… Vino dupã Mine…4 min de citit

Un om viu, o fiinţã vie, merge! Numai un om mort nu merge. Ci trebuie sã fie mereu dus şi purtat.
– Şi tu, dacã eşti un suflet viu în Lucrarea Domnului, trebuie sã ştii cã Hristos îţi porunceşte : vino dupã Mine.
Vino, nu aştepta sã te tot trag mereu, sã te tot târâi mereu.
Sã fii tot împins mereu de la spate, de alţii, sau tras din faţã.
Vino şi umblã cu picioarele credinţei tale, nu aştepta sã te tot poarte alţii, cu braţele lor . Sau cu patul. Sau cu punga. Sau cu darurile . Sau cu munca lor…

Ce tristã este starea duhovniceascã a multor credincioşi din bisericã …

Câte suflete zac şi nu se pot ţinea pe picioarele lor, nu pot sta şi nu pot umbla drept şi sãnãtos, nici dupã mulţi ani de credinţã . Domnul Iisus munceşte neîncetat sã-i tot scoale de prin gropi, de prin cãderi şi murdãrii. Sã-i tot spele şi sã-i tot tragã dupã El, sã-i tot ţinã, sã-i tot îndemne şi sã-i tot înduplece mereu.

În atâtea locuri doi sau trei lucrãtori buni se chinuiesc neîncetat şi îşi scot sufletul, muncindu-se sã -i ţinã pe picioare pe toţi ceilalţi. Sã-i poarte pe braţe, sau sã-i tragã şi sã-i împingã înainte, pe urmele Domnului Iisus.

Şi adesea aceste suflete luptãtoare sunt nişte biete surori, care doar prin jertfã şi prin post şi prin rugãciune, trebuie sã facã cu multe greutãţi, ceea ce alţii ar avea datoria sã facã cu voioşie şi cu plãcere.
Şi ar putea face cu uşurinţã.
Numai nu vor!
Ce dureroasã privelişte este aceasta şi ce mare pagubã este ea pentru toţi.
Unele suflete, dupã ani de zile de la naşterea lor din nou, nu se pot ridica nici acum de jos . Nu pot merge pe picioarele lor duhovniceşti.
Aceştia sunt nãscuţi bolnavi. Ori s-au îmbolnãvit grav îndatã dupã naşterea lor.
Alţii, câteva zile au avut un mers frumos. Dar nu dupã multã vreme au cãzut în vreo cursã . Şi parcã şi-au rupt amândouã picioarele, aşa nu se mai vindecã.
Alţii, au alergat odatã, cândva, voioşi şi sprinteni pe calea Domnului. Dar mai târziu s-au îmbolnãvit de ceva ascuns, slãbind mereu pânã au ajuns nenorociţi de tot. Acum zac, sau se târãsc robi. Fãrã nici o putere de viaţa duhovniceascã.
Alţii, s-au îmbolnãvit la cap şi merg în toate pãrţile ca oile cãpiate. Rupţi de turmã. Nepãsãtori de chemãri şi de îndatoriri. Neascultãtori şi îndãrãtnici.
Pânã se nimicesc pe undeva.
Alţii merg singuri şi singuratici. Nu aşteaptã pe nimeni şi nu se grãbesc sã ajungã pe nimeni. Nu cautã folosul nimãnui şi nimeni nu are niciodatã vreo bucurie de pe urma lor… Aceştia merg, dar nimeni nu ştie unde vor ajunge vreodatã, nici unde vor a junge.
Şi nici ce se va alege de ei.
Abia cei puţini-puţini, merg pe picioarele lor şi cu urmele drepte, bine încãlţaţi cu râvna Evangheliei pãcii, statrnici pe urmele Domnului şi ajutând la jugul Lui (Matei 11, 29-30). Fãcând şi pe alţii sã meargã dupã Hristos.
Ce binecuvântare sânt aceste suflete pentru Domnul şi pentru Biserica Sa cea vie şi familia lor.
Pentru poporul lor şi pentru lumea întreagã.
Ei sunt stâlpii pe care se reazemã Lucrarea lui Dumnezeu, pe mari întinderi şi pe multã vreme.
O ce rãsplatã fericitã îi aşteaptã pe ei la Domnul (Daniel 12, 3; Matei 13, 43).
Dar vai ce mustrare îi aşteaptã pe ceilalţi.
Tu dragã suflete dintre care aceste douã feluri eşti?
 
Doamne Iisuse, Tu ne-ai chemat sã venim dupã Tine toţi.
Şi ne porunceşti sã cãlcãm pe urmele Tale drept, sãnãtos, frumos şi statornic.
Dãruieşte-ne mereu ajutorul Tãu, ca urmele noastre pe urmele Tale sã poatã fi mereu îndemn pentru toţi cei care ne vãd, spre a veni şi ei dupã Tine, – iar pentru noi sã rãmânã mereu prilej de bucurie, de mângâiere şi de mulţumire.
Ajutã-ne sã nu obosim purtând jugul Tãu şi sarcinile altora, ca sã putem împlini astfel legea Ta. Amin
 
Traian Dorz,
din „Hristos – Dumnezeul nostru”

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments