veci  și sunt numai țărână. Și pe aceia pot să-i înviez”.
 
Acestea dacă spuse Hristos…și dacă luară piatra de pe groapă…atunci El Își ridică ochii Săi în sus, către cer și spuse: „Îți mulțumesc Ție, Părinte, că Mă asculți! 
Căci Eu știu că în toate pururea Mă asculți. Și pentru mulțimile care stau aici spun acestea, ca ele să creadă că Tu M-ai trimis”. Și după aceea Hristos strigă cu glas mare și spuse: „Lazăre, ieși afară!”. 
Și, o, minune și puterea lui Dumnezeu! Nu spuse: scoală sau înviază…sau ridică-te din morți…ci, la modul cel mai firesc: „Ieși afară, Lazăre!”.
 
Și îndată ieși mortul înfășat peste mâini și peste picioare. Iar fața lui era acoperită cu o pânză subțire. Atunci le spuse lor Hristos: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă! Voi, cu mâinile voastre dezlegați-l, ca să nu spuneți mai apoi că am înviat pe altul. Dezlegați-l pe el…pentru că este înfășurat cu pânză așa după cum l-ați îngropat. Dezlegați-l pe el ca să meargă unde va dori, să umble cu picioarele pe pământ, ca să vadă pe Cel ce l-a făcut pe el, pe Cel ce l-a înviat pe el, să își vadă surorile, care l-au plâns…și să vadă mulțimea de oameni”.
 
Și mulți dintre jidovii ce erau acolo crezură în Hristos… Căci văzuseră ce a făcut El. Iar alții dintre ei se duseră de spuseră jidovilor toate câte făcuse Hristos acolo.
 
Deci semnificația acestui sfânt praznic de astăzi aceasta este, cea pe care ați auzit-o, iubiții mei creștini! 
 
Încă puținel cuvânt mai ascultați, cu toată osârdia, ca să luați deplină plată de la Dumnezeu pentru truda voastră.
 
Acest Lazăr, pe care l-a înviat astăzi Hristos, scrie Sfânta Scriptură despre dânsul, că a fost feciorul unui fariseu, pe care l-a chemat Simon…și el a fost foarte drag lui Hristos pentru blândețele luiși pentru credința pe care o avea către Hristos. Iar jidovii, ca niște răi și zavistnici ce erau, dacă văzură că din cauza lui Lazăr mulți credeau în Hristos, făcură sfat ca să-l ucidă și pe Lazăr. Iar el, află de sfatul lor, fugi și se duse în ostrovul Ciprului. 
 
După aceea Apostolii l-au hirotonisit pe el și l-au pus episcop într-o cetate, care se chema Chitium [astăzi: Larnaca]. 
Acolo unde el era episcop a mers însăși Precista/ Prea Curata, când era vie Sfinția sa, și i-a dat un omofor, care omofor a fost făcut de însăși mâinile Prea Curatei Stăpâne. Iar Lazăr, după ce l-a înviat Hristos, a mai trăit încă 30 de ani în lume, și niciodată n-a râs, aducându-și aminte de amarul morții și de frica muncilor, și nu a spus nimic din Iad. Și ori Hristos nu l-a lăsat să spună, pentru că sunt prea înfricoșătoare, ori el le-a uitat pe acestea, pe care le văzuse, din cauza fricii celei mari pe care o trăise.
 
Însă noi, o, robilor ai lui Hristos, iată că, prin ajutorul lui Hristos, am trecut Sfântul Post…și ferice de acela ce se va fi nevoit, fără de lene, în acest fel…și care nu a rămas cu vreo vătămare oarecare a păcatelor!
 
Căci postul este sfințireși curăție a sufletului. Și amar omului aceluia care nu-și va lăsa voia lui cea rea… Adică să-și lase mânia. Să-și lase pizma. Să lase mâncărurile, bețiile, năravurile păcatelor. Să-și lase scumpătatea. Să postească cu inimă curată și cu dreptate. Cu milostenie și cu blândețe. Să-și lepede deasupra sa povara/ greutatea păcatelor și să umble ușurat la suflet pe calea lui Dumnezeu. Căci cel ce se împovărează de sarcină grea pe cale, rămâne și se pustiește pe cale, și are primejdii din partea tâlharilor și a fiarelor rele.
 
Pentru aceea, nevoiți-vă să împliniți învățăturile lui Hristos!
 
Adică frăția cu ai noștri și cu cei străini. Iubirea pentru vrăjmașii noștri, ferirea de pofte, depărtarea de păcate și lepădarea de răutăți. Și câte lucruri sunt ale lui Dumnezeu și ale mântuirii noastre, pe acelea să ne nevoim să le facem! Pentru ca să ne învrednicească Domnul Hristos de Împărăția Sa, pe care noi toți să o dobândim, pentru darul și mila Sfinției Sale. Căruia I Se cuvine cinste și laudă și mărire, împreună cu Părintele și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și întru veci netrecuți și nesfârșiți.
 
Amin.
Predica Sfântului Varlaam, Mitropolitul Moldovei la Sâmbăta lui Lazăr
Din ’’ Carte românească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari’’
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments