Predică pentru scaunele goale4 min read

Slujba de preot este o slujbă foarte pretenţioasă şi foarte mare şi plină de grea răspundere. Un preot bun, (…) mai ales când merge în urma unui preot rău, are de împlinit acolo o slujbă uriaşă şi grea. Şi, de obicei, cam aşa se întâmplă.
 
Îmi amintesc că am citit undeva despre un preot tânăr care a mers într-o parohie. Nu mergea nimeni la biserică… Preotul dinainte a fost – Domnul să-l ierte… – beţiv, mincinos, lacom şi… aşa cum se-ntâmplă pe pământ… oamenii sunt plini de slăbiciuni; şi dacă el nu luptă, şi dacă nu-i nimeni care să-l ajute, el se duce din rău în mai rău, până când nici nu mai ştie un altfel de viaţă, decât aceea în care trăieşte el. Nu mai mergea nimeni la biserică şi bietul preot tânăr făcuse o juruinţă înaintea lui Dumnezeu că el va trăi ca în faţa lui Dumnezeu, va face slujba ca în faţa lui Dumnezeu, va propovădui ca în faţa lui Dumnezeu, permanent.

 Când s-a văzut în biserica goală şi toată lumea batjocorea şi dispreţuia, a zis: „Ce fac eu aici? Trebuie să fac o slujbă ca pentru Dumnezeu”.

 
Şi s-a hotărât să facă aşa cum şi-a pus legământul.
 Cânta din altar rânduiala Liturghiei, trebuia [apoi] – că nici cântăreţ n-avea – să meargă în strană, să răspundă, ca pentru Dumnezeu!
El zicea: „Chiar dacă nu vine nimeni la biserică, Domnul Iisus e aici, pentru că El este în Casa Tatălui”. Domnul Iisus a spus: „Eu totdeauna sunt în Casa Tatălui”.
 
 Deci noi, şi când nu-i nimeni, pentru El trebuie să facem slujba aceasta.
 
Şi duminici la rând, el a slujit în altar singur şi-n biserică şi-a răspuns singur. Predica şi-a ascult-o singur. Privea cu tristeţe la scaunele goale din biserică şi s-a hotărât odată să predice scaunelor goale.
 
 Ce minunată este o predică pentru scaunele goale din biserică… A început, de la amvon, să spună:
 „O, scaune goale!… Câte lucruri frumoase am să spun eu despre voi…”. Şi a început să vorbească şi să laude scaunele din biserică: „Voi n-aţi lipsit niciodată de la Sfânta Liturghie şi de la nici o slujbă care se înalţă spre slava lui Dumnezeu. O, scaune minunate şi goale din biserică, ce lucruri frumoase se pot spune despre voi! Voi sunteţi de la începutul slujbei până la sfârşit ascultătoare. Nici unul nu vă mişcaţi, nici unul nu plecaţi dintr-o parte în alta, nu veniţi după ce a început slujba, nu plecaţi înainte de a se fi sfârşit. Nu deranjaţi pe nimeni, nu deschideţi, nu trântiţi uşile, nu faceţi nici un zgomot. Ascultaţi cu respect Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu…”.
Şi a început să vorbească tot ce putea spune, din toată inima şi cu lacrimi, frumos despre scaunele prezente la biserică.
 
Lumea trecea pe lângă biserică. Fiindcă era preot nou, ei erau curioşi să vadă ce face preotul singur, că nici unii nu se duceau acolo. S-au dat pe lângă uşă şi au început să asculte. El a lăsat toate uşile deschise. Şi, când vorbea el aşa înflăcărat şi cu lacrimi scaunelor goale, ascultătorii s-au grămădit pe la uşă.
 „Cui vorbeşte părintele în felul acesta?” I-a cucerit căldura, puterea, mişcarea sufletească cu care vorbea el. El vorbea pentru Dumnezeu, adeseori cu ochii închişi sau privind în sus. Şi nici nu a observat că în jur e forfotă şi că, încet, încet, pe lângă pereţi se strecura câte unul în biserică şi, pe după stâlpi şi pe după colţuri, ascultau.
 
După ce a terminat cu laudele, a spus:
„O, scaune goale din biserică, dar eu am împotriva voastră o mare judecată. S-o spun:
Voi aţi venit aici şi staţi necurmat, şi ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu, e adevărat. Dar totuşi nici unul dintre voi n-aţi mers să împliniţi cu fapta acest Cuvânt al lui Dumnezeu.
Vi s-a spus despre săracii care au nevoie să fie cercetaţi; nici unul nu v aţi dus.
Vi s-a spus despre cei nenorociţi şi despre cei neajutoraţi, faţă de care avem datorie; nici unul nu v-aţi mişcat.
Au venit lângă voi, au trecut pe lângă voi săracii; nici unul nu v-aţi deschis inima şi n-aţi deschis punga, să daţi şi să ajutaţi.
Ştiaţi că trebuie făcute atât de multe lucruri pentru Casa lui Dumnezeu; nici unuia nu vi s-a mişcat inima să vă duceţi, să aduceţi şi voi, să puneţi şi voi umărul, să ridicaţi şi voi, să ajutaţi şi voi cu ceva lucrarea lui Dumnezeu. Aţi ascultat atâta vreme Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu, dar tot uscate sunteţi. Nici unul nu v-aţi muiat, nici unul n-aţi stors o lacrimă, inima nici unuia dintre voi nu s-a mişcat de dragoste pentru Dumnezeu, să asculte şi să împlinească voia Lui.”
 
Şi a spus el aşa nişte cuvinte: 
 
„Iată, acum de atâţia ani sunteţi în biserică. Domnul Iisus de atâta vreme vă tot cheamă să vă hotărâţi pentru El, să începeţi să faceţi ceva pentru Dumnezeu. Că nu cel care aude Cuvântul lui Dumnezeu este mântuit, ci acela care face voia lui Dumnezeu”.
Şi-a spus: „Ar fi vremea să vă hotărâţi şi voi pentru Dumnezeu. O, scaune goale! Vine Judecata, vine focul din Ziua de Judecată şi pieire a tuturor celor care au auzit şi au cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu l-au împlinit cu fapta. 
Ce vă aşteaptă pe voi, scaune uscate, scaune goale, scaune neascultătoare de Dumnezeu? 
Nu vreţi să vă hotărâţi voi astăzi pentru Dumnezeu, în frunte cu mine, să nu mai fim cum am fost? Domnul Iisus bate la uşă…”.
 
Şi a făcut aşa o predică de chemare, să se hotărască scaunele goale, uscate, neascultătoare de Dumnezeu să pună hotărâre şi legământ ca de atunci înainte să facă cu fapta voia lui Dumnezeu. 
Când a făcut o chemare, numai că observă uimit că din toate părţile veneau suflete plângând şi îngenunchind acolo în faţa altarului. 
Şi, în chemarea lui, zicea: „Veniţi să îngenunchem toţi, să punem gând şi legământ, şi hotărâre ca, de azi înainte, să trăim voia lui Dumnezeu cu adevărat”. Şi s-a umplut biserica de suflete care au pus legământ şi hotărâre.
 
Din clipa aceea n-a mai avut el biserica goală!
Traian Dorz – «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments