Ce este marturisirea?7 min read

Marturisirea este o înfatisare, de bunavoie, prin grai, a faptelor rele, ca si a vorbelor si a gîndurilor. Ea este smerita, învinuindu-se pe sine, este dreapta, fara rusinare, hotarîta, si se face catre un duhovnic legiuit.

Marturisirea trebuie facuta de bunavoie
Asadar, si tu, frate:
1) Trebuie sa marturisesti, cu însasi gura ta, toate faptele tale cele rele, toate vorbele tale rele si toate gîndurile tale rele. Am zis sa-ti spui pacatele cu însasi gura ta deoarece, chiar daca le-aiavea scrise ca sa nu le uiti, totusi ai datoria sa le citesti tu însuti duhovnicului tau.[…]

Marturisirea trebuie sa fie smerita
2) Trebuie sa te marturisesti cu smerenie, cu multa umilinta si cu inima zdrobita – precum si-a
marturisit femeia desfrînata pacatele ei, precum Cananeanca si precum se ruga vamesul – pentru ca Dumnezeu sa primeasca marturisirea ta si sa-ti dea iertarea pacatelor. Fiindca „inima înfrînta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmul 50:18).
Aceasta smerenie si umilinta trebuie sa o arati înca si atunci cînd te mustra duhovnicul pentru vreun pacat al tau, pastrînd tacerea si fara sa te mînii, si nici taindu-i vorba, ci primind dojana cu bucurie, ca si cînd ti-ar face-o Însusi Dumnezeu.[…]

Marturisirea trebuie sa fie spre învinovatirea ta
3) Cînd te marturisesti nu trebuie sa învinovatesti peunul sau pe altul, spunînd ca ei au fost pricina de ai pacatuit, dupa cum Adam a dat vina pe Eva, si Eva pe sarpe. Nu! Tu sa nu faci asa! Ci sa te învinovatesti numai si numai pe tine si vointa ta cea ticaloasa. „Daca vrei sa învinovatesti pe cineva – îti spune dumnezeiescul Gura de Aur (Omilia 51 la Matei) – învinovateste-te pe tine!” Si alcatuitorul Pildelor spune: „Drept este cel ce se învinovateste pe sine” (Pilde 18, 17). „Pe sine” zice, si nu“ pe altii”. Pentru ca nu cumva, cautînd sa-si împutineze cu marturisirea pacatele sale, sa si le sporeasca, adaugînd si învinovatirea.[…]

Marturisirea trebuie sa fie dreapta
4) Trebuie sa te marturisesti întru adevarul si dreptatea inimii tale, aratîndu-ti toate pacatele, asa cum
le-ai savîrsit, cu toate împrejurarile: locul, persoana, pricina, numarul pacatelor si felul lor.  Numai
ca numele persoanelor cu care ai pacatuit nu trebuie sa le arati. Marturiseste-ti pacatele fara sa adaugi sau sa scazi ceva, fara sa spui jumatate din pacatele tale unui duhovnic, si jumatatea cealalta altuia, cum fac unii vicleni. Sa nu le spui cu cine stie ce cuvinte mestesugite – cu care în acelasi timp sa-ti ascunzi pacatele, cu scopul sa-ti micsorezi rusinea – ci sa le marturisesti simplu si drept, cu inima fara viclesug, si adevarat.[…]

Marturisirea trebuie facuta fara sa te rusinezi
5) Trebuie sa te marturisesti fara sa te rusinezi, fiindca rusinea pe care o capeti cînd te marturisesti îti
aduce slava si har de la Dumnezeu, potrivit cu Sirah:
„Este rusine care aduce pacate si este rusine care aduce marire si har” (Isus Sirah 4, 23).
Rusinea aceasta te face sa scapi de rusinea ce va sa fie în ziua înfricosata a Judecatii, potrivit cu Scararul (Cuvîntul IV):
„Nu nesocoti marturisirea pacatului tau, pentru ca, prin rusinea de aici, sa scapi de rusinea de dincolo!”
De ce te rusinezi, pacatosule? Cînd savîrsesti pacatul nu te rusinezi, si acum, cînd cauti sa te scapi
de el, te rusinezi? O nebunule! Tu nu stii ca rusinea aceasta este de la diavolul, care, atunci cînd faci pacatul, îti da îndrazneala si nerusinare, iar cînd îl marturisesti îti da frica si rusine?

Asa da marturie Sfîntul Ioan Gura de Aur: „Doua sînt acestea: pacatul si pocainta: în pacat – rusine si batjocura; în pocainta – lauda si îndrazneala. Dar satana rastoarna rînduiala si da la pacat îndrazneala, si la pocainta rusine. Tu însa sa nu i te încrezi!” (Cuvîntul pentru marturisire). […] În vechime, cei ce pacatuiau, stateau la poarta bisericii sisi marturiseau pacatele la toata multimea care intra în biserica, dupa cum spune Sozomen: „La început, asa au socotit preotii sa se arate multimii din biserica pacatele de catre cel ce se marturiseste, ca într-un teatru” (Cartea a VII-a, capitolul 16, si canoanele 56 si 75 ale marelui Vasile spun acelasi lucru.) […]

Pacatele trebuie sa fie aratate, fie aici, fie dincolo.
6) Una din doua: sau aici, jos, trebuie sa-ti arati pacatele tale, frate, catre duhovnicul; sau, dincolo,
înfricosatul Judecator le va da în vileag înaintea tuturor Îngerilor si oamenilor, cu mare mustrare pentru tine.
„Mustra-te-voi si voi pune înaintea fetei tale pacatele tale” (Psalmul 49, 22). Ce zic, „judecator”? Însesi pacatele tale nemarturisite te vor mustra atunci si te vor da în vileag, la acel Scaun de judecata a toata lumea.
„Lepadarea ta de credinta te va pedepsi si rautatea ta te va mustra” (Ieremia 2, 19). Vezi si pe dumnezeiescul Ioan Gura de Aur care zice: „Acolo le vom vedea (greselile noastre), în fata ochilor, goale si descoperite, si vom plînge acolo, si va fi în zadar!”
Vezi si marturia marelui Vasile, ca vom vedea atunci pacatele noastre, pe fiecare cum s-a savîrsit (în al optulea capitol al “ Învataturii catre Duhovnic”).

Daca cumva vreun singur pacat va ramîne nemarturisit, ramîn neiertate si celelalte. Daca vei
marturisi toate pacatele tale, dar vei ascunde, de rusine, numai unul singur, afla ca nu numai pacatele pe care le-ai marturisit ramîn neiertate, dar îti mai adaugi tie, pe deasupra, si un alt mare pacat, al pîngaririi celor sfinte, pentru aceasta tainuire[…] De aceea, si un oarecare dascal te sfatuieste cu întelepciune ca, daca vrei sa biruiesti pe diavolul care îti aduce rusinea, spune, mai înainte de toate celelalte, acel pacat de care te rusinezi mai mult.

Marturisirea se cuvine sa fie plina de hotarîre
7) Trebuie sa te marturisesti cu hotarîre, adica sa arati înaintea duhovnicului o hotarîre temeinica si statornica cum ca vrei mai bine sa mori de mii de ori, decît sa mai pacatuiesti cu voia ta, avînd ajutorul harului dumnezeiesc. Fiindca, daca nu iei o asemenea hotarîre în inima ta, putin îti va folosi zdrobirea inimii, si îngrijorarea si pocainta, cum spun îndeobste toti dascalii Bisericii.[…]

Citim la Pateric ca un parinte a vazut sufletele coborînd în iad cum cade zapada pe pamînt în mijlocul iernii. Si oare de ce aceasta? Nu pentru ca nu se marturisesc Crestinii, ci fiindca nu se marturisesc bine, cu hotarîrea de a nu mai pacatui; fiindca nu-si sfîsie inima cu o durere adevarata, pentru
o îndreptare hotarîta, ci îsi sfîsie numai vesmintele, dupa cuvîntul Proorocului, cu o mincinoasa si prefacuta durere. “ Sfîsiati inimile, si nu hainele voastre!” (Ioil 2, 13). […]

Întreaga ta pocainta înseamna sa te hotarasti sa-ti schimbi viata. Sa nu spui: Daca am sa pot, am sa
ma îndrept! – sau: Am voit sa nu pacatuiesc!
Ci asa sa spui: Hotarasc sa ma îndrept! Vreau de astazi – cu vointa puternica, neschimbata si hotarîta – sa nu mai pacatuiesc, dupa cum nu vreau sa beau vreodata un pahar cu otrava, dupa cum nu vreau vreodata sa ma prabusesc într-o prapastie si dupa cum nu vreau vreodata sa ma omor.” […]

Se cuvine sa însemn aici ca se face si o a doua marturisire a propriilor pacate, pentru trei pricini:
1) daca cineva nu-si marturiseste pacatele cu împrejurarile si cu pregatirea cuviincioasa, cu întristarea si hotarîrea de a nu mai gresi si cu împlinirea canonului;
2) daca nu s-a îndreptat si nu s-a canonisit cum trebuie de duhovnic;
3) (dupa Simeon al Tesalonicului, întrebarea 24) daca – odata ce a cazut din nou în aceleasi pacate sau într-altele, care sînt urmare a celor dintîi – spune, odata cu pacatele din urma, si pe cele dintîi, socotite ca niste radacini si pricini ale celor din urma, sau pentru o mai mare zdrobire a inimii si smerenie.
Scris este în cartea ce se cheama „Învatatura pentru cel ce se pocaieste”, ca este un lucru foarte folositor daca îsi face cineva si o marturisire cuprinzatoare si de obste a tuturor pacatelor pe care le-a savîrsit în întreaga sa viata, dupa cum fac cei ce vor sa se preoteasca si cei ce sînt în primejdie de moarte, macar o data pe an si mai ales, daca se întîmpla sa mergi la un nou duhovnic. […]

Sf.Nicodim Aghioritul

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments